EGOUL este instanţa aceea mentală separată şi separatoare, care ne spune
că ceilalţi nu contează, că “frate, frate, dar brânza e pe bani”,
“cămaşa e mai aproape de trup”, “după mine potopul” şi alte sintagme din
acestea prin care ne autoprogramăm să luptăm pentru supravieţuirea
biologică. Uităm însă, că acest trup de carne este un vehicol potrivit
doar pentru timpul limitat al vieţii, căci pentru veşnicie avem nevoie
de altceva. Cel care vrea să intre în Împărăţia Cerului trebuie să fie
asemenea copiilor, dar nu asemenea copiilor care nu dau jucăria lor,
care nu împart prăjitura şi care fac exact ce le spun părinţii…(Nu te
juca cu el, că uite cum e îmbrăcat, lasă-l mamă, că e sărac, vai nu vezi
cum miroase, joacă-te şi tu cu alt copil). Formarea EGO-ului este cel
mai mare deserviciu pe care îl facem copiilor noştri. Destructurarea
lui… ar fi cel mai mare dar.
PRIMUL PAS ar fi să îl înţelegem, să ne împrietenim cu el, cu
tertipurile prin care ne scoate în faţă, ne face să ne placă să ne auzim
vorbind, ne creează iluzia că punctul nostru de vedere este singurul
valid, şi că noi suntem cei mai oropsiţi de soartă (milă mi-e de tine,
dar de mine mi se rupe sufletul).
AL DOILEA PAS ar fi să înţelegem care este structura cu care venim pe
lume, lecţia pe care egoul nostru o are de învăţat, proba pe care o avem
de trecut pentru a destructura egoul, pentru a ne descoperi sinele
superior, sâmburele de divinitate. Aşa şi numai aşa, Iubirea de sine
devine iubirea de ceilalţi!
Cum se naşte acest EGO? Ce se întâmplă cu sublima fiinţă
divin-umană care uită atât de uşor de unde vine şi mai ales ce are de
făcut pe lumea asta? Egoul se naşte din frică… şi fiecare zodie are
tipul ei de frică pe care trebuie să înveţe să o învingă!
Astrologia poate să ne pună în faţă oglinda celestă necesară pentru
a vedea adevărata faţă a egoului nostru şi a semenilor noştri, deşi
până la paiul din ochiul celuilalt, este bârna din propriul ochi.
Aşa că vă invităm la o călătorie în lumea celor 12 EGOURI,
corespunzătoare celor 12 zodii, să facem cunoştinţă cu masca cea mai mai
greu de înlăturat - propriul EGO!
BERBEC
EU SUNT
Omnipotentul
Frica de a nu fi nimic
Egoul berbecului este ocupat în permanenţă să fie: primul, cel mai bun,
cel mai cel, cel mai pregătit pentru acţiune, cel mai potrivit pentru a
începe ceva. Să nu uităm că planeta guvernatoare este Marte, iar Marte
este un războinic. Aşadar, şi egoul berbecului este cel al unui
războinic. Dacă nu există război, îl inventează pentru a-şi justifica
existenţa. Egoul berbecului este unul inflamat, înflăcărat, care îl face
să nu aibă răbdare, să vrea să aibă mereu dreptate, să caute conflict.
Egoul berbecului seamănă vânt de dragul de a culege furtună. Ăsta e el.
Nu te prea poţi supăra pe impetuosul berbec, căci egoul lui este cel al
unui copil care vrea să aibă mereu dreptate, să primească atenţie, să
fie răsfăţat mai tot timpul, mai puţin când este el cuprins de nevoia de
a demonstra cât este de matur şi responsabil.
Lecţia pe care egoul berbecului o are de învăţat pentru a deveni un sine
puternic, este cea a răbdării şi a capacităţii de a ajunge al doilea.
Când berbecul învaţă să asculte, să îşi dea răgazul de a privi oamenii
în ochi şi de a căuta şi altceva decât excitaţia pe care i-o dă
adrenalina, atunci îşi poate folosi energia de acţiune în mod
constructiv şi spre binele tuturor celor din jur. Când berbecul
înlocuieşte dictatura agresivităţii cu binecuvântarea tihnei…poate muta
munţii din loc ca să îi aducă mai aproape şi să îi poată escalada când
are chef.
