Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluieste-ma pe mine Pacatosul !

"Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. Deci voi aşa să vă rugaţi:
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!"

(Mântuitorul Iisus Hristos - Evanghelia după Matei (6, 7-13)

joi, 28 martie 2013

Secretul tinereții

O orădeancă a descoperit secretul tinereții şi a fost medaliată cu aur la un salon internaţional de inventică
Simona Bişboacă a lucrat opt ani până a obţinut metoda cea mai bună pentru extragerea antioxidanţilor din struguri
Orădeanca Simona Bișboacă a uimit savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia (3-5 noiembrie), fiind medaliată cu aur şi argint pentru două produse originale, o „bombă“ de antioxidanţi şi propolis dizolvat în apă, fără alcool. Salonul Internațional de Inventică (3-5 noiembrie) de la Varșovia a marcat împlinirea a 100 ani de la acordarea premiului Nobel pentru chimie, Mariei Sklodowska Curie. Deși s-a aflat la prima participare la un astfel de eveniment, orădeanca Simona Bişboacă, în vârstă de 32 de ani, a uimit cu produsele sale elita cercetătorilor. Pentru produsul desemnat „cel mai puternic antioxidant" denumit „Antioxi Vita", Simona Bişboacă a fost medaliată cu aur şi i s-a acordat un premiu special din partea Asociaţiei Inventatorilor din Coreea de Sud. Al doilea produs prezentat de către Simona Bişboacă a fost  cel intitulat „Propolis dizolvat în apă", care i-a adus medalia de argint şi un premiu special, oferit de către Asociaţia Asiatică pentru Invenţii şi Creativitate. La salon au participat cercetători din peste 30 de țări, din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.
Tinereţe din reziduri de struguri
Tânăra inventatoare este doctorand şi a absovit Facultatea de Tehnologia şi Prelucrarea Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în anul 2003. Încă dinainte de a termina facultatea, din 2001, când a fost la un schimb de experienţă la Bologna, Simonei i-a venit ideea realizării acestui produs antioxidant, pe bază de sâmburi, pieliţe şi rahis de struguri atent selecţionaţi. „Un flacon de 100 de ml are principii active în echivalentul a 80 de litri de vin Cabernet Sauvignon, despre care se ştie că are cel mai mare conţinut de antioxidanţi", a spus Simona Bişboacă. Aceasta a lucrat pe cont propriu, timp de opt ani, la găsirea metodei de a extrage şi a stabiliza antioxidanţii din struguri, într-o concentraţie atât de mare. „Mi-am făcut un laborator acasă, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultăţii. Am încercat foarte multe variante şi trebuie să recunosc că au fost zile întregi în care nu am ieşit din laborator", a povestit Simona, care pentru a se putea întreţine pe timpul cercetărilor, care cereau investiţii în timp, dar şi în bani, a lucrat ca designer de interior şi exterior. „Acum nu mai am timp de design, fiindcă ma axez exclusiv pe cercetare", a spus Simona, care va participa în luna decembrie la un nou salon de inventică, la Seul, alături de fratele său Adrian Timar, care a ajutat-o de altfel şi în cercetările întreprinse până acum. Cei doi lucrează împreună la noi produse, pe nişa produselor alimentare fără aditivi.
  Simona Bişboacă şi fratele său au petrecut zile întregi în laborator, încercând zeci de variante

Simona Bişboacă şi fratele său au petrecut zile întregi în laborator, încercând zeci de variante

Simona Bişboacă, la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Simona Bişboacă, la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Premiile obţinute la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Premiile obţinute la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Simona Bişboacă, la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Simona Bişboacă, la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Simona Bişboacă, la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Simona Bişboacă, la salonul internaţional de inventică de la Varşovia

