American de origine, Daniel Reid s-a stabilit de mai mulți ani în Bali, unde ține prelegeri despre programele de detoxifiere împreună cu soția sa, Snow, o vindecătoare taiwaneză, la hotelul Bale, din zona Nusa Dua.
Americanul de 64 de ani, care locuiește acum în Australia, și-a petrecut copilăria în Africa și cea mai mare parte a vieții în Asia.
Este un pasionat al conceptului „ești ceea ce mănânci” și îndeamnă oamenii să postească periodic, pentru a elimina toxinele și a ajunge la restabilirea sănătății optime.
Daniel Reid, care în anul 2006 tocmai își publicase ultima carte, Tao pentru dezintoxicare, i-a acordat în același an un interviu directorului ziarului The Bali Times, William J. Furney.
Iată câteva extrase interesante din interviul respectiv:
În
prezent, cercetătorii blamează regimul alimentar ca fiind una dintre
principalele cauze ale producerii cancerului. Ce să însemne asta? Că pe
oameni îi omoară ceea ce mănâncă?
Daniel Reid: Nu e neapărat din cauza alimentelor în sine. E vorba de ceea ce se întâmplă în corpul nostru. În urma digerării și metabolizării hranei, se acumulează deșeuri acide. Pentru că mâncăm alimente nepotrivite cu natura noastră și nu le eliminam corect, se creează o acumulare de deșeuri acide.
Cauza principală a cancerului a fost descoperită în 1931 de către dr. Otto Warburg, un om de știință german care a primit premiul Nobel pentru medicină. El a descoperit că apariția cancerului presupune, fără excepție, două condiții de
bază: prea mult acid în țesuturi și insuficient oxigen.
Știm cu toții ce se întâmplă cu deșeurile produse prin respirație: se produce arderea oxigenului, din care rezultă bioxidul de carbon. În procesul de metabolizare, se arde zahărul, se ard proteinele, se ard grăsimile. Care este deșeul
rezultat? Acidul.
E atât de simplu! E știință pură.
Așadar, atunci când ingerăm alimente care produc mult prea mult acid - zahăr, cărnuri, produse lactate, precum și orice fel de chimicale – conservanți, pesticide, aditivi alimentari, coloranți,
medicamente, aspartam – se produce o mare cantitate de acid. Prin
urmare, devine evident că, din cauza modului în care ne hrănim astăzi
(la care putem
adăuga și poluarea) se produc o mulțime de reziduuri acide în corpul nostru și nu mai absorbim o suficientă cantitate de oxigen.
Vreți să spuneți că oamenii nu știu ce ar trebui să mănânce pentru a fi sănătoși?
Daniel Reid: Da, pentru că nu li se spune. De fapt, li se spune exact contrariul. Nu există sfaturi reale, totul e doar publicitate.
În prelegerile și cărțile mele eu tot dau vina pe companiile de produse alimentare. Dar dacă oamenii sunt liberi de orice îngrădire să-și înceapă o afacere din care să iasă bani, ei vor face orice pentru a face bani, îți vor vinde și
arsenic frumos ambalat, dacă sunteți dispuși să plătiți pentru el.
Pe lângă acești producători, eu acuz în același timp iresponsabilitatea agențiilor guvernamentale care nu protejează oamenii, ci corporațiile.
Doar în cele din urmă îl învinuiesc pe individ. E ca atunci când te duci la tribunal pentru încălcarea legii și judecătorul îți spune: „Ignoranța nu e o scuză când afirmi că nu ai știut că ceea ce ai făcut era împotriva legii”.
Haideți să ne întrebăm: De ce în prezent un om din trei face cancer, în loc de unul din 100, ca în 1913?
S-au cheltuit multe miliarde de dolari în „războiul contra cancerului” și lucrurile merg tot mai rău. Niciun tratament nu merge. Chimioterapia? Să fim serioși! Nu e nimic mai otrăvitor, nu exista producător mai mare de acid decât chimioterapia, care contribuie și mai mult la cauza principală a cancerului.
