Acatistul Sfantului Andrei

Acatistul Sfantului Andrei

Andrei - Sfant Apostol !

(30 noiembrie)
 

Dupa obisnuitul inceput se zic

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pa cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Icosul 1:

Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine, propovaduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, sa izvorasca cantare vrednica asa:

Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intai ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduit Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagani credinta cea in Iisus Hristos, multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 2-lea:

Cu cuvantul Evangheliei, Andrei prealaudate, din adancul inselaciunii ai vanat popoarele precum te-ai fagaduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a invatat a vana pe oameni la credinta Lui. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cel ce esti cetatean de taina, insusi vazatorule, si ritor al cunostintei lui Hristos cel de negrait, care ai luat de sus Duhul cel Sfant, graiesti in limbi si imparti darurile. Pentru aceasta laudam darul luat si tie-ti cantam acestea:

Bucura-te, primitorule al Duhului Sfant in limbi de foc;
Bucura-te, ca prin multe tari ai mers din loc in loc;
Bucura-te, ca fiind sfasiat de pagani, Domnul Iisus te-a facut sanatos;
Bucura-te, ca pe multi dintre cei mai buni crestini i-ai hirotonit episcopi si preoti;
Bucura-te, ca prin orase si sate umbland si propovaduind, pe multi i-ai facut crestini;
Bucura-te, ca dupa multi ani de propovaduire, la sfarsit ai ajuns la mucenicie;
Bucura-te, ca paganii necredinciosi chinuindu-te pe cruce te-au pironit cu capul in jos;
Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;
Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus scumpa cununa pe capul tau;
Bucura-te, ca toate cetele ceresti pentru incununare cantari preafrumoase au cantat;
Bucura-te, ca ingerii si sfintii cu bucurie in palatul tau osebit te-au asezat;
Bucura-te, al Preasfintei Treimi smerit inchinator;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 3-lea:

Alergat-ai cu sete la chemarea Mantuitorului, Apostole Andrei, si de bunavoie te-ai dat spre ascultarea invataturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor si tuturor le-ai propovaduit pe Dumnezeu adevarat; pentru aceasta cantam: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Margaritarul cel de mult pret, cel ascuns in taina inimii tale, in lume l-ai pus inainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinta paganii primindu-l, comoara l-au facut. Pentru aceasta aducem tie acestea:

Bucura-te, al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu laudator;
Bucura-te, cel impreuna cu ingerii si cu toti sfintii cantator;
Bucura-te, al nostru pazitor;
Bucura-te, al nostru mijlocitor inaintea preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, al nostru rugator catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucura-te, temelia prea intemeiata a marturisirii lui Hristos;
Bucura-te, ca tu ai propovaduit credinta cea data de Domnul Iisus Hristos;
Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;
Bucura-te, invatatorul dreptei credinte;
Bucura-te, prin care Domnul Hristos Se salasluieste;
Bucura-te, prin care satana se nimiceste;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 4-lea:

Ca o vestire Evanghelia in maini luand, mult-laudate Andrei, tot pamantul ai imbogatit de dumnezeiasca propovaduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, impreuna cu chinurile tale, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Capistele prefacandu-le in biserici lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andrei, ai sfintit in ele pe fiii botezului pe care darul i-a innoit prin apa si prin Duh. Pentru aceasta cantam tie laudele acestea:

Bucura-te, al cantarilor ingeresti ascultator;
Bucura-te, ca ai rastignit cele lumesti si intru tine vietuieste Iisus Hristos;
Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, indunmezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucura-te, cerule mai inalt decat cerul;
Bucura-te, ca te-ai aratat partas al firii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucura-te, al bisericii de trebuinta folositor;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 5-lea:

Cunoscut-ai asezamintele firii, marite Andrei, vrednicule de minune, si partas pe fratele tau Petru l-ai primit graind: aflat-am pe Cel dorit! si i-ai aratat cunostinta Duhului. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cu mreaja cuvantului, dintru adancul inselaciunii, ai vanat pesti cuvantatori, fericite Apostol Andrei, si la masa lui Hristos, mancare curata i-ai adus luminati; pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, Andrei, indulcire a mintilor;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;
Bucura-te, prin care credinta s-a latit;
Bucura-te, prin care ratacirea s-a zadarnicit;
Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate cele lumesti gunoaie le-ai socotit;
Bucura-te, ca tuturor toate te-ai facut, ca pe multi sa-i mantuiesti;
Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult-incapator;
Bucura-te, al lui Hristos dulce cugetator;
Bucura-te, pentru cei orbi dumnezeiasca alifie;
Bucura-te, pentru cei bolnavi minunata doctorie;
Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucura-te, noianul intelegerilor celor intelepte de Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 6-lea:

Dumnezeiasca punte, Atotfacatorul si de lumina stralucitorul Duh, intru tine, marite apostole Andrei, salasluindu-se cu dumnezeiasca cuviinta in chipul limbii de foc, te-a aratat propovaduitor al celor de negrait. Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Lepadand mrejele cele pescaresti si luand crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, si mreaja Duhului aruncand, in loc de peste, pe oameni ai vanat. Slava Duhului ce ti s-a dat tie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:

Bucura-te, al dumnezeiestii intrupari inalt talcuitor;
Bucura-te, carte de Dumnezeu inchipuita, foarte folositoare mintii;
Bucura-te, comoara dumnezeiasca a cerestilor comori;
Bucura-te, cel ce esti invatatura de trebuinta celor invatatori;
Bucura-te, cel ce la impartirea muncii de propovaduitori ai ales neamurile;
Bucura-te, ca intre cei neputinciosi, minuni alese ai facut;
Bucura-te, al umbrei legii surpator;
Bucura-te, al adevarului stalp intaritor;
Bucura-te, cel ce in cuvinte preaintelepte te-ai imbogatit;
Bucura-te, cel ce pe credinciosi cu rabdare i-ai mantuit;
Bucura-te, casa preacinstita a Sfintei Treimi;
Bucura-te, Biserica a fiilor duhovnicesti;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 7-lea:

Dobandit-ai pe Cel pe care L-ai dorit, fericite apostole Andrei. Iar acum in locasurile cele nestricacioase cu Dansul locuind, seceri snopii ostenelilor tale dupa vrednicie; pentru aceasta cu cantari slavim pe Dumnezeu, zicand: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Iubit-ai pe Stapanul si dupa Dansul ai mers pe urmele Lui, in viata bine povatuit si patimilor Lui fara inselaciune, preacinstite Andrei, pana la moarte urmand; pentru aceasta iti cantam acestea:

Bucura-te, al necuvantarii de Dumnezeu neapropiata inaltime;
Bucura-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscuta in adancime;
Bucura-te, a Mangaietorului gura cinstita;
Bucura-te, gura de foc ingradita;
Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;
Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;
Bucura-te, imparatia cerurilor cea de veselie primitorului;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;
Bucura-te, limba de foc suflatoare care graiesti cele dumnezeiesti;
Bucura-te, indulcire a urechilor noastre;
Bucura-te, cel prin care Hristos mantuieste sufletele noastre;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul 8-lea:

Cu darul cel dat tie de la Dumnezeu, intru-tot-laudate Andrei, duhurile demonice cu cuvantul se izgonesc, bolile fug, multimea patimilor sufletesti se indeparteaza de la cei bolnavi; pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cel ce din Betsaida ai iesit, pe noi ne chemi a pranzi praznuirea ta, punandu-ne-o noua inainte astazi; cu vitejiile luptelor tale si cu sarea lui Hristos mintea noastra sarind-o, mancarurile tale dulci s-au facut noua, adica: invataturile de sfaturi ceresti; pentru aceasta cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, lumina celor intunecati cu paganatatea;
Bucura-te, calea cea adevarata a celor rataciti;
Bucura-te, al luminilor lui Hristos vazator si propovaduitor;
Bucura-te, al patimilor lui Hristos preaales marturisitor;
Bucura-te, al minunilor Domnului bun lucrator;
Bucura-te, iconomia frumusetii celei intai inchipuite;
Bucura-te, stapanirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, al luminii celei gandite luminoasa descoperire;
Bucura-te, dreapta aratare a chinurilor ce asteapta pe cei pacatosi;
Bucura-te, gura care vestesti pe Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, privitorule al privelistilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 9-lea:

Poruncindu-ti-se a te sui la muntele Sionului cel intelegator, Apostole Andrei, si paharul mantuirii luand, bucurandu-te l-ai baut, trecand prin moarte la viata cea dumnezeiasca, unde este Hristos Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Focul Preasfantului Duh ce s-a coborat de sus peste tine, intru-tot-laudate Apostole Andrei al lui Hristos, ti-a poruncit tie cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti pana la marginile lumii maririle Lui. Pentru aceasta aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, ca tu ai binevestit patimile si invierea lui Hristos;
Bucura-te, ca tu singur lamuresti pogorarea in iad a dracilor;
Bucura-te, cel ce esti plin de roadele Preasfantului Duh;
Bucura-te, de Darurile Lui indestulatorule;
Bucura-te, prin care Sfanta Treime s-a propovaduit;
Bucura-te, prin care Unimea Treimii s-a slavit;
Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;
Bucura-te, cel ce esti rana de mult plans demonilor;
Bucura-te, lumina mai stralucitoare decat soarele;
Bucura-te, povatuitorul si lumina orbilor;
Bucura-te, de lumina al tuturor facator;
Bucura-te, al vrajmasilor puternic biruitor;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 10-lea:

Cine te-a invatat a grai asa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ti-a luminat mintea ta ca sa vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a stralucit lumina Adevarului in inimile noastre, fara numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cantam Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Se spaimanteaza tot cugetul de propovaduirea ta, pe care ai trambitat-o in tot pamantul, tainuitorule al lui Hristos si vazatorule al celor de sus, cel ce esti cinstit de Domnul intre cei doisprezece apostoli; pentru aceasta cantam tie:

Bucura-te, rugatorule pentru noi catre Domnul;
Bucura-te, ca prin sfintele tale rugaciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucura-te, ca prin ajutorul tau, tiranul satana se izgoneste de la noi;
Bucura-te, ca gandurile si bolile cele rele le indepartezi de la noi;
Bucura-te, margaritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;
Bucura-te, sanatatea trupeasca a oamenilor imbolnaviti;
Bucura-te, carmaci preaminunat al celor ce inoata pe ape;
Bucura-te, impreuna-calator cu cei ce calatoresc pe uscat;
Bucura-te, ajutorul celor ce te cheama cand zboara in aer;
Bucura-te, hranitorul nostru al celor flamanzi de fapte bune;
Bucura-te, cel ce ajuti rugaciunilor noastre spre mantuire;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 11-lea:

Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai inainte aprinzandu-te cu ravna de credinta, ritor de Dumnezeu graitor te-a aratat pe tine, marite apostole Andrei, cel ce canti Mantuitorului tau: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Cel de lumina purtator si de veselie facator, fericite Andrei apostole al lui Hristos, dumnezeiasca pomenirea ta raza de tamaduire straluceste noua celor ce cantam tie unele ca acestea:

Bucura-te, stea mai luminoasa decat soarele;
Bucura-te, sfesnic care stralucesti cu raza de aur;
Bucura-te, datator de daruri al crestinilor dreptcredinciosi;
Bucura-te, al calugarilor celor mahniti ajutator in necazuri;
Bucura-te, cel ce esti izgonitor infricosator al demonilor;
Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, camara preacinstita cu bun miros a lui Hristos;
Bucura-te, podoaba cea preacinstita a apostolilor;
Bucura-te, luminatorul cel preamarit al mucenicilor;
Bucura-te, veselia cea de bucurie facatoare a cuviosilor;
Bucura-te, lauda cea fericita a tuturor sfintilor;
Bucura-te, rugatorule, mijlocitorule si folositorule al tuturor ortodocsilor;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 12-lea:

Ca un ucenic preaales al Celui ce s-a pironit de buna voie pe Cruce, Stapanului tau pana la moarte urmand, te-ai suit bucurandu-te la inaltimea crucii, mergere facandu-ti la ceruri, de trei ori fericite apostole Andrei. Pentru aceasta cantam cantarea cea ingereasca lui Dumnezeu, zicand: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Multumim tie, marite apostole Andrei, noi neamurile cele de tine luminate si de pe pamant la ceruri de tine ridicate, ca de la slujirea vrajmasului departandu-ne, ne-am facut impreuna-locuitori cu sfintii ingeri si partasi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem tie dupa vrednicie acestea:

Bucura-te, apostole Andrei, nume preascump si dulce noua dreptcredinciosilor;
Bucura-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucura-te, pazitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucura-te, floarea cea preafrumoasa si bine mirositoare a raiului:
Bucura-te, ca rugaciunile tale sunt ca o scara, care ne urca pe noi la ceruri;
Bucura-te, arma cea nebiruita a binecredinciosului popor;
Bucura-te, cel ce biruiesti in zile de razboi tabara potrivnicilor;
Bucura-te, cel ce ne dai noua ploi potrivite;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucura-te, cel ce aperi sfant locasul acesta de aprinderea focului;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi de viclesugul vrajmasului;
Bucura-te, cel ce la sfarsitul vietii noastre ne ajuti ca prin pocainta sa ne mantuim;
Bucura-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 13-lea:

O, preaminunate sfinte si marite apostole Andrei, cu plangere alergam la sprijinul tau, ca sa ne izbavesti pe noi cu rugaciunile tale de chinul cel de veci, prealaudate, si sa ne invrednicesti de bucuria raiului; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.
Dupa aceea se zice iarasi

Icosul intai: Sufletul meu cel tulburat... si

Condacul intai: Pe ucenicul cel intai chemat...

Apoi se zice aceasta

RUGACIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu suntem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adancul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfant numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

Sursa:http://www.youtube.com/watch?v=ZoYUUZTsArQ

The Amazing Liver - Cum sa eliminati fara durere, pietrele din fiere sau ficat

Ficatul este un organ extrem de important in organism si are un rol esential in digestie si in asigurarea nutrientilor catre celulele corpului, dar si in detoxifiere, curatarea sangelui de toxine, metale grele, virusi, paraziti, etc.
Ficatul are rolul de a metaboliza lipidele in exces, de a elimina din organism diverse E-uri alimentare, multiple feluri de chimicale ascunse in semipreparate sau chiar in alimente proaspete.

De asemenea metabolizeaza si alcoolul introdus in organism.
Ficatul are control direct asupra cresterii si functionarii fiecarei celule din corpul uman.
Daca ficatul nu mai functioneaza normal, toate celulele corpului nu vor mai primi o cantitate suficienta de nutrienti, nu vor elimina deseurile produse, toxinele, si nu vor comunica la fel de bine cu sistemul nervos sau endocrin.
Chiar si daca numai 40% din ficat functioneaza normal, analizele pot iesi bune. Dar, apar tot felul de boli in organism.
Ficatul are doi lobi si arata ca doi copaci cu ramurile goale pe dinauntru.

Pe langa rolul de procesare a nutrientilor, de metabolizare si anulare a substantelor toxice, precum alcoolul, fiecare celula preia din sange si toxinele, pe care le elimina impreuna cu bila in canalele acestea mici ce strabat intreg ficatul.

Toate aceste ramurele goale pe dinauntru se unesc in canale mai mari, apoi se unesc in doua canale principale, ce vin de la fiecare lob al ficatului si apoi se unesc intr-un singur canal biliar.

Acest canal biliar comun, conduce bila catre fiere (colecist), care este o punga sub ficat.

Bila, este ca un gel uleios galben-verzui, care curge incet de la fiecare celula si se scurge pana jos in fiere.

Bila are rolul de a ajuta in procesarea hranei.

In momentul in care hrana ajunge in stomac, imediat, fierea se contracta si arunca toata bila in restul de canal biliar comun (circa 10 centimetri), si apoi ajunge in intestinul subtire. In momentul in care hrana ajunge in intestinul subtire, bila trebuie sa fie prezenta, altfel nu va fi procesata si va fi eliminata fara ca organismul sa retina nutrientii necesari.

Ficatul secreta cam un litru si jumatate de bila pe zi.

Aceasta substanta este atat de pretioasa pentru organism incat nu este eliminata, ci o mare parte din ea este resorbita in intestinul gros si adusa din nou in ficat (ma rog, o parte din substantele care o compun).
Acum, o mare parte din nutrientii ce sosesc din mancarea procesata, o constituie cristalele de colesterol.

Colesterolul bun, este un element de baza in constructia tuturor tesuturilor.

Colesterolul e prezent in orice mushi, in peretii organelor, etc.

Dar, colesterolul in exces, este procesat de ficat, din sange si eliminat prin canalele biliare.

Numai ca aceste cristale de colesterol, au tendinta sa se lipeasca unele de altele, mai ales ca bila este ca un gel uleios.

Astfel ca formeaza mici pietricele,  care in timp atrag tot mai multe alte cristale de colesterol si se maresc.

Majoritatea pietrelor si pietricelelor din ficat sunt compuse din colesterol, o substanta care e prezenta in majoritatea organelor si muschilor, de aceea e imposibil de detectat la ecograf.

La un moment dat, aceste formatiuni incep sa blocheze canalele biliare (intai pe cele mai mici si apoi si pe cele mai mari, putand chiar sa blocheze un intreg lob al ficatului).

Medicul pune diagnosticul de ficat gras sau marit si nu are nici o solutie.

Ficatul se poate mari cu pana la 5-10 centimetri in acest fel.

In timp, la aceste formatiuni grase adera metale grele, calciu, diverse saruri, si se calcifiaza.

Abia atunci sunt observabile la ecograf.

Dar, pana nu se calcifiaza, nu sunt vizibile la ecograf.

Se vad doar structuri “grase” in ficat.
Canalalele biliare blocate pot duce la diabet, infarct sau cancer.

In momentul in care ficatul e aproape plin de pietre, incep sa mai cada din ele si acestea ajung in fiere. Dupa o masa mai grasa sau cu substante mai greu de procesat de organism, fierea se contracta mai puternic si arunca aceste pietre in canalalul biliar comun.

Numai ca aici, din cauza dimensiunii lor, se pot bloca.

Atunci apar durerile in partea dreapta, sau in capul pieptului.

Ele sunt de multe ori confundate cu durerile de stomac, deoarece apar imediat dupa masa.

Dupa ce piatra reuseste sa iasa complet, durerea inceteaza.

Daca piatra se blocheaza total, bila nu mai poate iesi, aceasta ajunge in sange si omul se ingalbeneste tot (face icter).

Canalul biliar comun, chiar inainte sa iasa in intestinul subtire, se uneste cu canalul de eliminare a acizilor din pancreas.

Daca piatra se blocheaza aici, nici acizii pancreatici nu mai pot fi eliminati din pancreas si se ajunge la pancreatita, care este o afectiune foarte grava.

Oricum, in ambele afectiuni, durerea este atat de mare, si de acuta, ca nu se poate sta acasa.

De obicei se poate sta maxim 3 zile cu aceasta afectiune, dupa care, e necesara operatia.

E o urgenta si medicina are un singur remediu – operatia.

Totusi, astfel de pietre pot fi eliminate usor si rapid, daca se dilata canalul biliar comun. Cum? E foarte simplu.
Daca se dizolva 30 grame de sare amara (sulfat de magneziu – este un simplu laxativ puternic – foarte ieftin) intr-un pahar de apa si se bea, canalul biliar comun se dilata pana la aproape 3 centimetri latime.

Eu zic, ca e suficient sa iasa orice piatra.

De asemenea, caldura ajuta la dilatare.

Oricum, medicina traditionala, imediat cum observa o piatra in fiere sau canalul biliar, are o singura solutie - operatia.

Dar, in cazul in care fierea este eliminata chirurgical, bila curge in continuu, picatura cu picatura in intestinul subtire.

Amestecata cu hrana, este bine tolerata de organism, dar in lipsa acesteia ea roade intestinul subtire, caci pica, exact in acelasi loc, si duce in timp la iritatii, ulceratii, cancer, etc.

In plus, in momentul in care hrana ajunge in intestinul subtire, ea nu mai intalneste suficienta bila si atunci nu mai este procesata si omul mananca aproape degeaba, plus ca apar balonari, etc.

De aceea medicii recomanda, acizi biliari sub forma de pastile, dupa masa – pentru tot restul vietii.
Deci, in timp, in ficat se pot strange pietre de colesterol care pot sufoca ficatul.

Dar, in momentul in care ficatul nu mai functioneaza la capacitate normala nici nu isi mai indeplineste functiile cum trebuie.

Pe langa faptul ca organele si celulele nu isi vor mai primi nutrientii necesari, sangele nu va mai fi detoxifiat.

O gramada de toxine, metale grele, virusi, bacterii nu vor mai fi procesate si eliminate din sange.

Asa ca organismul gaseste alte solutii pentru a scapa temporar de acestea.

Pana cand, ficatul isi va reveni si le va elimina total din sange.

Intai va incerca sa le elimine prin alte organe de excretie (rinichi, piele, respiratie).

Daca nici acest lucru nu este posibil, organismul le depoziteaza in diverse zone din corp sau diverse organe.

Deci, un organism cu un ficat blocat de formatiuni grase de colesterol, si care nu mai functioneaza normal, incepe sa depoziteze toxinele in diverse zone sau organe din corp.

Exemple:
In prima faza, apar probleme in celelalte organe de excretie (rinichi, piele, plamani), care se confrunta cu un surplus de toxine, pe care nu le poate elimina ficatul.

Apoi apar probleme complexe in organism care sunt legate fie de depozitarea aiurea a diverselor toxine sau produse metabolice, fie de lipsa alimentarii cu nutrienti a celulelor sau organelor.
Daca toxinele se acumuleaza in articulatii, rezulta boli ale articulatiilor.
Una din functiile ficatului e sa sintetizeze zaharul in glucoza (principala hrana a creierului).

Un ficat afectat nu mai hraneste corespunzator creierul, rezultand oboseala, depresie, si se poate ajunge in timp la boli grave ca dementa, Alzeimer, Parkinson, Scleroza multipla etc.

Daca metalele grele nu mai sunt eliminate cum trebuie, cum ar fi de exemplu aluminiul, rezulta Alzeimer.
Daca ficatul nu proceseaza toate proteinele din sange, corpul incearca sa le depoziteze in sange si in peretii vaselor de sange.

Creste numarul globulelor rosii.

Creste nivelul de hemoglobina.

Sangele devine mai gros si formeaza cheaguri care se pot bloca pe artere, vene, etc.

De aici infarct sau paralizie.

Sau, proteinele sunt depozitate in peretii vaselor de sange, formeaza tesuturi groase de colagen si blocheaza circulatia.
Daca colesterolul nu este eliminat cum trebuie de ficat, el ramane in vasele de sange si se depune pe peretii acestora, ingrosandu-I sau blocandu-i.

Rezulta infarct, etc.
Sangele ingrosat incetineste transportul de hormoni, rezultand o activitate foarte crescuta a glandelor si o dereglare a acestora.

Rezulta probleme cu tiroida, etc.
Daca ficatul se umfla, sangele trece mai greu prin ficat.

Asta inseamna un efort mult mai mare pentru inima, dereglaj in tensiune, puls, etc.
Daca ficatul nu elimina surplusul de hormoni (estrogen sau aldosteron), apare un dezechilibru in retentia de apa si sare si tesuturile incep sa se umfle.
Un ficat blocat poate duce la ciroza, hepatita, etc.
Lipsa bilei in sistemul digestiv, poate duce la probleme de stomac, nu se mai absorb cum trebuie grasimile, calciul si vitamina K. De aici o multime de probleme.
Desi e normal ca ficatul sa secrete 1,5 litri de bila pe zi, din cauza blocajului, la unele persoane, se poate ajunge doar la 100 mililitri pe zi.

Mai putina bila eliberata de ficat, inseamna ca intestinul subtire nu mai digera mancarea cum trebuie. Rezulta probleme in alimentatie, balonari, infectii, dereglari in flora intestinala, constipatie, iritatie, cancer, etc.
Cand celulele din oase nu mai primesc suficienta hrana, apar problemele osoase.

Curios ca putem introduce camere de luat vederi in organism, am reusit sa facem chiar si nanoboti de marimi extrem de mici, dar aproape toti medicii, se fac ca nu stiu cum functioneaza organismul nostru.

Cum sa eliminati fara durere, pietrele din fiere sau ficat

Timp de 6 zile, se bea suc de mere, cate 1 litru pe zi. (Se bea inainte de mese sau la 2 ore dupa mese).

In aceasta saptamana sa se evite mancaruri sau bauturi reci.

Pentru a se dilata canalele biliare trebuie sa se consume in special mancare si bauturi caldute sau la temperatura camerei.

Sa nu se consume nimic prajit si sa se evite, pe cat posibil, produsele de origine animala (Sa se tina post).

Sa se evite pe cat posibil, orice medicamente in ziua a 6-a.

Daca sunteti racit sau apare o afectiune acuta trecatoare, amanati cura.

ZIUA a-6-a: Se mananca de post (Sa se evite orice fel de alimente de origine animala – carne, lapte, branza, unt si orice e prajit - sau va puteti simti rau in timpul eliminarii pietrelor).
Dupa ORA 14:00 nu se mai mananca nimic. Doar se mai poate bea apa, in restul zilei.
ORA 18:00 – Se bea 200 mililitri apa (aproximativ un pahar) in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu).

Sarea amara e un purgativ si actiunea sa principala e sa dilate canalele biliare, pregatindu-le pentru eliminarea pietrelor.

De asemenea, curata intestinul, astfel incat pietrele, atunci cand incearca sa iasa, nu se lovesc de mancare sau alte reziduuri si pot fi eliminate usor.
ORA 20:00 – Se bea al doilea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa - in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 grame) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 21:30 – Daca nu ati avut scaun pana acum, e bine sa va duceti la toaleta sau optional puteti face o clisma cu apa calduta.
ORA 21:40 – Se pun 100 mililitri ulei de masline (aproximativ o jumatate de pahar) si se amesteca cu 100 mililitri suc de lamai (aproximativ jumatate de pahar).

Sucul sa fie cat mai pur, fara pulpa.

Ingredientele se pot amesteca intr-un borcan inchis (se clatina de 20 de ori).

Se amesteca 2 astfel de portii.

In mod ideal, aceste amestecuri se beau fix la ora 22:00 si ora 22:20.

Dar, daca simititi nevoia sa va mai duceti la toaleta, puteti amana cu inca 10 minute.
ORA 21:45 – Se aplica pe partea dreapta, in zona ficatului (de la buric, pana la prima coasta si cat mai in dreapta spre coloana) o mamaliga fiebinte, invelita intr-un prosop.

Sa se evite contactul direct cu pielea. Mamaliga se face din 1 kilogram de malai.
ORA 22:00 – Se bea amestecul de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie. Acest amestec se bea in picioare. E bine sa fie baut tot odata, deoarece, imediat cum ajunge in stomac prima inghititura, incepe eliminarea pietrelor.

ASEZATI-VA CULCAT IN PAT IMEDIAT! 

E esential pentru eliminarea pietrelor.

Pozitia trebuie sa fie culcat pe spate, cu o perna sub cap.

Daca e o pozitie incomoda, se poate sta pe partea dreapta cu genunchii trasi spre piept.

STATI COMPLET NEMISCAT, CEL PUTIN 20 MINUTE SI INCERCATI SA NU VORBITI!

Pietrele vor fi eliminate fara durere, deoarece se secreta multa bila (care este uleioasa), iar canalele biliare sunt tinute larg dilatate de magneziul din sarea amara si de caldura mamaligii ce are rol dilatator.
ORA 22:20 – Se bea al doilea amestec de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie.
In cazul in care se doreste eliminarea mai multor pietre, optional se mai poate bea si al treilea amestec de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie, la ora 22:40.
ORA 22:45 – Se aplica pe partea dreapta, in zona ficatului (de la buric pana la prima coasta) a doua mamaliga fiebinte, invelita intr-un prosop. Sa se evite contactul direct cu pielea.

A DOUA ZI DIMINEATA:
ORA 06:00 dimineata - Se bea al treilea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa - in care

s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 08:00 dimineata - Se bea al patrulea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa - in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 10:00 dimineata – Se pot consuma fructe sau suc de fructe.
ORA 11:00 dimineata – Se poate incepe sa se manance mancare de post.

Seara sau in urmatoarea zi se poate reveni la mancarea obisnuita.

In urmatoarele doua zile este recomandat sa se efectueze o clisma, deoarece pietrele pot ramane in intestinul gros si sunt foarte toxice, putand crea o stare de rau.
In caz ca mai sunt pietre, cura se poate relua o data pe luna. 

Dupa 6-12 cure, sunt eliminate toate.

Sursa:Formula AS nr. 379

Sursa:http://www.youtube.com/watch?v=Q52JKIzBJ8s&list=PL6DB1829318F93A55&index=21&feature=plpp_video

Straina a fost viata mea

Straina a fost viata mea-O pricesna extraordinar de frumoasa-Cornelia Gotia

Sursa:http://www.youtube.com/watch?v=ArYXVmtdWPY&feature=related

Sa vedem de ce suferim...

Constientizarea blocajelor emotionale; bolile au cauze mult mai profunde si de cele mai multe ori de natura emotionala. Aparenta vindecare determina migrarea bolii catre alt segment, daca nu este inteleasa problema si constientizata. Corpul acumuleaza toxine din cauza miscarilor gresite, a mancarii nepotrivite, a unei conditii fizice, emotionale si mentale proaste. Aceste toxine sunt depozitate in anumite locuri din corp, dar mai ales in incheieturile mari, sistemul limfatic, organele interne si cap. Daca trupul, mintea si ceea ce ne inconjoara traiesc si lucreaza bine, corpul isi elimina toxinele. Calea interna de eliminare este tractul intestinal, ficatul, rinichii, vezica urinara si lichidele corporale. Unele toxine sunt eliminate prin glandele sudoripare si, insa daca ceva nu merge aici, corpul le elimina tot asa de bine prin piele. Daca, din anumite motive, toxinele nu pot fi eliminate toxicitatea creste in balanta corpului pana cand acesta ajunge la boala. Primul pas catre boala poate fi tensiunea…la toate nivelele! Daca trupul nu iese corect din tensiune, atunci organele interne devin intoxicate si….bolnave. Iata cum si unde sunt stocate blocajele emotionale: INIMA: Este pompa vasculară a sistemului sanguin, ea are 4 camere, cele două din dreapta sunt în legătură cu plămânii, cele două din stânga sunt în legătură cu restul corpului. Inima primeşte sângele neoxigenat prin partea dreaptă şi-l pompează în plămâni. Sângele oxigenat de la plămâni se întoarce în partea stângă şi de acolo este trimis în restul corpului. În trupul emoţional (în dublu vital) se stochează în dreptul inimii anumite blocaje emoţionale: regrete, dezolare, tristeţe profundă, pierderea unui obiect sau a unei persoane iubite, frica, tristeţea cauzată de respingerea de către alţii, jignirea şi orice te răneşte, când cineva se fereşte şi ascunde ceva de frică (de a muri sau de a trăi), blocaje din cauza iubirii, precum şi dezechilibru dintre a da sau a primi. PLĂMÂNII: Aduc aer pentru a fi absorbit în sânge şi descarcă sângele de gazele toxice. La nivelul lor în dublu vital, se stochează blocaje emoţionale: furia, frica şi lipsa de vitalitate. Acestea stau la baza astmului bronşic. Tusea este un reflex care încearcă să elimine durerea provocată de trauma emoţională. STOMACUL: Primeşte mâncare şi începe procesul de digestie, pregăteşte mâncarea pentru a fi luată de intestinul subţire. Blocajele depozitate în dublul vital în dreptul stomacului sunt vechi norme, idei, provenite din familie, colegi de şcoală, muncă, profesori, preoţi, doctori etc. ULCERUL este materializarea furiei, care muşcă din stomac. TREPIDAŢII ÎN STOMAC provin de la frică, anxietate. INDIGESTIA provine de la gânduri, sentimente învechite, idei, care nu-şi mai au loc în viaţa individului, frica de schimbare precum şi frica şi de a fi dezaprobat se stochează tot aici. INTESTINUL SUBŢIRE: Umple cavitatea abdominală şi este mărginit de intestinul gros, primeşte hrana digerată din stomac şi foloseşte secreţiile din pancreas şi ficat pentru a digera mâncarea. El este responsabil pentru digerarea substanţelor digestive, inclusiv a vitaminelor. INTESTINUL GROS: Absoarbe apa, vitaminele şi mineralele. Include şi apendicele. Intestinul gros ascendent este în dreapta, transvers şi descendent în stânga. Stochează blocaje emoţionale la nivelul abdomenului, în dreptul centrului Hara, un centru energetic. Se stochează: sentimente neexprimate de frică şi furie şi nevinovăţie. Creierul dacă nu poate şterge sau rezolva unele probleme, le depozitează în zona energetică a abdomenului. FICATUL: este cel mai mare organ şi este responsail pentru o multitudine de substanţe chimice şi de transformări. Săngele aduce substanţe nutritive în ficat care converteşte hidrocarbonatele în grăsimi şi proteine. Ficatul face colesterol, depozitează vit. A, B12 şi fierul. Scoate substanţele toxice din sânge. La nivelul lui, sunt depozitate blocajele emoţionale, furie şi frică, care au fost stocate aici timp îndelungat. VEZICA BILIARĂ: se află chiar sub ficat. Ea colectează bila secretată de ficat. Bila ajută la digestia grăsimilor, făcându-le solubile în apă, putând astfel ca enzimele să le descompună. Depozitarea blocajelor emoţionale în zona vezicii biliare sunt furia, transformată în dezgust, desconsiderarea. PANCREASUL: secretă enzime care intrate în intestinul subţire ajută la digestia glucidelor, grăsimilor şi proteinelor. El produce şi insulina. Este considerat o glandă cu secreţie internă, funcţia lui influenţează alţi hormoni. La nivelul lui, sunt stocate blocaje emoţionale ca: sentimentul că ceva lipseşte din viaţă, nemulţumirea faţă de viaţă, că nu-ţi oferă ceea ce ai fi dorit, lipsa sării şi piperului din viaţă, a strălucirii ei. Sunt de asemeni oameni care stochează aici excesele de amabilitate şi de bunătate. SPLINA: este un organ limfatic, filtrează sângele şi acţionează în sistemul imunitar. La nivelul său sunt stocate blocaje emoţionale ca: emoţii datorate unor probleme nefinalizate, datorate unor relaţii cu alte persoane din trecut, moartea unei persoane, pierderea unui loc de muncă sau al unui stil de viaţă care te ţin legat de trecut. RINICHII: menţin echilibrul electrolitic, chimic, al tuturor fluidelor din organism, menţin nivelul de apă din organism şi procesează plasma din sânge. Menţin echilibrul între acizi şi baze în organism. Aici, la nivelul lor, se stochează blocaje emoţionale (rinichi şi suprarenale) . În dreptul lor, se află centrul energetic şoc-traumă care poate crea supraactivitate a sistemului nervos vegetativ simpatic, care duce la declanşări mari de adrenalină. Suprarenala şi rinichiul au rol şi în vindecarea sistemului de autoimunitate. Se tratează această regiune a corpului în caz de şoc, traumă, boală, intervenţii chirurgicale, dezechilibre emoţionale, stres de orice fel, alergii, lipsă de vitalitate, precum şi reacţiile automate de frică. ALTE LOCURI UNDE SE DEPOZITEAZĂ EMOŢIILE CAPUL: este locul unde se află centrul de comandă al corpului. El este locul unde ne proiectăm viaţa. Echilibrul în această zonă este important pentru echilibrare generală: psihică, emoţională, fizică şi mentală. N.B. durerile de cap sau migrenele sunt de cele mai multe ori sentimente refulate care cauzează dezechilibre, în timp ce partea conştientă încearcă să găsească cauza pentru care lucrurile nu merg sau nu sunt cum ar trebui să fie. OCHII: sunt în legătură cu vederea interioară, sentimentele şi auzul (în legătură cu al treilea ochi sau centrul clarviziunii) . A nu fi luat în seamă de alţii, a nu vedea dorinţele altora, a nu vrea să vezi chiar ce este sub nasul tău (miopie) sau a nu vedea ceea ce este în alte locuri îndepărtate (vedere scurtă) sunt sentimente care se stochează la nivelul ochilor. Ochii sunt legaţi de canale cu sinusurile unde sunt depozitate lacrimile. Ochii sunt de asemeni în conexiune cu ovarele, uterul, testicolele şi prostata. URECHILE: „Ascultă pe alţii şi de a fi asculta”. La nivelul lor se produc blocaje provenite din sentimente: ceea ce nu vrem sau n-am vrut să auzim. Ele sunt legate de tensiunea arterială, de echilibru în sens general şi de claritate. GÂTUL (laringele) este sediul vorbirii, expresii verbale personale. La nivelul gâtlejului sunt blocaje emoţionale cauzate de înăbuşirea cuvintelor sau ideilor, gândurilor sau credinţelor. Se produc aceste blocaje atunci când omul nu spune ceea ce trebuia să fie spus, vorbeşte prea mult, face să tacă sensibilitatea. GÂTUL: verbalizează şi exprimă. Blocajele din zona gâtului sunt cauzate de idei sau cuvinte sau gânduri sau credinţe, care îţi rămân fixate în gât şi cu care te îneci. De asemeni, blocajele pot proveni din a nu spune ceea ce trebuie spus sau de a vorbi prea mult şi de a-ţi fi închisă gura. Blocajele în această zonă sunt în legătură cu greutăţile şi responsabilităţile pe care le duci în spate, şi care te apasă prea greu. Blocajele sunt, de asemenea, în legătură cu oamenii cu vederi de cal (nu vede nimic nici în dreapta, nici în stânga), când îţi lipseşte ajutorul celor din jur sau când ai o gândire neflexibiliă. TRACTUL INTESTINAL: constipaţia se datorează refulării unor sentimente de obicei de furie, de frică sau vinovăţie. Colita (diareea) este datorată eliminării unor sentimente vechi, gânduri, idei, pe care nu le-ai înfruntat sau rezolvat. OVARELE ŞI UTERUL: la nivelul lor se stochează ura împotriva bărbaţilor şi probleme generale legate de naştere, avort, avort provocat, viol, frica, vinovăţia şi furia în legătură cu sexualitatea. VEZICA URINARĂ: stochează sentimente de furie, vinovăţie, legate de sexualitate. PROSTATA: aici se stochează vinovăţie legată de sex, furie împotriva femeilor, sentimentul de neputinţă, lipsa ajutorului. COAPSELE: sunt un sistem de suport al trupului, la nivelul lor de obicei se acumulează sentimentele de furie şi frică (se manifestă ca depozite lipidice), sentimentul de vulnerabilitate şi lipsa protecţiei (lipsa de depuneri la nivelul coapselor). GENUNCHII: sunt răspunzători de flexibilitatea în gândire şi de siguranţă (suportul) în viaţă. Genunchiul stâng este resposabil de suportul emoţional intern. Genunchiul drept ţine de suportul emoţional extern pe care ţi-l produce slujba, banii, prietenii. Suportul de la mamă se depozitează în genunchiul stâng, suportul de la tată în genunchiul drept. Părinţii care şi-au inversat rolurile vor avea simptomatologie reversă în genunchi (dreptul se va comporta ca stângul). GLEZNA: legătura ei este cu gândirea, analiza, înţelegerea şi întrebarea „De ce?”. LABELE PICIOARELOR: au legătură cu atitudinea (ce reprezentăm noi prin atitudinea noastră). Aici sunt stocate sentimentele: dacă suntem în stare să luăm atitudine pentru noi şi pentru alţii, dacă suntem în stare să dăm exemplu de comportament altora, dacă te simţi împlint sufleteşte. Talpa piciorului conţine proiecţii ale tuturor organelor din corp. De asemenea, este în legătură cu simţul realităţii practicului în viaţă. UMERII: Umărul drept poartă greutăţile şi responsabilităţile datorate familiei, meseriei, lumii sau altora. Umărul stâng poartă emoţiile interne precum şi responsabilităţile pentru propria viaţă fizică, spirituală, emoţională, mentală, precum şi responsabilitatea creşterii (evoluţiei) în aceste domenii. Aici sunt stocate de asemeni sentimentele de vinovăţie REGIUNEA DIN PARTEA DE SUS A SPATELUI: Partea dreaptă stochează furie, dezechilibre datorate excesivei dărnicii, stochează supărări banale, iritaţii, atunci când din cauza acestor mici tulburări răbufneşti sau ţii în tine, când ascunzi sau exteriorizezi aceste mici supărări, atunci când te dezvinovăţeşti în legătură cu dezechilibrul pe care îl creează datul sau primitul (fie dai prea mult, fie primeşti prea mult). Partea stângă stochează sentimentele de tristeţe la pierderea unei persoane dragi, părerile de rău, pierderea unor lucruri, vinovăţia. De cele mai multe ori, partea stângă rezonează la primitul excesiv, fără a da în schimb suficient de mult. REGIUNEA DORSO-LOMBARĂ: stochează furia, sentimente neverbalizate, stres legat de sex, bariere care te despart de sexul opus. REGIUNEA COCSO-SACRATĂ: are de-a face cu supravieţuirea, activarea lui kundalini , frica de succes, frica de a trăi, frica de a acţiona. 

Sursa: John Armitage

Pustnicii de pe Muntele Rarau

  Rarau- Pietrele Doamnei

Cei ce isi prorocesc moartea
Ghenunchi pustnicului Zosima au ramas imprimati in piatra dupa ce acesta sa rugat la Dumnezeu marturie vedeti in imaginea de mai jos

Pustnicul Zosima a murit de curand, in octombrie 2008, la varsta de 129 de ani. Un om pe nume Ioan Baron l-a ingropat, in taina, intr-un loc inalt; fratele Ioan, cum i se zice aici, unul dintre putinii oameni care i-a cunoscut pe acesti sihastri cu aura de sfintenie din muntii Rarau-Giumalau, care i-a vazut, care i-a auzit, care a fost ingaduit sa urce pana la ascunzisul lor din padure. Marturiile sale sunt halucinante: de pilda, acest pustnic Zosima si-a "hotarat" exact ziua in care va muri, cu un an inainte. Si-a sapat singur groapa, asteptandu-l apoi pe ucenicul sau in ziua prorocita, ca sa il culce in mormant si sa aseze tarana peste dansul.A spus sa nu i se puna cruce deasupra, ca sa nu afle nimeni unde a fost ingropat. A dat canon cu limba de moarte sa nu fie dezvaluit locul ingropaciunii, pentru ca ucenicii sai din munti sau eventualii pelerini sa nu-l tulbure nici dupa trecerea dincolo. "Un om cu viata ingereasca" a fost socotit schimonahul Zosima. La fel pustnicul Nectarie, mutat la viata vesnica in anul 2002, pe cand avea 108 ani. L-a chemat tot pe fratele Ioan, cu multa vreme inainte, fix in ziua pe care si-o sorocise pentru a muri. Era lucid, senin, inainte de a se aseza in groapa proaspat sapata cu mainile. Si-au mai fost! Multi alti anahoreti, cu duh puternic, din muntii acestia, bucovineni, n-au vrut sa ramana nimic pamantesc dupa dansii. Doar rugaciunile lor. Padurile Raraului si Giumalaului sunt pline de asemenea morminte nestiute, de oameni indumnezeiti - unii poate chiar sfinti -, dar si de sihastri vii (multi dintre ei tineri), ce-si duc acelasi trai auster, in gropi, sub pamant, chiar si-n acest strasnic de geros inceput de an 2012. Pustnici multi, si doar intr-un singur munte? Cine ar fi crezut
Nimeni nu stie astazi groapa sihastrului Zosima. Nici macar cei cativa ucenici de-ai sai, care traiesc ascunsi prin codrii din jur. O groapa peste care poti sa calci nepasator, atunci cand umbli dupa fragi sau ciuperci, prin cine stie ce coclauri ascunse. Un singur om stie locul acestor morminte. Unul singur cunoaste aproape toate locurile unde traiesc ascetii din Rarau-Giumalau: acest Ioan Baron, care, pentru viata sa cuminte si pioasa, fiindca a trait el insusi multi ani in singuratate, dupa toate regulile ascezei crestine, a primit binecuvantarea de la duhovnicii pustnicilor si chiar de la Biserica Ortodoxa Romana, de a-i vizita pe multi dintre schimnici, de a-i ajuta si a le duce uneori cateva merinde la bordeiele lor tainice. Un singur om. Singura legatura de azi cu lumea pustnicilor din acesti munti ai Bucovinei de miazanoapte. Fratele Ioan Baron. Cel caruia toti calugarii manastirilor din jur ii zic "ingrijitorul sihastrilor".

Fratele Ioan

Printr-un noroc am aflat de Ioan Baron.

Veghetorul pustnicilor: Ioan Baron

In Campulung Moldovenesc, oraselul cotropit de frig si zapezi de la poalele Muntilor Rarau, aproape nimeni n-are habar ca acolo, sus, deasupra capetelor tuturor, se mai ascund inca asemenea sihastri ciudati, traitori in salbaticie. Aveam sa-i intreb pe multi localnici dac-au auzit de asa ceva. "In pamant?! Cine, Doamne iarta-ma, poate sa stea acolo pe gerul asta?", a fost replica. Si ziceau ca nu stiu, nu exista. De Zosima inca se mai zvoneste, datorita longevitatii sale, ca despre un calugar teribil de batran si "paranormal", care bantuie de peste un secol padurile dimprejur, cu parul si barba pana aproape de pamant, pe care unii l-au vazut ca pe o fantasma, caci el are capacitatea "de a se face nevazut" ("cand apare, cand dispare printre copaci, nici nu stii daca-i om sau naluca"), nevoind sa vorbeasca sau sa vada alti oameni. Se mai stie ca Raraul e o veche si insemnata vatra sihastreasca, inca din veacurile XIV-XV, din vremea Cuviosilor Chiril si Sisoe, ucenici ai Sfantului Daniil Sihastrul, ca din acele timpuri tot muntele a fost continuu plin de pustnici. Dar astazi? Tocmai astazi?! Si tocmai pe Rarau, acum, cand se construieste un drum european spre o partie imensa de schi, de peste 5 kilometri, cea mai mare din tara, si cand Raraul a fost defrisat si a inceput sa se umple de multimi de turisti?... Campulungenii sunt instariti, au supermarketuri ca-n Bucuresti, merg in restaurante luxoase, la sauna, fitness si bazine de inot acoperite, multi muncesc jumatate din an doar prin tari straine. Cui ii mai sta capul la ce se petrece pe sus, in negura padurilor? Noroc de un localnic, bunul meu prieten Nicolae Iurniuc, om credincios si umil cu semenii, el insusi iubitor de singuratate, caruia i-a placut de zeci de ani sa cutreiere toate piscurile dimprejurul Campulungului, in cautare de comori ascunse sub pamant, dar si de povesti ale oamenilor. Asta e azi, "de profesie", Nicolae Iurniuc - cautator de comori, cu-n detector de metale sau urmand indicatiile batranilor de prin munti. Lui i s-a intamplat asa, acum, nu de mult: l-a prins o furtuna teribila prin muntii Raraului si, chiar cand si-a dat seama ca se ratacise, i-a pus o mana pe umar un om. De unde aparuse? Zice ca "parca din pamant", in spatele lui. Omul i-a facut semn sa vina dupa dansul. L-a dus prin vifor pana la o casuta singuratica din padure, la ferestrele careia ardeau cateva candele.

Copaci socotiti sfinti in Muntii Raraului

In fata casei se afla o troita, in spate se legana o toaca de lemn, atarnata de un brad enorm. Barbatul i-a pus hainele la uscat si l-a asezat la masa. Mamaliga, supa de zarzavat, hribi de padure. Si ceai. In cele doua odaite de sus erau gazduite doua femei, care aratau ca niste maici. O singura data au coborat si, trecand pe langa el, au iesit pana afara, unde au stat vreo doua ore, apoi s-au intors. El le-a spus "buna seara", dar ele nu i-au raspuns. Omul din padure i-a zis ca femeile acelea nu prea vorbesc cu nimeni. Ca sunt doua pustnice de la manastirea Petru Voda, care s-au "zavorat" sa nu vorbeasca mai mult de sapte cuvinte pe zi, si doar dupa amiaza. Sapte cuvinte. El nu avea voie sa le intrebe, sa le zica nimic. Doar ele, uneori. Sapte! I-a mai spus ca acea casa a lui e facuta pentru drumeti rataciti, dar si pentru a primi, uneori, unii pustnici, mai ales pe cei care abia vor sa se retraga in sihastrie si au nevoie de un timp pentru a-si sapa bordeiele pe vreme urata si-n locuri greu accesibile. El, omul acela, doar ii gazduia. Se numea Ioan Baron. Ce facea el? Le ducea mancare sihastrilor. Mergea zeci si zeci de kilometri prin viscole si ploi, cu traiste de merinde in spate (pesmeti, malai, orez, fasole, cartofi, toate cumparate din pensia lui) pe care le lasa in locuri anumite, la poalele povarnisurilor unde pustnicii isi aveau ascunse chiliile subpamantene, sau chiar pana la bordeiele lor, daca acestia ii ingaduiau sa urce. Le sapa el insusi bordeiele - era mare mester la asta -, le taia lemne, atunci cand trebuiau sa mai aprinda cate un foc, in iernile grele. Ajuta peste tot, in tot muntele. Asta facea. I-a zis lui Nicolae Iurniuc ca poate sa mai vina acolo, la casuta lui. El mi-a povestit mie toata aceasta intamplare. Si am hotarat sa mergem impreuna.



Calatorie in munti

Reporterul si calauza sa

Drum greu, pe-o zapada tare ca sticla, de-a lungul albiei paraului Valea Seaca, ce urca spre munti, chiar din mijlocul orasului Campulung. Dupa vreo opt kilometri, masina nu ne mai foloseste. Casele se raresc, e placut sa le vezi, cu hornurile lor prin care ies varcolaci de fum, la marginea padurii. O ultima ulita se termina, urcam pieptis. O padure intinsa, "apocaliptica" parca, pustiu inghetat si fantastic, cu cioturi prelungi de arbori rupti de vant, ca dupa un razboi atoatepustiitor, sub un cer alburiu. Am trei pulovere pe sub haina groasa de iarna, abia primita de la Mos Craciun, si ma-ntreb mereu cum or fi traind insinguratii aia acolo, in pustiu, la minus zece grade Celsius (si oare chiar or fi existand?), daca mie, dupa doar o ora de mers, imi tremura barbia, de-abia mai pot vorbi. Trecem apoi de o culme a potecii, moment in care prietenul meu, Nicolae Iurniuc, se uita in toate departarile, neintelegand parca. Pentru cateva minute mi-e teama ca ne-am ratacit, asa cum a patit-o si calauza mea, altadata. De frig mi-e frica. Cel mai mult de frig! Insa Iurniuc se mai invarte pe vreo cativa zeci de metri, uitandu-se cu mana streasina la ochi, si-n cele din urma isi da seama: da, acolo este! Undeva, pe celalalt versant. Nu se vede, fiindca e ascunsa de brazi. Dar acolo este. Casa cu sihastri

Cel ce vorbeste cu sfintii

E un omulet vanos, parca fara varsta, cu o cusma de oaie pe cap, un spiridus al padurii, ce ne sfredeleste din cap pana-n talpi, zambind cu ochii lui micuti si rotunzi. Ioan Baron nu are barba, nici plete calugaresti. Mereu rade cand oameni-i zic ca "si-l inchipuiau altfel", "mai monahal, asa".

Scorbura cu sihastre

Ce conteaza, a avut candva, a avut si barba, si plete, in anii cat a stat la manastirile Pojorata sau Sihastria, dar si le-a tuns aspru, scurt, ca de ostas, fiindca nu i-a placut sa i se zica "sarut mana", n-a vrut nicicand sa fie "cineva", sa fie bagat in seama, ci doar sa ajute din umbra, nestiut. Unii monahi ii zic si azi "parinte", iar el aproape se amuza - "habar n-am de ce-mi zic asa!" -, insusi Inaltul Pimen i-a propus sa-l preoteasca in calugarie, dar el este inca mirean, chiar daca s-a desprins de mult de sotie si cei doi baieti ai sai, acum barbati, cu deplinul accept al acestora, care i-au inteles "dorul de singuratate". Un "dor" pe care l-a avut inca din copilarie, care e "innascut", crede, caci nu i-au placut niciodata asezarile omenesti, nici orasele, nici satele, niciodata!, ci s-a jertfit din greu sa traiasca atatia ani printre oameni, pana cand a hotarat ca gata, si-a facut datoria, si trebuie sa sfarseasca cu lumea pentru totdeauna. De atunci a trait multi ani complet singur, intr-un bordei in pamant, de pe Giumalau, ducand intocmai acelasi mod de viata ca ceilalti sihastri. Tacere si izolare depline. Casuta in care sta acum i-au ridicat-o abia de curand credinciosii locului si calugarii manastirilor, ca sa se poata ocupa mai bine de toti schimnicii pe care-i are in grija. Un bun crestin localnic, Constantin Arsene, a ajutat cel mai mult la facerea acestei case, cu lemn si doua hectare de pamant, fara a cere nimic in schimb. Localnicii au nevoie mare de rugaciunile acestor sihastri, de aceea il ajuta pe Ioan, in semn de pretuire pentru eforturile neostenite si voluntare pe care acesta le-a facut spre ocrotirea lor.
Ca un arhondaric de manastire arata cabanuta de pe Rarau. Cu doua chilii la etaj si fratele Ioan la parter. Lui nu prea ii prieste confortul acestei case. Se simte doar "un administrator", deloc la locul lui, care sta aici doar "cu ascultare". Zice ca daca ar fi dupa el, ar trai mai departe tot in "groapa" (chilia) lui din varful Giumalaului, unde "era asa o liniste, din octombrie si pana in ianuarie nu vedeam om...". Linistea asta. Pacea asta. Asta ne transmite, zambind, poftindu-ne la masa, dandu-ne mereu de-nteles ca nu trebuie urgent "sa dam raportul" de ce-am venit, chiar daca stie ca o sa-l iscodim pentru un ziar, despre lucruri "delicate", dar nu-l intereseaza asta acum, ci doar sa ne lasam impreuna prada starii de bine ca ne-am intalnit, ca ii suntem oaspeti si el gazda. Caci de vorbit vom avea tot timpul. Deocamdata: bulz. Mamaliga aurie, aburinda, cu straturi de branza ciobaneasca inauntru. Inaintea mesei, o mica rugaciune. In soba jarul tresare mocnit. Afara, viscolul loveste in ferestrele casutei, din toate partile.

O aratare a muntilor

Nu stiu daca ne-a placut in mod special pe noi, sau daca asa se poarta cu toti pribegii ce trec prin munti si-l intreaba curiosi despre ce inseamna pustnicia. Cert este ca, pana la urma, a recunoscut... "Da, l-am cunoscut pe schimonahul Zosima. L-am gasit, in ziua in care mi-a zis dinainte sa vin, intins langa mormantul sau si asteptand. Abia murise. Linistit, moale, parca s-ar fi cufundat intr-un somn. Cand l-am ridicat in maini sa il pun in mormant, am vazut ca trupul lui era foarte usor si frumos mirositor.

Cabanuta cu sihastri

A fost unul din pustnicii vechi, cu har mare, recunoscut in ortodoxie ca mare profet si vazator cu duhul. Apropiat de-al lu' parintele Daniil-Sandu Tudor de la Rugul Aprins. Impreuna au fost "ca o manusa", la manastirea Rarau, dar Zosima era chiar mai in varsta decat Daniil. S-a retras in munti, cu decretul acela din '59, prigonit de comunisti, si-a stat in stanci. Toata lumea a dat zvon c-o murit. Dupa un timp, securistii nu l-au mai cautat, iar el a ramas in pustie pentru totdeauna. Eu l-am vazut abia prin anul 2000. E adevarat ce zice lumea: parca "se facea nevazut" din calea ta. Stiai ca-i acolo, undeva, ii simteai cumva duhul, dar nu-l vedeai. Asa imi disparea si mie, la inceput. Pe urma, poate ca m-o cercetat el mai bine din umbra, si-o-nceput sa-mi mai apara mai mult. Avea un par maaare, roata-mprejur, ii curgea in vale, ca o umbrela, roata. Parca era o aratare a muntilor, cu cetina in par, cu frunze, cu barba care-i ajungea pana la brau. Umbla in doua bete, nu vorbea cu oameni, putini i-au auzit vocea. Greu, foarte greu, m-o ingaduit langa el, chiar daca aveam blagoslovire de la manastiri si duhovnici. Mereu descult, n-avea nevoie de hrana aproape deloc, merindea mea ramanea uneori aproape neatinsa, cand veneam data urmatoare. Da, am apucat sa vorbesc cu el, m-a lasat de cateva ori chiar in chilia lui, era departe tare, cu viziunea lui a reusit sa-si gaseasca, cred, cel mai izolat loc din tot muntele. Doar cu elicopterul ajungeai la el, iarna. Nu prea pot sa va zic asta, ce-am vorbit. Multe nopti am stat langa el, caci el vorbea numai noaptea. Atatea vorbe cu duh, atatea vorbe de folos!... N-as vrea sa va zic. Sunt vorbe atat de puternice, ca ar putea fi asa usor rastalmacite... Mai ales daca le zic eu, un nepriceput. Cine sunt eu, sa-mi permit sa spun vorbele lui? Eu doar am facut ascultare, am fost trimis sau chemat. Va zic doar ca a prorocit unele evenimente foarte importante pentru Romania si lumea intreaga. De unde stia toate astea el, care nu coborase din muntele asta de peste-o suta de ani? A lasat aici putini ucenici, eu ii cunosc doar pe doi. Sihastrul Calinic si inca unul... Degeaba intrebati. N-o sa va pot duce la bordeiele lor, iarna asta..."
Pe varful cel mai de sus al Giumalaului este o cruce alba, inalta, de piatra. Intr-o nisa dreptunghiulara sapata in aceasta cruce sunt bagate cateva lumanari, o sticluta de ulei, o cutie de chibrituri mereu uscata si o candela. Alaturi, pe piatra alba, e scris: "Nu luati uleiul de candela si chibritul. Aici se intalnesc sfintii pustnici si se roaga pentru noi". Intr-adevar, un loc de intalnire. Doar cateva zile pe an, sihastrii urca din ascunzisurile lor spre crucea aceea, si se roaga impreuna. Stau acolo, unul langa altul, sub cruce. Probabil canta. Ii poti vedea uneori, invaluiti in ceturi, de pe Mestecanis, celalalt pisc, cu binoclul.

Femeile "zavorate"

Mereu ma gandesc: ce sansa a avut, totusi, omuletul asta ascultator sa-i cunoasca pe acesti vestiti anahoreti cu vietuire ingereasca! Ce comoara trebuie sa fi preluat de la ei in sufletul sau!... Chiar calugarii vrednici din manastiri ii vorbesc deseori cu reala invidie: "Mult ti s-o dat, frate Ioane, da' si mai mult o sa duci pe lumea ailalta, pentru asa noroc!...". La toate astea, el rade. Are doar 65 de ani acum, e total sanatos, poseda o forta fizica cam cat trei barbati de varsta lui, n-are nimic de pierdut. Isi poate duce prin munti sacii lui cu pesmeti inca multi ani de acum inainte, nici nu-si imagineaza ca asta ar fi vreo cazna. Si cand n-o sa mai poata? Doar n-o fi o gaura-n cer. S-o gasi altul in locul lui. El chiar nu face mare lucru. Doar cara.

In scorbura acestui copac se roaga pustnicele de la Petru Voda

E formidabil cu cat firesc vorbeste despre "vecinii" lui din munti, insi parca desprinsi din Pateric, care sunt chiar aici, la doi pasi de dansul, nevoindu-se afara, in frig, dupa toate regulile severe si stravechi ale schimniciei. Privindu-l pe Ioan, in casuta lui din inaltimi, parca aluneci spre basm, prin vremurile cele dintai ale pustniciei egiptene. Intr-adevar, un Pateric viu sunt astazi acesti doi munti apropiati, pe care el ii cunoaste palma cu palma. Imi arata pe ferestrele cabanei, prin viscol, anumite puncte din munti, anumite directii pe care le ia el catre pustnici: "Acolo-s doi parinti, dincolo alti trei sihastri La Piatra Rosie, la Pietrele Doamnei, la Slatioara, in codrii seculari... Spre Piatra Zimbrului e Calinic, ucenicul lui Zosima, si-un parinte de 86 de ani sta si acuma acolo, in pamant, bagat intr-un cojoc de oaie, fara foc, fara nimic. Slaaab, facut parca numai din oase si duh. Ce face acolo? Se roaga. Cu rugaciunea se hranesc oamenii astia - au simturile zavorate si reusesc sa treaca cumva dincolo de lume, unde nu mai au nevoie de hrana sau apa. Pustnicul asta nu mi-a dat voie nici sa privesc in odaia din pamant unde doarme si se roaga. El e cunoscut prin manastiri, dar putini au vorbit cu el, putini ii stiu numele. Se zice ca unii nu reusesc nici "sa il vada".
Ca asemenea schimnici tari au puterea de-a merge chiar la slujbe in manastirile din munti si acolo sa nu ii vada nimeni. Trec printre oameni, printre fratii manastirilor, iar acestia nu-i vad. Stau la Liturghie in biserica, in umbra zidurilor, si nu-i vede nimeni ca sunt acolo. Da, mai exista inca schimnici din astia si azi, infocati, care nu coboara din munte niciodata, acolo mor si nici nu stii c-au murit. Sunt vesnici. Femei sunt si mai multe decat parinti. Mucenite! In Rarau, numai eu cunosc cinci, la distante mari unele de altele. Femei cu viata foarte imbunatatita. Cu unele nu poti vorbi decat in ziua de miercuri, o jumatate de ora. Atat. In Giumalau sunt mult mai multe. Pustnice "zavorate", retrase acolo de la manastiri mari, precum Dragomirna, Neamt, Agapia, Vladimiresti-Galati, de la Piatra Fantanele - Nasaud, chiar fosta stareta de la manastirea Pasarea din Bucuresti. Si altele si altele... Zeci si zeci de maici, numai eu cunosc bine... exact douazeci si opt de pustnice. Acuma, in decembrie, am mers acolo, pana la o maica batrana, sa o mai ajut. La vreo 15 kilometri de-aici - eu fac cam o ora. Si am inteles de la ea ca inc-au mai venit alte sihastre noi...".
Chiar in timp ce vorbeam, l-a sunat pe-un telefon rebegit insusi marele duhovnic Iustin Parvu de la Petru Voda, cu care e vechi prieten. I-a zis ca ii va trimite doua calugarite din Manastirea Poiana Maicilor - undeva sub Ceahlau -, una absolventa de Medicina, alta de Teologie, femei ce vor sa se pustniceasca aici, in Rarau. De poimaine, fratele Ioan le va gazdui in casuta lui si va incepe sa le sape bordeiele.

Urcusul spre Rai

Treptat, imi dau seama ca nu degeaba il "aleg" pe Ioan acesti anahoreti cu viata sfintita. In primul rand, fiindca stie muntii.

A fost mereu acolo, intre ei. L-au urmarit de atata vreme, pandindu-l din intunecimile padurii, i-au vazut faptele, comportamentul neprihanit, bucuria cu care se duce sa ajute pe oricine, sfant sau pacatos deopotriva. De cincisprezece ani sta neclintit in pustietati, neabatandu-se un moment de la viata lui supusa si crestina. A locuit candva in orasul Iasi, peste o jumatate de viata, la apartament de bloc, perioada pe care o considera "crucea" sa, pe care a trebuit sa o duca. Cand, prin 1998, a vrut sa renunte total la lume, familia a zis "bine", dar nimeni n-a crezut ca o sa reziste singur acolo. "Ce, crezi ca pustnicia e asa, pentru oricine?", i-au zis sotia, baietii, prietenii. A coborat din tren in gara la Pojorata si s-a uitat la piscuri - sapteore avea de urcat pana la locul unde se hotarase sa-si faca bordei. Si, chiar cand a pornit spre inaltimi, o furtuna teribila s-a napustit asupra-i, cu gheata, cu ploi si vanturi grozave ce-i raneau chipul, cu brazi smulsi din radacini, picand imprejurul lui. De cateva ori si-a spus: "Nu o sa pot ajunge sus! Ce-ar fi sa ma intorc in gara aia, sa plec inapoi la Iasi?". De cateva ori a avut ispita asta. Dar nu s-a mai intors.
Trei ani in manastire, cinci in bordeiul de pe Giumalau. Forfota manastirii, obstea, nu prea i-au placut. In schimb, zice ca anii petrecuti in singuratatea friguroasa a bordeiului sau din munti au fost fara indoiala cei mai fericiti ai vietii. Mai mult decat fericiti - sublimi, dumnezeiesti! 380 de zile a muncit la chilia aceea, s-o sape in piatra. Trei sferturi bagata in pamant, camuflata cumva, cu-n acoperis pe care-a apasat pamant si muschi, ca sa nu fie observata, din orice directie ai veni. Inauntru, pe-un perete, a batut intr-un cui un carton cu regulile lui de asceza, Pravila Sfantului Vasile si a Sfantului Antonie cel Mare. Si a pornit sa traiasca in curatie si simplitate, asa cum si-a dorit dintotdeauna. In prima iarna, chiar daca ar fi vrut, nu s-ar fi putut intoarce. Si-a luxat grav un picior in padure, i se umflase tare, nu mai putea merge. Trei luni a stat acolo, singur, sub zapezi. In ultimele doua saptamani, nu mai avea nimic ce manca, incepuse sa scormoneasca prin pamant, sa roada scoartele copacilor. Spre primavara, cand l-au vazut calugarii de la Pojorata, coborand schiopatand spre manastire, s-au mirat foarte: "Cum ai rezistat, omule bun?!". Dar el venea zambind, abia asteptand sa-si ia ceva merinda si sa urce inapoi.
Zice ca urmatoarele ierni n-a mai simtit nici lipsuri, nici insingurari. C-a stat acolo, in bordeiul lui, ca-ntr-o alta existenta, paradisiaca, pe care doar o banuise c-ar putea fi, dar niciodata atat de la indemana. "Va spun: eram deasupra lumii. Vedeam privelisti care te ameteau cu frumusetea lor... Uitai de foame, de frig. Muntii astia... Frumusetea pura, curata. Stiam deja toate animalele care-mi erau vecine, ma uitam prin gemuletul ala prafuit de la bordei si vedeam caprioare, mistreti, lupi, trecea ursul chiar pe langa bojdeuca mea, cu cerbu' de-a dara... De nimic nu ma temeam, animalele parca imi erau prieteni. Si reuseam sa ma rog la Dumnezeu... nu stiu cum sa va zic... cu bucurie! Fara nici un efort, fara truda. Puteam cuprinde cu mainile toti muntii! O bucurie pe care n-am trait-o nici cand am fost copil...".


Maica fara nume

Adevarata rugaciune a invatat-o de la o femeie. O pustnica ce traia nevazuta prin padurile Giumalaului, considerata prin manastirile imprejmuitoare "foarte speciala". Intr-o zi, staretul de la Pojorata a trimis pe cineva dupa Ioan, sa-l cheme din munte. "Frate Ioane", i-a zis, "eu stiu ca dumneata cunosti muntii astia mai bine decat noi, calugarii. Avem mare nevoie de o maica, s-o cunoastem, sa ne dea si noua o vorba de folos, ca sunt timpuri grele pentru manastiri acuma.

Cabana fratelui Ioan

N-are nume. N-ai vrea sa te duci dumneata sa o cauti, sa-i spui ca noi am chemat-o aici?". Ioan, ce sa zica? A zis da, n-a cartit. Era un sfarsit de toamna, pe la mijlocul Postului Craciunului. La iesirea din manastire, un parinte duhovnic s-a apropiat de el si i-a spus: "Vezi ca daca nu ti-i dat s-o gasesti, n-o s-o gasesti pe maica aceea. Chiar daca va fi langa tine, tu tot n-o vei sti. Trebuie sa pornesti cu post, cu rugaciune multa. Sa te invredniceasca Dumnezeu, caci nu oricui "i se arata" sihastrii astia cu viata nelumeasca...". S-a dus chiar in ziua aia. Se gandea c-o va gasi repede, poate-n cel mult cateva zile, avea o idee din drumurile sale, de pe la ceilalti sihastri pe care-i cunostea, cam prin ce parte a muntelui ar putea sa fie. S-a dus chiar in ziua aceea...
Patru ani de zile a cautat-o. Patru ani, zi de zi, dintr-o parte in alta a Giumalaului. Culme cu culme, valcea cu valcea, pestera dupa pestera. "Asta a fost canonul meu cel mare. Am rupt nu stiu cate perechi de incaltaminte, ploi, viscole, oboseala, foame... Pe rape, prin desisuri neumblate, pe muntii cei mai de sus. Intr-o vreme, mi-am zis ca nu sunt vrednic, ca Dumnezeu randuieste sa nu o gasesc. Si totusi, erau unele zile in care parca "o vedeam", simteam ca trebuie sa fie acolo, undeva, imediat in preajma, ca mai e doar putin si trebuie sa o vad. Nu stiu cum sa explic. Parca o stiam ca-i la doi pasi si mereu imi scapa. Poate ca ea m-o fi vazut mereu, in toti anii astia, si n-a vrut sa-mi iasa in cale. Nu stiu. Poate ma observa asa, m-o pus la o proba, sa vada cat rezist, cat mai am rabdare sa umblu de nebun prin munti. Ma intorceam la bordeiul meu tot mai obosit, tot mai abatut. La un moment dat, m-a prins uratul. Uratul, ispita grea. Era un inceput de iarna, trei saptamani a fost numai burnita si ceata, udeala in aer, nu vedeai la doi pasi. Daduse un urat peste mine, ca nu mai stiam ce sa fac, nu-mi gaseam locul, turbam. Ma invarteam prin jurul bordeiului, imi gaseam motiv sa fac ceva, sa merg dupa lemne, sa-mi fac niste mancare, dar parca nimic nu avea rost. Si, intr-o seara, cum stateam eu asa afara, in fata bordeiului, vai de capul meu de mahnit, numai ce aud un fasait prin tufisuri si vad o umbra cum se misca pe acolo. Am zis ca-i ursul, o salbaticiune ceva, ca cine putea sa fie in varful muntelui, pe ceata si burnita aia? Am pus mana pe tarnacop. Si-atunci vad umbra cum se opreste langa un bradut. M-am uitat mai bine: o femeie, o maica. Mi-am facut cruce. Cum a putut ajunge pana aici?... Se uita la mine, eu la ea, cu tarnacopul in mana. Parca impietrisem. La un timp, maica se apropie si zice: "Doamne ajuta". O intreb: "Nu sunteti cumva maica fara nume?". Ea, c-o voce asa, pierduta: "Nuuu, is o biata maica ratacita pe-aicea...". Eu stiam deja, de-acuma, tot rostul muntelui, nu ma mai inselai asa usor. Zic: "Nu, n-ai cum sa te ratacesti, ai venit pe-o poteca pe care n-o stie nimeni in muntii astia!...".

Fratele Ioan si pustnica Serafima, venita din Rusia

Si-n sinea mea ma tot gandeam ca s-o fi facut Diavolul in chip de maica, ca sa ma ispiteasca. Cand vezi asa, o femeie singura noaptea, in varful muntelui, ce sa mai crezi? Citisem si prin carti despre diavoli care iau infatisari de femeie, de calugarite, tot felul de naluciri... Parca mi-era si frica. Ea era palida la fata si tot venea catre mine. "Da' de ce tot te dai in spate, de ce te temi?", zicea. Ma dadeam in spate, spre bordei, si parca simteam ca n-are cum sa-mi faca nici un rau, imi dadeam seama undeva inauntrul meu, dar tot mi-era teama. Cumva n-as fi vrut sa plece, da-mi era si rusine sa-i zic ca mi-e frica. Cand a ajuns mai aproape de mine, maica mi-a soptit: "Ai ispite, nu? Ti-e tare urat aicea, saracutu' de tine...". Am lasat tarnacopul jos, mi-a cazut din mana. Ca paralizat am ramas. Si am izbucnit in lacrimi. Am pus capul in piept, si stateam asa, plangand, in fata ei. Eu cred ca nu am plans niciodata in viata in felul asta, cu lacrimi multe. Cand am fost copil poate, nu-mi amintesc. Maica m-a luat pe dupa umeri si m-a dus incet, sa intram in bordei. "Hai la rugaciune", a zis. "Hai la rugaciune...", ca o mama.

Doi ani de zile am stat cu ea in sihastrie. M-a primit in bordeiul ei, unul micut, pitit sub o stanca pe langa care trecusem de atatea ori pana atunci. Si acolo a inceput ea sa imi spuna, cate putin, despre ce inseamna rugaciunea "cu toata fiinta"... Trei-patru ore aveam de mers pana la dansa, seara de seara, prin padure. Ajungeam frant de oboseala, uneori numai ca s-apuc sa ma uit la ea cateva clipe. Atat. Si apoi ma intorceam iarasi, cincisprezece kilometri prin noapte. Ea statea doar in metanie si rugaciune. Nu dormea. Parca era total rupta din lumea asta. Si se ruga... cu lacrimi. Plangea la rugaciune acolo, in grota ei, in frig. N-am vazut niciodata ceva mai impresionant, mai sincer. Nu trebuie sa-ti fie rusine niciodata de lacrimile tale, domnule. Niciodata! Patru ani de zile am cautat-o pe maica cea sfanta. Patru ani! Ea este inca acolo...", si-mi arata cu mana, prin fereastra, spre culmile involburate de zapezi ale Giumalaului.

Sursa:http://www.youtube.com/watch?v=sKbopHwkwj0&feature=player_embedded#!

Sursa:http://manastireasihastriararaului.blogspot.ro/p/pustnicii-de-pe-muntele-rarau.html