Simona Bişboacă şi fratele său, Adrian Timar

Simona Bişboacă şi fratele său, Adrian Timar

Simona Bişboacă şi fratele său, Adrian Timar

Simona Bişboacă şi fratele său, Adrian Timar

Simona Bişboacă
Bombă de antixodanţi şi propolis
Întrebată dacă „Antioxi Vita" este un elixir al tinereţii fără bătrâneţe, orădeanca s-a abţinut să-şi laude „marfa", însă a recunoscut că acesta are proprietăţi care reduc îmbătrânirea celulară. „Produsul te ajută să îmbătrâneşti încet, frumos şi sănătos", a spus cercetătoarea în chimie alimentară. Potrivit acesteia, cel mai în vârstă consumator al produsului creat de ea are 89 de ani şi consumă 5 ml pe zi, iar cel mai tânăr are doi ani. Pentru adulţi şi tineri, doza recomandată este de 2 ml pe zi. „Propolisul dizolvat în apă", al doilea produs cu care a impresionat în Varşovia, este deosebit prin faptul că nu conţine alcool, putând fi folosit chiar şi de către copii. Ambele invenţii au fost brevetate şi se găsesc în magazine naturiste şi farmacii din toată ţara.
Mândră că e româncă
De doi ani, Simona este membră a Asociţiei Inventatorilor din România. În ciuda faptului că a stârnit interesul unor cercetători din toată lumea, Simona nu se gândeşte să plece din ţară. Este mândră de faptul că este româncă, iar invenţiile sale poartă însemnul „produs românesc". „Deviza mea este: dacă vrei, se poate", a spus, şi chiar a demonstrat, Simona. „Există posibilitatea să încep să export în Polonia şi sunt în discuţii avansate cu reţele de distribuţie din Italia şi Germania", a mărturisit orădeanca, semn că inventica românească este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor piedicilor.

joi, 14 martie 2013

Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie


De fapt ce este rugăciunea? Rugăciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îşi înalţă mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunătaţile divine. S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este ! Care este cea mai mare faptă bună din lume ? RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.
Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:

1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcînd şi celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înteleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintîi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea cînd se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci cînd se roagă.
3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, cînd se uneşte mintea cu inima, atunci întîlneşti cîteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugar i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un tîrg de gînduri, mintea aleargă cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afără numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Cînd vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De eşti bolnav şi bătrîn, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu stie neputinţa ta”. Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii. Cînd eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci cînd Adam a căzut în imaginaţie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mîncînd a căzut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întîi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urîciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi cînd şi-a închipuit aceasta a şi căzut.
De aceea, cînd vrei să te rogi, fiindcă Hristos vine cu o minte fără imaginaţie, Hristos vrea să-l refacă pe Adam în starea cea dintîi, fără imaginaţie, aşa şi tu te roagă fără vreo imaginaţie. De aceea, în vremea rugăciunii imaginaţiile ne dau război. S-o luăm mai practic: Stai la rugăciune, ba iţi mai aduci aminte de faţa celui ce te-a supărat, ca să te sfădeşti cu el, ba faţa celui care l-ai iubit cu patimă, ba slava deşartă, ba să mă duc la tîrg, ba am de cumpărat, ba să fac cutare, aceasta nu mai este rugăciune, dracii în acea clipă rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugăciune. Cînd noi stăm la rugăciune, ca nişte chip cioplit de creştini şi în noi nu mai este rugăciune, ci împrăştiere, acum rîd dracii de noi că mintea noastră nu a coborît în inimă. Locul unde trebuie să se ascundă mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneşte mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fără de moarte şi tare îmi este frică de voi să nu se poticnească inimile voastre”. Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-ţi închipui nimic.
Să ai în minte prezenţa lui Dumnezeu, că este de faţă, în inimă setea după El şi pe limbă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în acest timp să nu-ţi închipui nimic, că Dumnezeu nu cade sub închipuiri, că de ar cădea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I este IMAGINAŢIA, prin ea se trece aşa, să nu-ţi închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii văzînd că mintea a trecut ca fulgerul pe lîngă această vamă o aşteaptă pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Eu stau la rugăciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic şi o palmă de lung şi o palmă de lat, în poziţia cerşetorului, pentru a putea învăţa rugăciunea mai repede. Stau la rugăciune şi deodată văd că apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tăi, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au apărut aceste cuvinte îţi pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe şi care este marea ? Caii sunt Apostolii – după Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toată lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toată lumea. De văd dracii că-ţi place aceasta, îţi aduc altă raţiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lîngă iesle”. “au doară de boi se îngrijeşte Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii raţionali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povăţuitoare: Patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii. Oile cuvîntătoare sunt poporul de jos, Biserica ascultătoare, căci din Biserică se hrănesc cu Prea Curatele Taine, atît Biserica cea Povăţuitoare, ierarhii, cît şi cea ascultătoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, că nu vor mai fi boii lîngă iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserică, cînd nu vor mai fi preoţi şi episcopi, care să-i hrănească cu Tainele. Aduc dracii apoi altă raţiune: “Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor”. Munţii sunt oamenii desăvîrşiţi în lucrările Duhului Sfînt şi în rugăciune, că ei au săltarea inimii lor. Extazul şi unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar să vrea să se despartă de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, ei n-au aşa de mare putere ca şi cei desăvîrşiţi, ci mai puţină. De vede diavolul că-ţi plac acestea îţi aduce bunăoară din Psaltire: “Văile vor înmulţi grîul” cînd sufletul se coboară în văile smereniei, atunci se înmulţeşte grîul faptelor bune. Că nu rodeşte sufletul fără de smerenie. De primeşte aceste raţiuni dracii rîd de ea cu gura pînă la urechi. Ei rîd, pentru că acestea n-au ce căuta în rugăciunea minţii, ci numai în lucrările minţii, acestea sunt bune altădată, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrările minţii şi alta este rugăciunea minţii. Aceste cugetări şi raţiuni duhovniceşti sunt bune ca lucrări, dar cînd ai să te rogi şi să vorbeşti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asaltează, văzînd că te complaci în aceste raţiuni, care nu sunt rugăciune. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, dacă stau înaintea Minţii Celei negrăite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie să bag mintea în inimă. Şi la acestă vamă a raţiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o raţiune duhovnicească din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Să ne pogorîm cu o singură raţiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !” cu aceasta singură ai să poţi ajunge în inimă. Oare este vreun semn simţit că s-a unit mintea cu inima ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn că sa pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea. Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne, vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea: Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.
Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastră. Prin raţiunile tuturor lucrurilor este toată lumea, prin contracţia naturală vedem într-un fir de iarbă minunile lui Dumnezeu, şi în inimă îl vedem pe Dumnezeu prin rugăciunea cea în Duh”. După 2 ore şi 10 minute a ieşit mintea din inimă, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am rămas aşa cu o mîhnire dulce şi voiam mai bine să mor, numai să mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte şi n-a mai venit. Că spun Sfinţii Părinţi, că harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se depărtează, ca să nu te mîndreşti. Plecarea Duhului Sfînt în această clipă o numesc Sfinţii Părinţi: PĂRĂSIRE sau RĂCEALĂ, adică atunci cînd s-a depărtat puţin harul, acest har îţi dă ajutor din ascuns, dar te lasă întîi să vezi ce poţi tu şi ce este rugăciunea harică ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorbă cu Iisus în inimă. Spune acest gustator al rugăciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” mă gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simţeam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceaţă, ce mîngîiere, ce căldură duhovnicească, căci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea minţii în inimă. Cei desăvîrşiţi o au această stare la toate rugăciunile lor, iar cei nedesăvîrşiţi n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit după dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spală orice întinăciune, orice imaginaţie păcătoasă şi rămîne sufletul curat şi atunci îşi dă seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovniceşti du-le pînă la simţirea inimii, ca fiecare cuvînt al minţii să-l simtă inima, atunci sufletul se miscă în cerc în mişcare ocolitoare. În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii, Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”
5. RUGĂCIUNEA DE SINE MIŞCĂTOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi cînd dormi şi cînd vorbeşti şi cînd mănînci şi cînd călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.
6. RUGĂCIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămînă în cer sau două săptămîni. Şi două săptămîni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigînd şi-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.
7. RUGĂCIUNEA CONTEMPLATIVĂ. Aceasta este rugăciunea duhovnicească şi pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, că ea este mai presus de hotarele rugăciunii, ea se numeşte vedere duhovnicească şi aceasta îl face pe om să zică precum Pavel: “În trup sau afară de trup, Dumnezeu stie”. A fost răpit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luată în vremea acestei rugăciuni de catre Sfînta Treime şi este dusă în cele mai înalte contemplaţii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugăciunea duhovnicească, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Dacă ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamnă: “Stiu omule, că nu stii să te rogi, îţi dau un sfat, care? Roagă-te cum poţi tu, dar roagă-te adeseori (des), căci, din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate”. Dacă omul se roagă des, chiar de nu ştie cum, Dumnezeu face cu el ca şi cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima şi cu fierbinţeala Lui şi mintea începe cu mare foc să cugete la judecată, la moarte, la Dumnezeu, la iad şi gustînd din această rugăciune curată trece iar la rugăciunea risipită. Dar, sufletul gustînd cîte puţin din rugăciunea cea adevărată, zice, da, aceasta-i rugăciunea! Nu-i de ajuns că te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie să ajungi la rugăciunea cea curată a inimii. Erau aici călugări mari, care ştiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveşte părinte!” şi atît, le plăcea toata ziua să vorbească cu Domnul. Dumnezeu dă omului cîte o linguriţă de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceaţa rugăciunii va fugi de glonte ca un asin sălbatic”. De ce ? Ca să vorbească cu Hristos, vorbeşte cu Dumnezeu multe şi cu oamenii puţine. Şi noi cînd ne rugăm trebuie să ne ferim de oameni, să vorbim cu Dumnezeu mult şi cu oamenii puţin, aceasta-i rugăciunea plăcută lui Hristos.
Extras din Pelerinul Român 1992 de Arhimandrit CLEOPA ILIE
 