TAUR
EU AM
Deţinătorul
Frica de a nu avea nimic
Egoul taurului este unul teribil de posesiv, căci el vrea să aibă tot,
să deţină, să controleze, să ştie şi să facă tot. Egoul acesta poate să
îl facă să fie un tiran şi un despot, care să vrea să posede orice
fiinţă, să o poată numi a lui şi apoi să treacă maiestuos mai departe.
Egoul acesta este cel care împinge fraţii să îşi dea în cap pentru o
bucată de pământ, este cel care spune “frate-frate, dar brânza e pe
bani”. Teama că nu are destul şi dorinţa de a face orice pentru a avea
din ce în ce mai mult, este faţeta greu de suportat a egoului taurului.
El vrea cu orice preţ să fie stabil, puternic, să nu îl clintească nimic
şi nu lasă amănunte la voia întâmplării. Venus ca guvernator, îl face
probabil cel mai gelos semn zodiacal. Egoul lui de stăpân, într-o
relaţie poate fi o povară pentru partener.
Care este lecţia care eliberează taurul din capcana propriului Ego?
Taurul trebuie să înveţe să se mulţumească cu puţin şi, mai ales cu
lucruri care nu pot fi atinse. El trebuie să înveţe că stabilitatea
emoţională şi sentimentală nu are nimic de-a face cu cea materială, că
ataşamentele din lumea materială îl pot face să piardă startul către o
viaţă împlinită, făcută din bucurii mici, dar atât de durabile. Să
înveţe că oamenii nu sunt obiecte şi nici obiectele nu sunt fiinţe de
care să te ataşezi. Când taurul se eliberează din capcana materiei,
poate să fie creativ şi va vedea cum sub mâna lui va înflori orice
grădină, văzută sau nevăzută.
GEMENI
EU GÂNDESC
Atoateştiutorul
Frica de a nu şti nimic
Egoul geamănului este cel al minţii în general. Stăpânirea minţii în
detrimentul inimii, a raţiunii în detrimentul sentimentului, poate naşte
monştri de Egoism. O minte neiertătoare care se comportă precum patul
lui Procust, împărţind oamenii în buni şi răi, deştepţi şi proşti, poate
fi mai periculoasă decât o boală contagioasă. Căci mintea poate afecta
minţi. Geamănul are un ego capabil să manipuleze prin cuvânt, să
dezinformeze, să trunchieze şi să denatureze adevărul. Şi astfel să
îndepărteze orice om de la adevărata cunoaştere. Egoul geamănului îl
face să fie superficial şi neatent la detaliile care îl aduc în lume pe
Dumnezeu. Egoul geamănului îl transformă în omul aparenţelor frumos
poleite şi al cunoştinţelor vaste despre nimic.
Ce are de învăţat geamănul pentru a-şi elibera sufletul din robia
raţiunii reci?
Geamănul va trebui să înveţe să asculte opinia altora, să încerce
să meargă dincolo de aparenţe, să aprecieze şi ceea ce nu este logic. Va
trebui să înveţe să se bazeze şi pe simţuri, să închidă ochii şi să
simtă lumea cu vârfurile degetelor, pentru ca astfel să-şi dea şansa de a
înţelege că dincolo de mintea sa, este tot universul. Un astfel de
Geamăn va putea să deschidă alte minţi şi inimi spre Adevărul de dincolo
de cuvinte. Un astfel de geamăn îşi va putea folosi puterea minţii
pentru a crea lumi în care suferinţa să aibă sensul creşterii. Un astfel
de geamăn va avea puterea să accepte miracolul, fără să vrea să îl
cuprindă cu mintea.
RAC
EU SIMT
Simţitorul
Frica de a simţi că nu aparţii
Egoul Racului este egoul acela sufocant, care nu te lasă să trăieşti
fără el, care crede că doar el ştie să asculte, să îngrijească, să
hrănească şi să ofere protecţie. Acest tip de ego, este cel care
hrăneşte dependenţe şi care face ca oamenii să se simtă neajutoraţi,
uneori chiar neînsemnaţi. Egoul ăsta poate chiar să îţi facă bine cu
forţa şi, de bună seamă, ştie mai bine ce este mai bine pentru tine.