Așadar, dacă un medic îi spune unui pacient cu cancer să facă ședințe de chimioterapie și el nu vrea, care ar fi alternativele lui?
Daniel Reid: Oh, Doamne! Pot să vă dau o duzină de alternative, iar prima este dezintoxicarea.
Opțiunile sunt foarte simple: în primul rând, informați-vă care sunt cauzele apariției cancerului.
Din cauza toxicității acumulate în corp de-a lungul timpului, cancerul ajunge în faza finală. Ceea ce se întâmplă în esență este că țesuturile dv. fermentează, producând o înmulțire rapidă a celulelor canceroase, cu formare de tumori.
Cum funcționează acest proces? La fel ca la fermentarea berii, vinului, iaurtului, brânzei.
Puteți întreba pe oricine care produce aceste lucruri: Cum faci? Mai întâi, ai nevoie de un mediu acid. Cum îl obții? Închizi containerul, astfel încât să nu intre aer, oxigen. Apoi începe fermentarea.
Deci, ceea ce se întâmplă în țesuturile canceroase este că ai prea mult acid și o totală lipsă de oxigen, țesuturile fermentând și producând astfel cancerul.
Cunoașteți cazuri de suferinzi de cancer care au refuzat chimioterapia în favoarea detoxifierii și s-au vindecat?
Daniel Reid: Absolut!
Deci, dacă detoxifierea este calea de urmat, de ce nu o urmează toată lumea?
Daniel Reid: Să-ți spun de ce. Statisticile arată - și este sută la sută adevărat, și spun acest lucru în toate cărțile mele - că oamenii care se îmbolnăvesc de cancer și nu
fac absolut nimic să-l trateze trăiesc mai mult decât cei care merg la medic și le urmează tratamentul.
Mă refer aici la fumătorii care nu se lasă de fumat, la băutorii care nu se opresc din băut, la oamenii care mănâncă zahar și carne și nu renunță la aceste alimente.
De
ce se întâmplă acest lucru? Deoarece tratamentul oficial al cancerului
amplifică de fapt factorii care stau la baza producerii bolii. Temporar
merge, deoarece omoară celulele canceroase, dar mai apoi omoară și ficatul și orice altceva. Prin urmare, atunci când ați încheiat tratamentul, sunteți într-o stare chiar mai proastă.
Atunci, de ce nu procedează oamenii la detoxifiere?
Daniel Reid: Oamenii sunt speriați cu perspectiva morții iminente de către medicii lor. Ei merg la medicul specialist și acesta le spune: „Într-o lună vei muri dacă nu faci asta și încerci altceva”.
Ce credeți despre creșterea alarmantă a obezității în țări precum Statele Unite, Marea Britanie și Australia?
Daniel Reid: Oamenii aceștia mor de foame. Oamenii grași mor de foame. Vrei să știi ce vreau să spun când afirm că mor de foame? Ei nu-și procură elementele nutritive adecvate organismului.
Creierul are un centru de control al apetitului. Nu-ți este foame neapărat când nu ai ce mânca - omul poate trăi și 60 de zile fără să mănânce - ți-e foame numai atunci când corpul tău are nevoie de anumiți nutrienți, deci când nu ai
proteine, vitamine sau minerale, ca să poți funcționa normal.
Atunci începe să-ți fie foame și vei începe să mănânci.
În cazul în care consumi alimente care nu au nici un fel de valoare nutrițională
(junk food: chips-uri, pâine albă, prăjiturele... toate acele lucruri
frumos ambalate) vei continua să mănânci fără încetare.
Oamenii obezi mănâncă o cantitate enormă de alimente. Te uiți la ei și-ți spui: Cum intră atâta mâncare în stomacul lor? Creierul lor însă le spune: „Hei, nu am de ajuns din nutrienții de bază, așa că nu te opri din mâncat!”.
Susțineți că giganții producători de alimente acționează de capul lor, chiar dacă produsele lor sunt dăunătoare pentru sănătatea omului? Dacă e așa, cum se poate scăpa de ei? Eu știu că publicul e protejat de agențiile guvernamentale.