luni, 11 martie 2013

NOUA MEDICINA GERMANA, O REVOLUTIE IN MEDICINA





Pe 18 august 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din München, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat. Dirk a murit în decembrie 1978 şi, câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A descoperit foarte curând că, la fel ca el, toţi bolnavii de cancer pe care îi ştia au trecut prin experienţe extrem de stresante înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.
Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate prin creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a confruntat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit astfel că orice boală, nu numai cancerul, este controlată printr-o zonă din creier ce îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un conflict-şoc psiho-emoţional perfect identificabil. Astfel a apărut paradigma revoluţionară a Noii Medicine Germane, care nu numai că le explică în mod demonstrabil bolnavilor de cancer cauzele reale ale bolii lor, dar le oferă şi o şansă reală de vindecare, fără mutilare şi otrăvire prin aşa-zisele tratamente chirurgicale, radioterapice şi chimioterapice...

Rezultatul cercetărilor lui Hamer se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a „Diagramei ştiinţifice a GNM" este în lucru). Dr. Hamer a denumit descoperirile sale „Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicine", datorită faptului că aceste legi biologice, valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca răspuns la numărul crescând ale interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine (GNM - Noua Medicină Germană®). În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorale. Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa la descoperirile sale ştiinţifice, sau i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată, doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală, pe motiv că a refuzat să se conformeze principiilor medicinei standard. Cu toate acestea, el era hotărât să-şi continue munca şi, în 1987, a reuşit să-şi extindă descoperirile practic la orice boală cunoscută de medicină.Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi de către cele franceze şi chiar încarcerat o perioadă. Din 1997, Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a „Noii Medicine Germane". Însă, din moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amânare, pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare ale Dr. Hamer.BOLILE AU LA ORIGINE UN ŞOC PSIHO-EMOŢIONAL CARE SE REFLECTĂ MAI ÎNTÂI LA NIVELUL CREIERULUI
Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde individul total nepregătit“ (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său, Dr. Hamer a denumit acest incident stresant: Dirk Hamer Syndrome, sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci el se propagă şi la nivel biologic şi trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale. Animalele experimentează aceste şocuri cu consecinţe biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări neaşteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte.
Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului" când îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin" poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul „abandonului" poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copiii suferă deseori un şoc conflictual „de separare", când mama se decide să se întoarcă la muncă sau când se despart părinţii.
Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând o leziune care este vizibilă pe tomografie ca un set clar de inele concentrice (în 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare maladivă specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce „vechiul creier“ (cerebelul, zona amigdaliană) corespunde unor „programări“ legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier" (creierul mare) este „codat“ cu teme mult mai avansate, precum cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine. Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru ca, indiferent de felul în care organismul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului sau prin dereglarea funcţionării, toate acestea sunt corelate cu stratul embrionic al germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent (A treia Lege Biologică).
GNM „Ontogenetic System of Tumors" (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustrează că organele controlate de „vechiul creier" care derivă din endoderm sau organele ce derivă din mezoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat după ce conflictul corespondent se reflectă la nivelul creierului. Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS).
Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte", deoarece, în termeni bio-fiziologici, frica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, această multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analiza tomografiilor întreprinsă de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer la plămâni prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte", înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor, teama de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.
Cancerul la sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul „mamă-copil" sau „probleme cu partenerul". Aceste tipuri de conflicte impactează întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil dacă îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul tainic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare. Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui partener bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier". Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict, de un şoc specific care activează un „program biologic precis" (A Cincea Lege Biologică), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionării zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict, există o zonă cerebrală specifică ce coordonează acest program de urgenţă.
În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a conflictului şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectoderm sau în mezodermul noului creier. În momentul producerii conflictului-şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele-şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă.
Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortextul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul „copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân“. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict şoc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze sânul. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului-şoc nu există practic niciun simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului.

CELE DOUĂ FAZE ALE ORICĂREI BOLI
Dr. Hamer a descoperit, de asemenea, că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze. (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze, a conflictului activ (şi anume  atâta timp cât conflictul persistă), întregul organism se orientează spre a face faţă conflictului. În timp ce la nivel fizic au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă, de asemenea, cu situaţii neaşteptate. Comutată într-o fază de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburările somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este denumită şi „faza rece". Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fără nicio îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în niciun caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În Noua Medicină Germană, distincţia dintre cancerul malign şi cel benign nu are nicio valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limită fixată în mod complet arbitrar.
Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, aceasta se petrece de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale. De cele mai multe ori, este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau al unei prognoze negative, de genul „Mai ai doar şase luni de trăit!", impact ce aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant, proces pe care „tratamentele“ convenţionale pentru cancer nu fac decât să îl accelereze.
Dacă pacientul nu a făcut niciun tratament de cancer (în special chimioterapie sau radioterapie), NGM are o rată de succes de 95 până la 98%. Este o ironie a sorţii că aceste statistici ale succeselor remarcabile  ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale fără a avea licenţă medicală (ridicată abuziv), pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului că, după 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, prin chimioterapie şi radioterapie (iradiere), cifra aceasta este dezastruos de mică, adică doar 3-5% dintre pacienţi mai rămân în viaţă după 5 ani. Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostasticianului Dr. Ulrich Abel (Germania): „Rata de succes a majorităţii chimioterapiilor este jalnică… nu există nicio dovadă ştiinţifică referitoare la capacitatea tratamentului prin chimioterapie de a mări în mod apreciabil durata de viaţă a pacienţilor care suferă chiar de cele mai comune forme de cancer organic. Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă o totală deşertăciune ştiinţifică.“ (Revista ştiinţifică „The Lancet“, 1991).