Egoul ăsta hrănit de lună îl transformă pe rac într-un fel de mamă a
răniţilor, care dacă nu are o victimă, o poate fabrica imediat. Egoul
ăsta este mama care nu lasă copilul să se dezvolte departe de ea, care
îl face să se simtă vinovat că devine adult.
Ce are oare de învăţat racul pentru a-şi părăsi căminul confortabil al
propriului ego?
Racul trebuie mai întâi să înveţe să se simtă acasă oriunde, nu
doar acasă la el. Apoi trebuie să înveţe să rupă toate cordoanele
ombilicale care îl leagă de trecut şi familie, pentru a nu mai crea
astfel de cordoane cu toţi cei din jur. Racul trebuie să înveţe că
oamenii pot avea o viaţă în afară de relaţia cu ei, şi că au dreptul să
înveţe din greşeli. Racul are de învăţat că sentimentele uneori pot
înşela, şi că un pic de raţiune nu strică din când în când. Un astfel de
rac va putea să facă pe oricine să se simtă acasă în compania lui şi,
mai ales îi va putea face pe ceilalţi să îşi înţeleagă sentimentele,
fără a ajunge dependenţi de ele.
LEUL
EU VREAU
Strălucitorul
Frica de a rămâne în umbră
Leul de când se naşte, este ocupat să vrea fără încetare. Vrea atenţie,
vrea afecţiune, vrea putere, vrea apreciere. Veţi spune că toţi vrem
astea. Aşa este, dar Egoul leului îl face să vrea asta cu orice preţ şi
în cantităţi nelimitate. Dacă ar avea o lampa fermecată, leul ar
folosi-o tot timpul, căci el vrea. Este destul de dificil de suportat
egoul leului aşa nemăsurat şi nelimitat cum este. În preajma acestui
ego, orice alt ego păleşte şi orice om se simte mic, uşor de trecut cu
vederea şi de călcat în picioare. Asta nu face altceva decât să creeze
duşmănii inutile. Egoul leului guvernat de soare îl face să caute scena,
sau să inventeze în orice clipă acea situaţie teatrală care să îi pună
în evidenţă valoarea. “EU vreau” - este o dictatură greu de suportat
până şi de către leu, care dându-şi seama că nu poate să vrea chiar
orice fără a plăti un pret, ajunge să nu mai vrea nimic, să nu îl mai
mulţumească nimic.
Ce are leul de învăţat pentru a-şi elibera sinele superior şi pentru a
străluci cu adevărat şi benefic pentru toţi cei din jur?
Leul va trebui să înveţe lecţia umbrei, care urmează cuminte pe cel
de care este legată. Va trebui să înveţe să nu mai vrea, ci să se
bucure de orice primeşte, să înţeleagă că oamenii te pot ovaţiona şi
aprecia în faţă, şi te pot urî pe la spate, că scena nu este viaţa
adevărată şi că viaţa este un joc, dar nu o joacă, mai ales când devii
jucăria propriilor decizii şi ambiţii. Dacă învaţă şi acceptă toate
acestea, leul devine liderul care asemenea lui Noe, poate salva orice
suflet. Un astfel de leu ştie puterea cuvintelor: FACĂ-SE DOAMNE VOIA
TA!
FECIOARA
EU SLUJESC
Perfecţiunea întruchipată
Frica de a nu fi perfect
Egoul fecioarei este egoul care face ca ceilalţi să se simtă vinovaţi,
imperfecţi, nepotriviţi, judecaţi, catalogaţi şi chiar condamnaţi. Egoul
fecioarei o face să se simtă superioară când se plasează pe sine în
situaţii de inferioritate evidentă. Acest tip de ego te poate duce cu
gândul la sacrificiul de sine pentru binele altora. Cu toate astea,
fecioara nu face nimic dezinteresat, plata ei fiind faptul că ceilalţi
se simt datori să îi răspundă la fel. O altă plată cu care egoul se
gratulează pe sine, este clipa în care fecioara se pune sub cealălalt
pentru a-l face să se simtă mare şi important, pentru a-l pune pe un
piedestal. Nimeni nu poate trăi pe un piedestal, mai este nevoie să
mănânci, să dormi, să te bucuri, să fii om în toate ale tale. Dar egoul
fecioarei te vrea perfect. Dacă eşti mai puţin, vei fi nimicit sub un
tir de cuvinte zdrobitoare, aşa cum numai Mercur poate scorni. Cicăleala
şi critica impuse de feciorelnicul ego, va face un iad viaţa oricui.