Daniel Reid: Din păcate, autoritățile protejează giganții alimentari. Organizația cea mai coruptă din guvernul american este FDA (Food and Drug Administration – Administrația
pentru Alimente și Medicamente).
Ei decid ce alimente vă este permis să consumați și ce medicamente trebuie să vă fie prescrise.
Ei permit ca aspartamul să fie folosit pe piață.
Această substanță chimică pusă în Coca Cola dietetică este o otravă mortală. Este cauzatoare de cancer la creier și nu numai.
Bine, dar n-am văzut oameni să moară fiindcă au băut Diat Coke...
Daniel Reid: Ba da, mor, dar încet. Cunosc cazul a doi bărbați care au murit de cancer la creier. Erau surferi în Australia. Făceau sport, stăteau la soare în fiecare zi și considerau că se hrănesc sănătos. Tipii ăștia erau dependenți de Diet Coke (beau 8-9 cutii pe zi). Chiar au recunoscut asta și au declarat că nu se pot opri să bea.
Dar și Coca-Cola obișnuită are probleme: conține 9 lingurițe de zahăr alb la sticla de 500 de ml iar acidul fosforic e ingredientul ei de bază. Consumul de Coca-Cola produce cel mai mult acid posibil. Prin aceasta, se creează condițiile fundamentale de apariție a oricărui tip de cancer.
Ce părere aveți despre regimul pe bază de carne?
Daniel Reid: Azi am recomandat la seminarii ca persoanele care nu pot renunța la carne să mănânce măcar un singur fel de carne, și anume de miel. Carnea de porc e greu de digerat și produce foarte mult acid.
Dar, în general vorbind, problema cu carnea din ziua de azi e modul în care e crescut animalul – cu hormoni, antibiotice, steroizi și cu hrana improprie care i se administrează.
Multe medii sunt poluate cu emisiile provenite de la vehicule, centrale electrice și alte surse, care în mod inevitabil duc la problemele de sănătate. Dar există și o altă formă de poluare, cea pe care dv. o numiți „poluare invizibilă”: TV și transmisii de radio, turnuri de microunde pentru
folosirea celularelor. Sunt acestea într-adevăr atât de periculoase?
Daniel Reid: Mortale, aș putea spune. Port în permanență în jurul gâtului un produs Tesla, o placă cu molecule de titan, singurul produs pe care l-am găsit și care chiar te protejează (schimbă configurația undelor de energie
electromagnetică). Compania producătoare (http://www.teslas.us/) face de asemenea butoane pentru telefoanele mobile și calculatoare. Telefoanele mobile slăbesc sistemul imunitar, dau probleme ale sistemului nervos și produc cancere.
Bine, dar toată lumea are azi un telefon mobil...
Daniel Reid: Eu nu.
... chiar și în țările în curs de dezvoltare oamenii sunt dependenți de celulare...
Daniel Reid: Se sinucid lent. Oriunde unde te-ai afla la distanță de un metru față de un telefon mobil, obții aceleași radiații, , așa că nu contează dacă scrii un mesaj la el, dacă ai telefonul la ureche sau folosești hands-free. E chiar de zece ori mai rău într-o mașină, pentru că rama metalică acționează ca un amplificator.
Ce fel de probleme medicale legate de celular vă așteptați să vedeți în următorii 10-15 ani?
Daniel Reid: Prevăd o explozie a cazurilor de cancer la creier. Garantat!
Companiile de telefoane mobile vor fi acționate în justiție, iar poziția lor va
fi: „Ei bine, guvernul le-a permis la momentul respectiv, iar
standardele au fost stabilite de către guvern”. Vor arăta cu degetul la
guvern, iar guvernul va arăta cu degetul la studiile care au spus că
totul e în regulă, studii finanțate chiar de industriile respective și astfel totul se va învârti în cerc și
oamenii vor continua să moară de cancer. Poate că telefoanele mobile
vor fi interzise. Sau le vor face să respecte normele de siguranță.
Să ne întoarcem la dietă. Ce mâncați de obicei?