FIINŢA UMANĂ SE VINDECĂ SINGURĂ
Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în regimul de reparare şi refacere, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale în perioada de vindecare. A doua fază este denumită „faza caldă" şi în această perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea.
Odată cu rezolvarea conflictului, se produce o transformare la nivelul organelor: proliferarea celulară (vechiul creier este legat de controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul noueste legat de controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific. O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos).
Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă. În NGM, distingem, la fel, două tipuri de tumori.
Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi prin care sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile de ficat, tumorile uterului, tumorile de prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare.
În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar până la urmă, la sfârşitul procesului de vindecare.
Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie. În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân fără motiv! Aşa cum nici faptul că el se dezvoltă exact la sânul stâng nu este o coincidenţă.

IMPORTANŢA LATERALITĂŢII NOASTRE BIOLOGICE
Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină dacă o boală precum este cancerul se dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regulă: o persoană dreptace răspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul său cu partea stângă a organismului, şi cu partea dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii etc. Pentru stângaci este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între emisferele cerebrale şi părţile organismului, în sensul că fiecare emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a trupului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din palme. Palma pe care o ţinem deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer la sânul drept, un chist ovarian la ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă (sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral) ne dau un prim indiciu despre cine a fost implicat atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte conflictele mai avansate (şi regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie, de asemenea, luat în calcul, pentru o evaluare precisă.

ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR
Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de dezvoltare a bolii. Pe scurt, el a descoperit că microbii precum ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt activi doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină concordanţă cu logica evolutivă. (A Patra Lege Biologică). Bacteriile tuberculozei, spre exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile la sân, melanoamele şi mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului excesiv de antibiotice sau în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra corespunzător. Ca urmare, rămân pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină, ele pot fi totuşi diagnosticate ca şi cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării veştii, cu noi simptome. Înţelegând legile biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare, viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare a ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese virulente, naturale, de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer prefera să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existenţa viruşilor este pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau ulcerate au totuşi loc chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte tiparul de evoluţie în două faze a fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpată din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Până la urmă, organismul nostru este cel care „angajează“ microbii, pentru a optimiza procesul de vindecare. Microbii pot fi, bineînţeles, transmişi, dar ei rămân inofensivi până în momentul în care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.

TEORIA METASTAZELOR, O SIMPLĂ FICŢIUNE ACADEMICĂ
Bazându-se pe GNM, „Sistemul Ontogenetic al tumorilor", teoria vast răspândită a metastazelor care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi în alte locuri, este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general şi celulele canceroase în mod special nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică şi nici nu pot trece de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare, care este de origine endodermă, controlată de zona amigdaliană a creierului şi care proliferează de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma într-o celulă osoasă, care este de origine mezodermă şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul fazei active a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariul conform căruia cancerul pulmonar metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează, de fapt, un gol (descompunere celulară! – reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie, de asemenea, să ne întrebăm de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat sângele donat, pentru a căuta celule canceroase ? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori în pereţii vaselor de sânge ai pacienţilor bolnavi de cancer ?
Acum doi ani, pe 19 august 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, conţinând declaraţii revelatoare: Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani şi până acum, nicio tehnologie existentă nu a reuşit să izoleze în mod cert nici măcar o singură celulă tumorală, dintre milioanele de globule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că vânătoarea este departe de a fi încheiată (aşa cum indică articolul), nu sugerează asta cumva că ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat, fără nicio noimă, de moarte milioane de pacienţi bolnavi de cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii?
Dr. Hamer nu neagă, bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase, care se transformă, în mod mirobolant, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea unui nou conflict-şoc. Noul DHS poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională, sau prin şocul provocat de comunicarea diagnosticului. Aşa cum am menţionat mai devreme, comunicarea unui diagnostic neaşteptat de cancer, sau informarea cuiva că are metastaze poate declanşa o spaimă de tipul frică de moarte (provocând cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emoţional, cauzând noi cancere în diferite alte părţi ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte grave, care îi slăbeşte până la punctul în care mai au foarte puţine şanse de supravieţuire în confruntarea cu toxicul şi ucigaşul tratament chimioterapic.
Al doilea tip de cancer foarte întâlnit după cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a descoperit că oasele noastre sunt din punct de vedere psiho-emoţional legate de încrederea, respectul şi stima de sine. Altfel zis, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi ameninţă viaţa, mai ales una care se presupune că se răspândeşte ca un incendiu în organism, este echivalent pentru bolnav cu a accepta că: acum este complet inutil şi, pe lângă faptul că se simte inutil, oasele încep să se decalcefieze (în cazul cancerelor de sân, deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum se fracturează un os, scopul programului biologic (al bolii) apare la sfârşitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi mult mai puternic în zona respectivă, asigurându-ne în acest fel că suntem mai bine echipaţi, în eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine.