Aşadar, ce trebuie să înveţe fecioara pentru a reduce egoul la tăcere şi
a auzi şoapta divină a sinelui?
Fecioara va trebui să se bucure de micile imperfecţiuni ale vieţii
şi de lucrurile care nu merg conform planului şi care nu sunt mereu
ordonate, curate, impecabile. Fecioara va trebui să înveţe că există o
singură categorie de oameni, numită OAMENI, şi că aceştia nu au nevoie
de un piedestal, ci doar de apreciere pentru tot ceea ce sunt, dar şi
pentru ceea ce nu sunt şi nu vor fi niciodată. Dacă va învăţa toate
astea, nu se va mai simţi sacrificată, şi va fi bucuroasă că este
făptură divină, într-un plan divin, perfect în imperfecţiunea lui.
BALANŢA
EU ÎMPAC
Împăciuitorul
Frica de conflict
Blestemul egoului balanţei este acela că în permanenţă ea încearcă să
împace capra cu varza, cu lupul, cu barca, cu râul, uitând că uneori
conflictul are valente constructive. Egoul de balanţă face ca până şi
cel mai urât lucru să pară frumos şi poleieşte orice realitate în culori
suave, astfel încât nici nu ştii când ai atins fundul prăpastiei şi
când să te fereşti. Egoul balanţei o transformă în făcătoare de pace cu
orice preţ, chiar dacă pentru a restabili pacea este nevoie mai întâi de
un mic război în care tot ea, balanţa să fie negociatorul şef. Tot
acest tip de ego îi spune că nu poate face nimic singură, că are nevoie
de o echipă pe care să nu o conducă, dar care să facă treabă. Venus îi
imprimă egoului caracterul social de faţadă - un fel de Ileana
Cosânzeana impecabilă şi perfectă în orice situaţie socială, cu un Făt
Frumos alături, care să îi fie aproape la bine şi la greu. Aşadar, egoul
acesta vrea să împace extremele, oameni care nu au nimic unii cu alţii…
şi asta doar pentru a se simţi bine, util, mare şi mai ales bun.
Ce ar trebui să înveţe balanţa, astfel încât să se dezlege din blestemul
armoniei permanente şi imaginare?
Ar trebui să înveţe că totul este devenire şi că unele lucruri şi
unii oameni nu pot fi împăcaţi. Să înveţe să facă lucrurile şi de una
singură, fără să mai depindă de ajutorul unui partener sau al unei
echipe. Să înţeleagă principiul formulat de taoişti conform căruia:
“cuvintele frumoase nu sunt adevărate, iar cuvintele adevărate nu sunt
neapărat frumoase”. O astfel de balanţă ar şti să îşi păstreze mai întâi
echilibrul interior şi să devină astfel un exemplu pentru ceilalţi.
SCORPION
EU DORESC
Puternicul din umbră
Frica de neputinţă
Bine aţi venit în lumea egoului-curcubeu al scorpionului. Este un ego
multicolor cu multe faţete care mai de care mai ascunse sub masca
răbdării, amabilităţii, bunăvoinţei, un ego sălbatic, care nu va ezita
să te facă să te simţi neputincios. Egoul acesta are toate culorile:
roşul furiilor necontrolate care pot distruge lumi interioare şi
exterioare, galbenul invidiilor nemăsurate, verdele geloziei pe care îl
aruncă spre orice fiinţă care încearcă să îi iasă din mreje, albastrul
rece şi distant cu care te ţine departe de lumea lui şi dincolo de care
simţi o prăpastie, care te va despărţi mereu de tot ceea ce este el cu
adevărat. Lista poate continua, căci egoul scorpionului este unul subtil
care îl face să pară cel mai dulce şi mai dezinteresat altruism, dar
care nu este decat un orgoliu fioros, aflat la pândă mereu în căutarea
următoarei victime, care prin simpla prezenţă să îl facă să se simtă
puternic. Pluton îi dă iluzia demiurgului. Scorpionul ţi se va părea
modest, limitat, cuminte. Aşa îl face să pară egoul, instrumentul prin
intermediul căruia scorpionul se pierde neştiut în mulţime.
Ce are de învăţat scorpionul pentru ca egoul să devină un sine capabil
să creeze lumi de bucurie?
Are de învăţat lecţia adevăratei smerenii şi de punere a propriei
vieţi în mâinile divinităţii. Va trebui să nu mai simtă că el este
Dumnezeu cu putere de viaţă şi moarte asupra celor din jur. Abia când
îşi va asuma condiţia de muritor, supus legilor lumii văzute şi
nevăzute, va căpăta adevărata putere, cea care îi va permite să fumeze
în tihnă pe vârful unui munte, de unul singur, rugându-se în gând pentru
toţi cei care, dragi fiindu-i, i-a lăsat în paza lui Dumnezeu.
SĂGETĂTOR
EU ÎNŢELEG
Înţeleptul nesăbuit
Frica de a nu înţelege
Egoul săgetătorului îl face să creadă că le ştie pe toate şi că, mai
ales le înţelege pe toate aşa cum Dumnezeu le-a creat, în semnificaţia
lor divină şi în toate rosturile lor. Acest ego nu va pierde timp cu cel
care nu este pe aceeaşi treaptă de înţelgere cu el, căci nu formează
relaţii decât cu cei ca el sau peste el cu o treaptă. Săgetătorul este
un fel de Donjuan al minţilor, cutreierând teritorii după teritorii
pentru a întâlni oameni de la care să aibă ce învăţa, sau să aibă ce să
îi înveţe, după care să îi abandoneze pe aceştia fără a le recunoaşte
meritele. Egoul săgetătorului îl face uneori să uite că se află unde se
află şi este cine este, tocmai pentru că alţi oameni l-au format,
ocrotit, iubit. Dacă nu ar fi atât de convins că are întotdeauna
dreptate şi că deţine adevărul absolut, ar fi un ego relativ uşor de
îndurat de către cei din jur, dar din păcate latura aceasta îl
transformă într-un judecător neiertător, care administrează sentinţe
fără a asculta glasul inimii, un Jupiter cu puteri discreţionare.
Ce trebuie totuşi să înveţe săgetătorul pentru a putea să înceapă
călătoria spre sinele său divin?
Va trebui să înveţe să ierte de 777 ori câte 777 de păcate ale
altora şi să nu ridice piatra primul. Săgetătorul va trebui să înveţe de
la orice şi de la oricine, căci Dumnezeu nu vorbeşte prin gura
înţelepţilor, ci mai ales prin cea a copiilor şi a celor aidoma
copiilor. Săgetătorul va trebui să înveţe statornicia şi capacitatea de
a-şi pune rădăcinile într-un loc, măcar pentru un timp, pentru a lăsa
răgaz unei relaţii să se clădească, unei poveşti să se depene. Dacă va
învăţa acestea, va fi capabil să le aducă aminte tuturor cine sunt cu
adevărat, ca un adevărat maestru.
CAPRICORNUL
EU FOLOSESC
Retrasul distant
Teama de exprimare a emoţiei
Egoul capricornului este unul rece şi calculat, aproape inuman. Acest
tip de ego te face să te simţi în preajma unui sloi de gheaţă nu a unui
om, a unui sloi de gheaţă care nu are nevoie de nimeni şi nimic, care nu
are nimic de dat sau de primit. Este egoul acela care îl face pe nativ
să calce pe cadavre pentru a-şi împlini ţelurile de mărire socială şi
ierarhică. El îl va face pe capricorn să fie un singuratic într-un turn
de fildeş, fericit în singurătatea sa. Tipul acesta de ego neiertător şi
rece, este cel care îl face pe capricorn să se simtă special, să simtă
că merită o poziţie înaltă, atenţie, bani şi putere. Capricornul are
egoul impus de Saturn, prin care administrează pedepse celor care nu îi
respectă regulile, tradiţiile, obiceiurile, care îi încalcă teritoriul.
Capricornul va fi autoritatea care nu construieşte, ci distruge, nu
dezvoltă, ci inhibă, nu laudă, ci critică chiar şi reuşitele. Egoul
capricornului se va folosi de oameni, de resursele lor interioare şi
exterioare pentru a-şi satisface setea de statut social înalt.
Ce are de învăţat capricornul pentru a deveni un sine puternic şi
iubitor de viaţă?
Va trebui să înveţe să se lase folosit, să fie o unealtă prin care
Dumnezeu lucrează în lume, să dăruiască necondiţionat şi nelimitat, să
ofere timpul sau prezenţa sa celor din jur şi să se bucure de aceştia,
lăsându-i să simtă că sunt importanţi, că sunt iubiţi şi că fără ei,
viaţa ar fi mai grea. Să înveţe că exprimarea emoţiilor nu a omorât pe
nimeni niciodată, dar neexprimarea lor, a făcut multe victime.
VĂRSĂTOR
EU CUNOSC
Rebelul fără cauză
Frica de reguli şi tradiţii
Egoul vărsătorului îl aruncă în capcana celui care le ştie pe toate, dar
nu la nivel superficial asemenea geamănului, ci la nivelul cunoaşterii
profunde, aproape spirituale. Egoul acesta este mai mult decât
responsabil pentru conflictul noului cu vechiul, al lipsei de reguli cu
regulile. Egoul acesta naşte revoluţii chiar şi când acestea nu sunt
necesare, naşte revolte, când lucrurile au nevoie de timp pentru a se
aşeza şi pentru a da rezultate. Egoul acesta schimbă doar de dragul de a
schimba, fără să se gândească la consecinte. Un astfel de ego îl face
pe vărsător să creadă că are toate răspunsurile la degetul mic, că are
soluţie pentru orice problemă. Este greu să stai în preajma unui geniu
atoateştiutor. Egoul vărsătorului îi face pe toţi să se simtă mici,
proşti şi total neadaptaţi pentru viitor. Un vărsător poate face şi un
copil să se simtă bătrân, căci viteza hiperluminică a minţii lui, lasă
pe oricine în urmă. Uite-aşa se trezeşte egoul vărsătorului singur, fără
persoane care să îl facă să se simtă deştept.
Ce este totuşi de făcut pentru ca vărsătorul să îşi dea şansa de a
ajunge la următorul nivel de dezvoltare spirituală?
Ar trebui să accepte că mintea sa nu poate cuprinde totul, că
Dumnezeu este mai mare decât puterea sa de cunoaştere, că acele lucruri
pe care nu le cunoaşte şi nu le controlează, sunt cele cu adevărat
importante. Va trebui să înveţe smerenia celui care îşi acceptă condiţia
de muritor, pentru ca astfel să se mai nască o dată în haina vieţii
veşnice. Un astfel de vărsător este ca un far pentru cei din jur,
ajutându-i să nu se piardă pe calea către sinele superior.
PEŞTELE
EU CRED
Pasivul visător
Frica de realitatea palpabilă
Egoul peştelui este poate egal în subtilitate şi periculozitate cu cel
al scorpionului. Este unul nevăzut, dar uşor de simţit. În preajma unui
astfel de ego, îţi vine să fii în alertă permanentă, parcă simţind că
acele cuvinte frumoase sunt o capcană, că visul frumos în care te atrage
este de fapt un coşmar, că raiul promis este de fapt un purgatoriu
veşnic. Egoul peştelui îl poate face să creadă în himere, în realităţi
paralele şi parazite, care să îi mănânce energia vitală şi care să îl
împingă în pragul nebuniei. Egoul acela care crede….ajunge să creadă
chiar că nu există Dumnezeu, sau dacă există, este unul al propriei
minţi. Egoul acesta poate să se rupă de ceilalţi, să le nege existenţa,
pentru a se simţi singurul fiu al lui Dumnezeu. Peştele este prins în
plasa iluziilor pe care egoul său le ţese, totul devine iluzoriu şi
incert, până şi silueta unui munte, până şi senzaţia de foame.
Ce are de făcut peştele pentru a rupe pânza iluziei şi a vedea adevărata
faţă divină a semenilor săi?
Va trebui să nu se mai roage în intimitatea propriei minţi, ci
slujindu-i pe cei care au nevoie de el. Spălând răni, hrănind şi
neaşteptând laudă pentru asta, amintindu-le oamenilor că dincolo de ceea
ce ei văd, este o lume nevăzută, care este acolo pentru a-i ajuta să
crească şi să ajungă la rândul lor să creadă, şi crezând, să se
mântuiască. Un astfel de peşte devine pescar de oameni, un om care poate
călca prin credinţă pe apa vieţii pentru a-şi găsi şi sărbători sinele
divin