Daniel Reid: Eu am renunțat la cereale, deoarece consider că nu sunt alimentele cele mai potrivite pentru ființele umane. Pentru a testa un produs alimentar, ca să vezi dacă îi e indicat omului sau nu, trebuie să-l mănânci crud. Nu poți mânca orez sau grâu ca atare.
Dar sute de milioane de oameni din Asia trăiesc cu orez. Nu poate fi așa de rău...
Daniel Reid: Au și ei o mulțime de probleme de sănătate.
Când oamenii au renunțat a mai fi vânători-culegători și nomazi și s-au stabilit pe un anumit teritoriu, singura modalitate de a hrăni o populație numeroasă a fost cultivarea cerealelor. Dar boabele sunt necomestibile dacă nu le gătești.
Eu nu le recomand oamenilor să nu mănânce cereale, ți-am răspuns doar ce nu mănânc eu.
Am descoperit acum doi ani, după ce am făcut
o dezintoxicare puternică, că nu mai pot mânca cereale. M-au făcut să
vomit. Corpul meu nu le-a mai acceptat. De altfel, cerealele sunt mari
producătoare de acid.
Soția mea, Snow, și cu mine mâncăm nuci și semințe, în special migdale și semințe de floarea soarelui.
Pe acestea nu le poți
digera uscate. Secretul de a le transforma în cel mai bun aliment de pe
planetă e să le înmoi în apă peste noapte. Devin un alimentar viu, și este cea mai bună mâncare din lume.
În afara de asta, mănânc legume, fructe, pește, carne de miel și ouă ecologice.
Spuneți că postul face parte din programul dv. de dezintoxicare. Cât timp ar trebui să postim?
Daniel Reid: Dezintoxicarea ideală prin post, pentru curățarea corpului este de 7 zile. Este timpul de care are nevoie corpul nostru pentru a-și purifica complet fluxul sanguin.
Dar pentru că majoritatea oamenilor nu au timp și pentru că în 3 zile se eliberează suficiente toxine, o putem face în 3 zile, cu irigații ale colonului.
Postul periodic este felul în care organismul este proiectat de natură pentru a se curăța și vindeca singur.
Societățile primitive aveau ceea ce se numea casa bolnavului. Când te îmbolnăveai, erai dus la casa bolnavului și nu aveai voie să mănânci până când nu te făceai bine.
Este un mecanism natural, dar oamenii de azi spun „Oh, nu pot sta nici măcar o jumătate de zi fără mâncare” și eu îi înțeleg.
Cu toate acestea, cine urmează programul nostru se simte mult mai bine
după 3 zile; iar când vede ce iese din corpul lui, e șocat...
Ce părere aveți despre băuturile alcoolice? Sunteți total împotrivă?
Daniel Reid: Eu nu sunt un puritan sau un călugăr. Îmi place să beau puțin uneori; și un trabuc din când în când.
Vinul roșu și berea nu sunt bune, deoarece fermentează. Sunt mari producătoare de acid.
Cei care spun că vinul roșu are antioxidanți folosesc o scuză pentru a bea vin roșu. Există mulți alți antioxidanți în natură.
Ca băuturi, vi le recomand pe cele distilate: vodcă, rom, gin.
Ce spuneți despre cei care iau produse contra îmbătrânirii? Această practică devine din ce în ce mai răspândită. Oamenii folosesc hormoni de creștere umană, injecții cu Botox etc. Dar despre toate celelalte metode pentru a-și
prelungi viața?
Daniel Reid:
Nu există nici o metodă pentru prevenirea îmbătrânirii. Tot ce se poate
face este de a încetini procesul. Ce se întâmplă azi e doar o
cosmetizare.
Să-ți spun despre hormonul de creștere: da, este remarcabil. Bărbații de 75 de ani au brusc prietene de 20 și le crește părul la loc. Plătești
10.000-15.000 $ pe an pentru injecții. Oprești injecțiile, te întorci imediat înapoi, la starea în care ai fost.
Știi ce declanșează în mod natural producerea hormonului de creștere în glanda pituitară? Postul! Postul este un fenomen de auto-vindecare, nu numai de detoxifiere. Când te oprești din mâncat, glanda pituitară primește un semnal și se activează hormonul de creștere... gratuit.