NATURA TUMORILOR CEREBRALE
Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul şi organul aferent intră în faza de vindecare. La repararea oricărei răni, se dezvoltă un edem (fluid în exces), pentru a oferi protecţie ţesutului cerebral ce este refăcut. Pe tomografie, modificările sunt foarte uşor de observat: inelele concentrice vizibile anterior se estompează după apariţia edemului şi apar acum neclare. Atunci când edemul cerebral atinge dimensiunea maximă, prin intermediul creierului este declanşat un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul. În terminologia NGM, această reglare este denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei, întregul organism este aruncat, pentru scurt timp, într-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat şi greaţă. Intensitatea şi durata acestei crize pre-programate este determinată de intensitatea şi durata conflictului precedent. Atacurile cardiace, accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui crucial punct de revenire. Tipul de criză depinde întotdeauna de natura conflictului şi de zona cerebrală corespunzătoare implicată.
După ce edemul cerebral a eliminat, ţesutul conectiv ce oferă suport structural neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost afectate de şocul datorat conflictului (DHS). Această acumulare naturală este ceea ce medicina convenţională denumeşte tumoare cerebrală, vestea apariţiei acesteia având în contextul medicinei convenţionale consecinţe cumplite asupra pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală care apare paralel şi la nivelul organului afectat (controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică care se află simultan în faza de reparare). Astfel că metastazele cerebrale nu există, de fapt, nici ele.

TERAPIA NOII MEDICINE GERMANE (pe scurt)
Primul pas în terapia GNM este să găseşti o înţelegere a naturii biologice a simptomului, de exemplu: corelaţia dintre un anumit tip de cancer şi cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric medical complex sunt, de asemenea, vitale pentru a determina dacă pacientul este încă în faza activă a conflictului sau deja a început să se vindece. Dacă este încă în faza activă, atenţia trebuie îndreptată spre identificarea cauzei şocului iniţial DHS şi spre dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea conflictului. Este crucială pregătirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi despre procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile! Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinei, un sistem sigur, care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă, un aspect al NGM care cu greu poate fi dezbătut suficient. Adevărata medicină preventivă necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii, şi aceasta este exact ceea ce cercetările Dr-lui. Hamer furnizează în detaliu.
Înţelegând cele „Cinci Legi Biologice" ale cauzei şi ale procesului de vindecare al bolii, ne putem elibera de teama şi panica ce apar adeseori odată cu instalarea anumitor simptome. Această cunoaştere este mai mult decât putere. Ea poate efectiv salva vieţi.

SINTEZA PRINCIPIILOR NOII MEDICINI GERMANE
Noua Medicină Germană® este un set de descoperiri şi principii care pune la baza apariţiei şi evoluţiei bolilor:
· principiile universale biologice;
· interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi organe.
Noua Medicină Germană® priveşte corpul ca un întreg, în care psihicul este integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi organelor corespunzătoare acestora.
Noua Medicină Germană® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice care sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor.
În Noua Medicină Germană®, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o anume semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu scopul de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl elimine pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei grupului din care individul face parte
Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al clinicii de oncologie din munhen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale parametrilor sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui tip de conflict biologic.
După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a stabilit că un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire: rece, canceroasă sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se trece la o fază de vindecare: caldă prin care procesele canceroase sau necrotice sînt inversate pentru a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de sănătate optimă.

CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE ŞI FORMULATE DE DR. HAMER:

1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ: regula de fier a cancerului:
A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului;
C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului apariţiei HH

2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte;
B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente cancerului:
A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;
B. Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte psihologice.

4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.

5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.

TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE®:
1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet regândită şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient;

RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ
Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul: http://www.newmedicine.ca/interview.htm
În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau evenimente:
- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi;
- biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună decât înaintea conflictului.

De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece în fugă şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi şi nici mânca, trăieşte o continuă stare de stres şi observă dezvoltarea unui nodul malign în sânul stâng (faza de îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul este externat şi medicul îi spune “noi suntem norocoşi deoarece copilul este bine din nou”, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul va reveni la normal şi în următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de autovindecare pcl post conflict).

· O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine conflicte biologice şi le va face faţă mult mai uşor;
· Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care nu îşi pot rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor);
· Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se întâmplă cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă şi relaxată faţă de procesele de autovindecare;
· Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi este teamă de cancer, această teamă va induce un nou conflict biologic care pe timpul unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la acelaşi bolnav şi teama de moarte aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un proces de decalcefiere a întregului sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de eveniment (de ce se petrece) ci de modul în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic evenimentul declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această dimensiune interioară a evenimentului poate apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare. Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul în pat cu cea mai bună prietenă, dar funcţie de modul în care soţia interpretează acest eveniment vor apare următoarele efecte:
· dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală care în faza de îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter;
· dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc biologic de tip conflict cu partenerul care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va genera un nodul malign la sânul drept (supărări externe);
· dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict – şoc de tip teamă – revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie;
· dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia, aceasta (indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul) va trăi un conflict de subevaluare sexuală (spunând în gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum să îi ofer ce îi oferă ea), care pe timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o decalcefiere (osteoliză) a pelvisului. Faza de îmbolnăvire (conflict activ ) încetează numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se va instala faza de autovindecare (pcl post conflict).

În lumea animalelor avem multe exemple de acest fel:
· un animal deposedat de teritoriu va supraveţui numai dacă îşi recapătă teritoriul sau obţine alt teritoriu;
· o femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt pui, iar orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe timpul sarcinii;

Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie să rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic:
· Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai după ce copilul se va însănătoşi;
· Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;
· Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare numai după ce îşi va găsi un alt loc de muncă;
· O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce se va înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.
· La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau mai bine zis Viaţa are prioritate absolută.

Caroline Markolin, Ph. D., consultant pentru Noua Medicină Germană®
Sursa:http://www.ecolife.ro/articole/sanatate/noua-medicina-germana-o-revoluie-in-medicina.html
 

vineri, 8 martie 2013

Doru Stanculescu - Hai, hai, haidi, hai (Pe sub flori ma leganai)


 
N-a sti nimeni ca m-am dus,
Numa m-or vedea ca nu-s,

Sus e cerul, larga-i lumea,
Bine c-a-nfrunzit padurea.

Hai, hai, hai, haidi, hai, dihai,
Pe sub flori ma leganai
Hai, hai, hai, haidi, hai, dihai,
Pe sub flori ma leganai.

Sus e cerul, larga-i lumea,
N-a sti nimeni ca m-am dus,

Bine c-a-nfrunzit padurea
Numai or vedea ca nu-s

Hai, hai, hai, haidi, hai, dihai,
Pe sub flori ma leganai
Hai, hai, hai, haidi, hai, dihai,
Pe sub flori ma leganai.