Deci, dacă postiți în mod regulat, se secretă hormonul de creștere, încep să se repare toate daunele în organismul dv. și se inițiază procesul de anti-îmbătrânire.
Dar oamenii nu vor s-o facă în acest fel. Ei vor să tragă o dușcă după-amiază și apoi să iasă la o cină de lux la un Steakhouse noaptea. Pur și simplu, nu vor să renunțe la stilul lor de viață.
Botox-ul este nesănătos. Să ne uităm chiar la cuvânt: -tox. E o toxină bacteriologică. Acționează prin paralizarea mușchilor. Să-ți injectezi fața cu o otravă care-ți paralizează mușchii, asta numești tu anti-îmbătrânire? De fapt, îți scurtezi viața. Și pentru ce?
Una din învățăturile Tao este aceea că femeile sunt sexual superioare bărbaților, care sunt percepuți
ca partea slabă a sexelor, buni doar pentru a fertiliza ovulele
femeilor. Unii văd în aceasta un paradox, având în vedere că bărbații au încercat întotdeauna să-și afirme superioritatea în competiția dintre sexe. Să fie aceasta o evaluare justă?
Daniel Reid: Din punct de vedere sexual, e absolut corect. Natura ne-a construit în acest fel: bărbatul asigură semințele și devine dispensabil. Femeia rămâne însărcinată, așa că nu mai poate face sex, iar în acest timp bărbatul păzește gura peșterii de colții tigrilor. Și apoi, dacă el piere, nu contează; femeia a procreat deja. Asta e natura.
Femeile sunt mai puternice, prin natura lor, deoarece ele sunt cele care trebuie să îngrijească copiii și să perpetueze specia.
Și
să nu uităm că, datorită hormonilor lor specifici, femeile au un sistem
imunitar mult mai bun; de aceea, de regulă, trăiesc mai mult decât
bărbații.
Natura a construit femeia mai puternică. Că ele ne sunt superioare și în alte privințe - în valori sau morală - face obiectul unui alt tip de discuție.
În orice caz, dacă există bărbați misogini, care disprețuiesc sau asupresc femeile, aceasta se întâmplă pentru că în subconștientul lor, ei simt că femeile le sunt superioare.
Vreți să spuneți că de aceea femeile sunt tratate ca cetățeni de categoria a doua în unele țări, iar în mai toate societățile sunt dominate de bărbați?
Daniel Reid: Femeile au avut întotdeauna mai multe responsabilități, și bărbații au devenit geloși. Fiind mai puternici, le-au supus fizic. Bărbații au inventat căsătoria ca un drept de a spune: Această femeie îmi aparține. Asta nu l-a oprit pe bărbat să aibă și alte femei, ele îi aparțin. Cu cât ești mai puternic și mai bogat, cu atât mai multe femei poți avea, dar nu asta e calea naturii.
Ce părere aveți despre modul în care sunt tratate femeile în Arabia Saudită?
Daniel Reid: Este un exemplu extrem de șovinism masculin, în care bărbații se cred superiori.
De fapt, nu sunt. Bărbații au câteva avantaje față de femei: sunt mai creativi, mai inventivi. Lasă femeia să se ocupe de casă și pune-l pe bărbat într-o colibă cu o grămadă de obiecte și el va inventa aproape orice.
Bărbații au o capacitate remarcabilă de a-și concentra mintea asupra unui singur lucru. În acest sens, sunt superiori femeilor. Ce-aș mai putea spune e că bărbatul trebuie să învețe să respecte energia feminină, să respecte femeile pentru ceea ce sunt și să beneficieze de aceasta - mai ales în timpul actului sexual.
Care sunt cele trei lucruri esențiale pe care le-ați spune cuiva care citește acest interviu și care nu se află într-o perfectă stare de sănătate?
Daniel Reid:
- Bea apă alcalină (apa îmbuteliată nu este alcalină).
- Oprește-te din mâncat alimente care putrezesc.
- Postește periodic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu