Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluieste-ma pe mine Pacatosul !

"Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. Deci voi aşa să vă rugaţi:
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!"

(Mântuitorul Iisus Hristos - Evanghelia după Matei (6, 7-13)

marți, 9 aprilie 2013

TAUR






Cum să recunoşti un nativ din Taur

Cele mai bune locuri în care să cauţi un Taur ar fi la o fermă, o bancă sau o agenţie imobiliară, dar îl vei putea găsi "păscînd" şi pe alte terenuri. Ei pot fi ingineri, staruri de cinema, funcţionari, grădinari, regi şi regine, coşari, măcelari, brutari şi orice altceva. Poţi depista întotdeauna un Taur după atitudinea lui tăcută, plină de forţă. Pînă vei ajunge să-l cunoşti mai bine, cele mai lungi replici ale lui vor fi, probabil, de genul: "Mda", "Nu", "Mersi", "Pa" şi deseori "Nţţ", adică tot un fel de "Nu". Dacă are o puternică influenţă din Gemeni, Berbec sau Săgetător s-ar putea să fie puţin mai vorbăreţ şi pasul lui să aibă un ritm ceva mai săltat. Dar Taurul tipic preferă să se mişte cu precauţie şi să vorbească puţin. Ca şi stînca Gibraltarului, are picioarele bine înfipte în pămînt, e stabil şi nimic nu-i tulbură liniştea. Poţi să arunci apă pe el, să-i aprinzi chibrite între degetele de la picioare, să-l izbeşti cu pumnii în piept, să-l fixezi cu o privire hipnotică şi furioasă sau să urli la el din toţi plămînii. Taurul nu se va mişca nici un centimetru. O dată ce a luat o hotărîre, el îşi încrucişează braţele cu calm şi-şi propteşte călcîiele în pămînt. Îşi scoate în afară bărbia destul de proeminentă, îşi umflă nările, lasă urechile pe spate şi... s-a terminat. Taurul va da rareori năvală să te calce pe bătături. El nu vrea decît să fie lăsat în pace. Nu-l deranja şi va fi mulţumit. Pisează-l la cap şi se va încăpăţîna într-ale lui. Îmbrînceşte-l de la spate, tachinează-l prea mult şi fii pregătit să-i suporţi furia violentă. Pot trece luni şi ani la rînd în care va da dovadă de perfectă stăpînire de sine şi control, mirosind panseluţele în timp ce ignoră agitaţia şi zgomotul din jur. Apoi, într-o zi ca oricare alta, cînd nimeni nu se mai aşteaptă la asta, vreun nesimţit va arunca în paharul lui ultima picătură, cea care-l va face să dea pe afară. Fugiţi din calea Taurului cît puteţi de repede dacă vreţi să scăpaţi cu viaţă! Temperamentul taurin e rareori scos la iveală, dar cînd o astfel de persoană se înfurie poate distruge totul în calea sa, chiar şi pe nativii din Scorpion. Poate că ar fi mai corect să spunem "demolează" în loc de "distruge". S-ar putea să treacă ceva timp pînă cînd norii de praf se vor risipi după un astfel de atac şi se va reinstaura liniştea. Unii Tauri au un asemenea autocontrol încît nu au astfel de izbucniri decît o dată sau de două ori în întreaga lor viaţă. Chiar şi cei mai temperamentali nu vor erupe decît cel mult o dată sau de două ori pe an. Totuşi, cel mai înţelept ar fi să ţineţi minte că Taurul nu se enervează şi nici nu se înfurie doar un pic. Dacă incidentul e suficient de important ca să-i zguduie emoţiile de obicei placide, aşteaptă-te la furie oarbă, nu la o mînie obişnuită. De aceea, înainte să faci cu ochiul unei femei, ar fi bine să afli care e ziua de naştere a bărbatului care o însoţeşte. Mulţi bărbaţi născuţi sub semnul Taurului pot semăna puţin cu un taur, iar femeile născute în acest semn vor avea un vag, intangibil aer bovin. Privirea femeii Taur e senină şi umedă, dar clară. Se mişcă graţios, indolent, dar mişcările ei vor sugera o forţă ascunsă. La bărbaţi, gîtul e deseori gros, musculos, umerii, pieptul, spatele sau toate trei sînt late şi puternice. Tot trupul acestor persoane e bine proporţionat, fie el scund sau înalt. Urechile sînt de obicei mici şi apropiate de cap. Cînd mănîncă, mestecă încet şi de obicei au digestie excelentă. Nu e cazul tuturor, dar mulţi Tauri au părul creţ sau ondulat, de obicei închis la culoare, ca şi pielea şi ochii lor. Chiar şi excepţiile blonde, cu ochi albaştri şi piele albă, nu vor sugera privitorului fragilitate, nici fizică, nici de caracter. Bineînţeles, nu te poţi aştepta ca toţi aceşti oameni să arate ca taurul Ferdinand sau văcuţa Elsie. E adevărat că deseori au corpuri mari, generoase, cu dimensiuni variind de la musculos la dolofan sau chiar gras. Dar e bine să ştii să-i recunoşti şi pe cei slabi, precum Fred Astaire, Bing Crosby sau Gary Cooper. Nu te lăsa indus în eroare de picioarele zburătoare ale lui Astaire, sau de farmecul lui aerian, ca de Geamăn. Oricine a fost apropiat al marelui dansator spune că era imposibil să-l convingi să meargă unde nu voia, sau să facă ceva ce nu avea chef să facă. Taurul e puternic atras de sexul opus, dar nu e genul care să vîneze plăcerile, de orice fel ar fi ele. Preferă să atragă oamenii către el. De ce şi-ar risipi el energia alergînd după ei pe cîmpii? Pasivitatea e comportamentul lor tipic. Ei preferă de o mie de ori să primească plini de ospitalitate musafiri la ei acasă, decît să se deranjeze să facă vizite. Efortul necesar pentru obţinerea unei popularităţi sclipitoare nu îi stă în fire Taurului. Dacă vrei, poţi să-l suni oricînd, el îţi va fi întotdeauna la dispoziţie. Fă primul pas într-o idilă sau prietenie şi el ţi se va alătura, dacă îl interesează subiectul. În plus, va şti să se poarte cu tine în ambele cazuri, ceea ce e rareori adevărat la zodiile mai vivace şi gregare. Taurul îşi face rareori griji şi nu e genul care să se dea cu capul de pereţi sau să-şi roadă unghiile. Uneori se mai bosumflă sau devine mohorît cînd nu-i convine ceva, dar nu e genul nervos, stresat. Prin natura lui e un stoic şi nimic nu-l va face să se abată de la ritmul lui. Nativii acestei zodii sînt oameni de casă. Nu prea există Taur care să nu adore să se răsfeţe în propria lui casă şi să se relaxeze într-un mediu confortabil, familiar. Schimbările îl supără (cu excepţia cazului în care are ascendent în Gemeni, Săgetător sau Vărsător). Dacă Taurul pe care îl cunoşti nu are propria lui locuinţă, poţi fi sigur că visează să aibă una cît de curînd. E o personalitate terestră, iar dragostea de pămînt se va manifesta mai devreme sau mai tîrziu. Dacă e nevoit să trăiască într-un apartament de bloc va avea probabil lădiţe la geamuri, pline cu flori şi verdeaţă. Cînd larma oraşului ameninţă să îi invadeze spaţiul personal, nativul înşfacă rapid undiţa şi pleacă spre un loc pastoral, liniştit, unde se va relaxa pînă cînd lumea nu i se va mai părea aşa dezlănţuită. Dacă nu are nici lădiţe cu flori, nici undiţă, se va ocupa de afaceri imobiliare, ceea ce îi va da ocazia să mai iasă din cînd în cînd spre verdele periferiilor. El are întotdeauna o legătură cu pămîntul, oricît de îndepărtată, fie că pierde vremea pe lîngă pistele de atletism, fie că iese duminica în parc, fie că stă la o bere în natură. Taurul are în general o sănătate perfectă şi o constituţie puternică. Nu poate fi trîntit la pat cu una cu două, dar cînd asta se întîmplă îşi revine greu, mai ales din cauza refuzului lui încăpăţînat de a asculta sfaturile doctorului. Nu-l ajută prea mult nici neîncrederea lui înnăscută faţă de optimism şi optimişti. Zonele sensibile la accidente şi infecţii sînt: gîtul, picioarele, gleznele, organele de reproducere, spatele şi şira spinării. Răcelile banale degenerează deseori în laringite şi faringite, iar pasiunea taurină pentru băutură, dar mai ales mîncare, poate provoca probleme cardiace, circulatorii, poate cauza apariţia varicelor şi a altor afecţiuni cronice. Totuşi, majoritatea nativilor pot rămîne în timp mult mai sănătoşi decît noi, ceilalţi, dacă evită obezitatea, letargia şi infecţiile renale. Una dintre principalele cauze ale maladiilor de care ar putea suferi un Taur e lipsa aerului curat şi a mişcării, lucru pe care îl va nega deseori cu încăpăţînare. Şi dacă tot vorbim despre încăpăţînare, ar fi bine să ştii că n-are nici un rost să-i spui unui nativ din Taur că e încăpăţînat. În mintea lui nu se crede deloc îndărătnic, ci răbdător. Nu e căpos, ci raţional şi ferm. Nici în ruptul capului nu poate înţelege de ce îl judecă oamenii atît de nedrept. Adevărul e că acest personaj e cît poate fi un om de încăpăţînat fără a se transforma într-un bloc de piatră. Atît bărbaţii cît şi femeile ţin la fel de mult la locurile lor pe cît ţin la opiniile lor. Un soţ Taur va refuza să-şi însoţească nevasta în vizită la un prieten, dacă acesta nu are scaune confortabile. Poate ea să stea şi-n cap, el nu va merge. O femeie Taur căreia nu-i plac amicii soţului pur şi simplu nu va vorbi cu ei. Totuşi, mîndria cu care vorbesc aceşti nativi despre răbdarea lor e pe deplin justificată. Mulţi poartă poveri emoţionale şi fizice ani în şir, fără să se plîngă. Cu cît se acumulează mai multe necazuri, cu atît mai multă forţă găseşte Taurul în interiorul său pentru a putea suporta. Loialitatea şi devotamentul faţă de familie şi prieteni depăşesc deseori orice înţelegere. Mulţi bărbaţi şi femei născuţi sub acest semn ar merita medalii pentru curajul sub lovituri ale soartei care ar fi doborît demult pe alţii, născuţi sub alte semne. Trebuie deci să recunoaştem tăria de caracter a Taurului. Dar tot încăpăţînat e! Foarte puţine lucruri îi pot tulbura apetitul. Taurul poate mînca orice, de la ardei iuţi la prăjitură cu ciocolată şi frişcă, murături şi napi, toate în decursul aceleiaşi mese, fără să dea semne de jenă stomacală. Fripturile sînt favoritele lui şi adoră să mănînce rămăşiţele de la mesele anterioare. Dacă-i mai pui şi o cană cu vin în mînă, parcă-l vezi pe regele Henric al VIII-lea înfulecînd fericit la banchetele lui îmbelşugate. Desigur, un ascendent în Fecioară îl poate trece pe Taur pe o dietă de morcovi cruzi, salată verde şi suc de prune. Umorul celor născuţi în această zodie e axat mai mult pe comedia burlescă, gagurile fizice. Mulţi dintre ei nu gustă satira subtilă, dar rîd cu lacrimi cînd cineva alunecă pe o coajă de banană sau primeşte o plăcintă cu frişcă în faţă. Simţul umorului este la ei cald, terestru, jucăuş, generos, amintind de Falstaff. Aceşti oameni sînt extrem de rar capabili să fie răzbunători sau cruzi. Un fapt interesant e că mulţi tauri cruzi aveau la naştere multe planete în Berbec. Cele două semne nu par să dea o combinaţie prea plăcută, iar Hitler e un exemplu grăitor în acest sens. În legătură cu situaţia financiară, Taurul se desparte rareori de banii lui. Nu fiecare nativ e milionar, dar nu vei vedea prea mulţi dintre ei stînd la coadă pentru supă la cantina săracilor. Nativului îi place să construiască imperii încet, dar sigur. În mod bizar, Taurului îi place să acumuleze şi putere, nu numai bani, dar numai pentru plăcerea senzuală de a o deţine. De multe ori, ei înmînează frîiele conducerii subordonaţilor. De ce şi-ar bate el capul să tragă toate sforile? Sînt destui Capricorni şi Raci care să facă asta, în timp ce el trage un pui de somn, adulmecă margaretele sau soarbe din ochi fetele. Îi e suficient să ştie că toată lumea e conştientă cine e stăpînul păşunii. Mai devreme sau mai tîrziu, banii vor veni către Taur şi acolo vor rămîne. El îşi preţuieşte banii şi familia, dar nu e zgîrcit. Inima lui generoasă şi buzunarele sînt larg deschise pentru prietenii adevăraţi aflaţi la necaz.

Bărbatul Taur

Probabil că îţi imaginezi că bărbatul tipic din Taur e un om tăcut şi practic, de bun simţ şi realist ca o pereche de papuci de casă. Aşa şi e. În plus, vei observa că nu se aruncă cu capul înainte cînd vrea să intre în acţiune, ci e tacticos şi precaut. La fel de adevărat. Prin urmare, deduci tu, e logic să presupui că nu e prea romantic. Cu desăvîrşire fals. Cine ţi-a băgat în cap că poţi analiza personalitatea taurină folosind doar logica? Probabil vreun tip din Balanţă care vrea să te impresioneze! Ei, bine, greşeşte! Logica nu e de prea mare ajutor cînd încerci să dezlegi misterul unui simbol puternic şi masculin cum e cel al Taurului, care e condus de o planetă paşnică şi iubitoare ca Venus. Trimite-l pe deşteptul din Balanţă înapoi în bibliotecă! E posibil ca Taurului să-i ia mult timp să decidă dacă vrea să fii femeia lui. El nu e genul care să facă un triplu salt în piscina iubirii ca să descopere în cădere că cineva a uitat să umple bazinul. Dar o dată ce s-a hotărît că tu eşti aleasa şi-şi pune în cap să te cucerească, iubitul din Balanţă va părea un şcolar stîngaci pe lîngă el. Îi va face de rîs chiar şi pe Leul îndrăgostit şi pe pasionalul Scorpion. Acest bărbat Taur raţional, practic, lent şi hotărît e capabil să-ţi trimită cîte un trandafir roşu în fiecare zi pînă cînd vei accepta propunerea lui, fie ea de căsătorie, de ieşire împreună sau de orice fel. Poate chiar să scrie un cîntec sau o poezie romantică şi să ţi-o trimită sfios, fără să o semneze, ştiind că vei ghici expeditorul. Taurul poate fi un iubit tandru, blînd şi protector. Firea lui senzuală îl face sensibil la parfumul tău, la fineţea pielii tale şi moliciunea părului tău. Poate că n-o să-ţi spună asta în faţă folosind cuvinte înflorite, dar va găsi o modalitate să-ţi transmită mesajul. Simţul lui tactil e foarte puternic. Acest semn de pămînt e plin de contradicţii în viaţa amoroasă. Taurului îi va plăcea să te vadă îmbrăcată în blănuri luxoase şi culori intense. Îţi va cumpăra un buchet parfumat de violete proaspete de la bătrînica din colţ, căreia îi va lăsa în coş un bacşiş generos pentru că-i aminteşte de mama lui. Însă tu nu-i vei aminti niciodată de mama sau sora lui, decît atunci cînd va fi cazul să te protejeze de privirile obraznice ale altor bărbaţi care încearcă să-ţi facă avansuri. Muzica îi va stîrni emoţii puternice şi cheful de dragoste. Aproape sigur are un cîntec favorit care îi aminteşte de tine de fiecare dată cînd îl aude. E cel pe care-l tot pune la casetofon sau tonomat. Dacă îţi mai trebuie dovezi ca să te convingi că e un suflet romantic, Taurul tipic te va ajuta să-ţi umpli cufărul de zestre, făcîndu-ţi cadou la zilele de naştere porţelanuri, argintărie, iar de Crăciun vei crede că e Moşul în persoană cînd va apărea în prag încărcat cu pachete misterioase şi flecuşteţe sentimentale. Îţi va sugera partide de înot la lumina lunii, picnicuri în păduri răcoroase şi izolate şi plimbări sub cerul înstelat pe drumuri de ţară. Felicitarea lui va fi cea mai mare, mai elegantă şi mai elocventă din cîte va distribui poştaşul de Ziua Îndrăgostiţilor. Cînd un Taur îţi face curte, păi îţi face curte, nu se joacă! Probabil vei fi dusă la cină în restaurante luxoase, cu lumini difuze şi viori şi nu va uita niciodată data la care v-aţi cunoscut, sau orice altă aniversare intimă a voastră. Pentru Dumnezeu, cît romantism îţi mai trebuie? E foarte adevărat că Taurul nu e un visător nestăpînit ca bărbatul din Vărsător. El nu te va lua pe sus, făcîndu-te să ţi se taie picioarele, ca Leul, şi nici nu-ţi va promite să te ducă plutind pe nori roz ca să trăieşti cu el într-un castel ca din poveşti, printre trandafiri, într-o veşnică primăvară, ca un Berbec. Mai degrabă poţi să te aştepţi să treacă pe la tine într-o sîmbătă seara, purtînd sub braţ planurile arhitecturale ale casei pe care intenţionează să o construiască pentru tine din cherestea adevărată şi cu bani reali. Probabil că va depune avansul pentru casă înainte să vă logodiţi. Bărbatul acesta nu se-ncurcă în vorbe. Cînd Taurul te trece pragul şi te "plantează" ferm în casa voastră, care nu va aduce deloc cu un castel din poveşti, poţi să fii sigură că toate ratele de împrumut sînt depuse în siguranţă, la bancă. Trebuie să fii nebună să te plîngi de aşa ceva. Vei ajunge să te întrebi de ce te-ar tenta vreodată norişorii ăia roz, cînd eşti înfăşurată confortabil în pătura securităţii Taurine. Asta în cazul în care eşti o femeie care apreciază valorile solide, o fată raţională, care apreciază personalitatea paşnică, senină, a Taurului şi firea lui calmă şi stabilă. Gesturile lui sentimentale şi curtea lui plăcută, firească, pot fi la fel de satisfăcătoare ca şi suspinele poetice ale amanţilor mai "coloraţi". Un astfel de bărbat se pregăteşte cu grijă pentru ziua de mîine. Aşa cum furnica adună vara provizii pentru iarnă, la fel şi Taurul nu se va lăsa distras de plăcerile unei după-amieze însorite, ci va continua să se pregătească pentru gerul iernii. E ciudat, dar mulţi dintre soţii care-şi permit să-şi ducă sau să-şi trimită nevestele în ţări mai calde pe durata iernii sînt nativi ai acestei zodii. Bineînţeles, există şi părţi mai puţin plăcute într-o legătură amoroasă cu un Taur - nu există perfecţiune. În primul rînd, va trebui să îţi scoţi de la naftalină comportamentul de doamnă. Nici un astfel de mascul nu va suporta o femeie stridentă, masculină, cu limbaj de birjar şi atitudine de dresoare de lei. Dacă ai opinii la care ţii foarte mult nu încerca să i le bagi pe gît şi nici nu te lăuda în public cu inteligenţa ta. În particular, el respectă o femeie inteligentă (deşi preţuieşte mai mult bunul simţ), dar ai face mai bine să-l laşi pe el să fie deşteptul din cuplul vostru atunci cînd ieşiţi împreună undeva. Fă-o, tu, pe emancipata în faţa prietenilor lui şi va avea una din următoarele două reacţii. Dacă e un Taur primitiv (şi nu ai idee ce mulţi sînt din ăştia) probabil că-ţi va da un brînci, te va scutura, sau chiar îţi va arde o scatoalcă într-un loc bine ales după ce ajungeţi acasă. Dacă e genul mai sofisticat, se va închide în el şi va rămîne aşa toată seara, fără să mai schimbe o vorbă cu nimeni, pînă cînd te vei simţi aşa de prost încît îţi vei dori să te înghită pămîntul. În plus, şi prietenii voştri vor fi la fel de stînjeniţi, aşa că seara voastră se va duce cam pe apa Sîmbetei. Primul tău impuls va fi să dregi ce-ai stricat, dar tentativele de a-l înveseli şi a-l scoate din starea lui încăpăţînată înainte de a-şi face damblaua se vor dovedi absolut imposibile. Mai mult, dacă vei încerca să-l tachinezi ca să-l readuci pe linia de plutire nu vei face decît să-l scoţi din sărite şi mai tare. Insistă prea mult şi-l vei transforma din Sfinx într-un taur furios, care cu siguranţă va da drumul unor "aprecieri" ce îţi vor aprinde obrajii de ruşine. Ori aşa, ori va spune calm prietenilor: "Mă scuzaţi că plec mai devreme, dar trebuie s-o tîrăsc acasă pe muierea asta cu gura ca o meliţă ca să-i dau o lecţie". După o astfel de scenă ai să te ascunzi de toţi cunoscuţii săptămîni în şir. Dacă-l vezi întinzîndu-se după haină, fă bine şi pregăteşte-te şi tu de plecare. Un bărbat Taur rareori îşi va lăsa femeia singură printre lupi, neprotejată, indiferent cît de tare l-a scos din sărite. O va lua cu el, de păr, dacă e nevoie. Aşa că nu te gîndi că vei rămîne în urmă ca să te plîngi prietenilor de el. Cînd pleacă el, pleci şi tu! Şi te-aş sfătui din suflet să-ţi ceri scuze înainte de a ajunge acasă. El n-o s-o facă în veci. Nici alergatul la mama n-o să-ţi ajute. Cît timp el e cel care plăteşte cheltuielile de întreţinere, la el în pat ai să dormi. Prima tentativă de "Plec la mama!" va fi probabil şi ultima. După un prim contact cu furia lui, părinţii tăi vor învăţa repede să ţină uşa încuiată şi să te lase să-ţi rezolvi singură problemele. Bărbatul Taur e foarte răbdător, dar nu se va lăsa călcat în picioare. Însă nici nu îi va plăcea să fie sufocat de o femeie ca o iederă. E prea practic şi îşi iubeşte prea mult libertatea ca să-i placă o femeie care se agaţă de el ca scaiul şi plînge din nimic. Nu-l deranjează ca partenera să aibă ceva temperament şi vioiciune. Cu un zîmbet plin de amuzament detaşat o va urmări cum zburdă veselă în mod tipic feminin, aşa cum urmăreşti o pisicuţă drăgălaşă şi dragă jucîndu-se cu un ghem colorat. Cu condiţia ca pisicuţa să ştie ca, la un semn al stăpînului, să înceteze cu joaca şi să asculte vocea acestuia. Nimeni nu poate fi mai blînd, mai bun şi mai tolerant decît un bărbat Taur, atunci cînd nu-şi simte ameninţată masculinitatea. Ar face orice pe lume pentru femeia pe care o iubeşte, mai puţin să o lase să poarte ea pantalonii în familie. Poate că uneori se poartă ca un urs stîngaci, iar umorul lui e deseori grosier şi ridicol, dar nu va fi niciodată luat de fraier. Probabil că iubeşte excursiile la ţară, cu cortul, fotbalul şi pescuitul, sau grădinăritul, florile şi plimbările lungi. Cărţile preferate sînt despre eroii cuceritori ai zilelor demult apuse sau biografii ale întemeietorilor de imperii de orice fel, nu ficţiunea sofisticată sau filosofia adîncă. Taurul e masculul prin excelenţă, aşa că nu-i servi sandvişuri cît o monedă, din pîine cu coaja tăiată. Îi place mîncarea gătită în orice casă de modă veche, cu cartofi, fripturi, sosuri şi multe plăcinte. Ia-ţi o carte de bucate bună. De asemenea, va fi deseori dispus să te scoată la masă în oraş, căci acestor nativi nu le stă în fire să-şi lege nevestele de aragaz, iar uneori va încerca să gătească el, iar tu va trebui să cureţi urmele dezastrului. Ca părinte, bărbatul din Taur e o încîntare. Crede că e important să aibă un băiat care să-i ducă mai departe numele, dar va iubi fetiţele cu o tandreţe nemăsurată. Sînt taţi iubitori, afectuoşi şi înţelegători.



Femeia din Taur

Din multe puncte de vedere, femeia din Taur e pîinea lui Dumnezeu, o combinaţie a multora dintre calităţile rare pe care orice bărbat le caută şi rareori le găseşte într-o femeie. Chiar dacă are un temperament violent, care poate face un bărbat puternic să o rupă la fugă sau să se ascundă sub masă, ea nu va izbucni ca o tornadă devastatoare decît dacă e grav provocată. În mod normal, dacă n-o chinuieşti peste limitele răbdării umane sau dacă soarta nu-i oferă o mînă îngrozitor de proastă, ea îşi va juca cinstit cărţile, cu un calm admirabil. Sinceritatea şi onestitatea ei nu sînt ştirbite de nici un fel de jocuri, lacrimi şi alte trucuri tipic feminine. Fata din Taur are mai mult curaj moral şi emoţional decît mulţi bărbaţi duri, dar are suficientă încredere în sine ca să te lase pe tine să fii şeful, dacă asta vrei. Dacă nu, va prelua controlul şi va conduce ea totul, dar ar prefera de o mie de ori ca situaţia să fie inversată. Ea caută un bărbat adevărat, pentru că ştie că e o femeie adevărată şi e mîndră de asta. Pentru ea, a fi femeie nu înseamnă neapărat să flirteze tot timpul, să aibă creier de găină sau să fie o pisicuţă miorlăită care face pe fragila şi neputincioasa ca să obţină ce vrea. Îţi vei da seama repede că are opinii proprii şi un creier suficient de puternic ca să nu fie nevoie să recurgă la şiretlicuri ca să atingă un obiectiv. O femeie Taur are atîta autocontrol încît ar putea ţine în loc un întreg atelaj de cai (asta ca să-ţi faci o idee despre forţa voinţei ei ascunse), dacă hotărăşte să şi-l exercite. Dacă are un ascendent în Berbec sau Leu, ea poate fi uneori capabilă de cruzime sau dese furtuni emoţionale, iar dacă are influenţe din Peşti sau Gemeni ar putea fi mai agitată şi nehotărîtă decît alte femei Taur. Dar femeia tipică a acestui semn dă de cele mai multe ori dovadă de reţinere în toate domeniile. Acesta e un lucru bun, căci exteriorul ei placid ascunde o senzualitate atît de puternică încît trebuie ţinută puţin în frîu. Bărbaţii apreciază întotdeauna tendinţa ei nobilă de a lua oamenii aşa cum sînt, fără să-i judece. Femeia Taur se simte la fel de bine în compania unui savant care studiază musca Ţeţe în Congo, ca şi în cea a unui înghiţitor de săbii de la bîlci, atîta timp cît aceştia fac ceea ce îşi doresc şi îşi exprimă astfel personalitatea. Cînd întîlneşte o persoană pe care o antipatizează nu declanşează o campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur şi simplu o evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o indiferenţă glacială, dar dacă te numeri printre prietenii ei îţi va fi loială indiferent de perioadele prin care treci. Hotărîrea cu care îţi este alături la bine şi la greu face ca relaţia dintre Damon şi Pythias să pară o cunoştinţă întîmplătoare. Poţi să circuli prin oraş cu trotineta, să te caţări pe un catarg de steag, să ajungi la mititica sau să te duci la birou cu margarete puse după urechi, ea va găsi întotdeauna o modalitate de a-ţi justifica gesturile, căci eşti prietenul ei. Dar dacă nu îi acorzi în schimb acelaşi devotament total va sta îmbufnată într-un colţ, ca un nor negru, apăsător, plin de sentimente reprimate. Însă asta nu are nici o legătură cu gelozia. Femeia Taur nu va lua în serios hobby-ul masculin al privitului după fete. Spre deosebire de Leoaice sau de cele din semnul Berbecului, fata noastră nu se va face purpurie la faţă de furie de fiecare dată cînd admiri în mod deschis o fată drăguţă. E nevoie de mult mai mult decît un flirt uşor sau un sărut aplicat pe obrazul unei bune prietene ca să-i stîrneşti furia taurină. Dacă depăşeşti limita a ceea ce consideră ea că ar fi fair play se poate transforma într-un monstru al terorii, dar graniţa respectivă e trasată cu linii foarte generoase. Deci poţi să îi faci cu ochiul drăgălaşei casieriţe de la magazin, dar nu îi pune prea mult răbdarea la încercare, căci, deşi pare nesfîrşită, îşi are, totuşi, limitele ei. Dacă n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă bine şi nici n-o stîrni! Femeia din acest semn nu e dominată de scopuri strict intelectuale. Asta nu înseamnă că nu e inteligentă. Dimpotrivă, mintea ei poate ţine piept cu succes celor mai deştepţi bărbaţi sau femei, doar că nu i se pare crucial să înţeleagă teoria relativităţii şi nici nu o interesează foarte mult să se piardă în discuţii abstracte. Nu e nici impresionată, nici încîntată dacă faci colecţie de diplome universitare. Una singură e suficientă ca să-i cîştigi respectul. Pentru ea sînt esenţiale bunul simţ, simţul practic şi capacitatea de a înţelege esenţa oricărui subiect. Femeia Taur tipică nu e o intelectuală care citeşte filozofie din pură plăcere, iar ideologiile complicate nu sînt punctul ei forte. Picioarele îi sînt ferm înfipte în pămînt. Ea e o creatură strict fizică. Asta îl va interesa cu siguranţă pe cititorul bărbat, dar ca să o intereseze şi pe ea un obiect sau o idee, aceasta trebuie să-i încînte simţurile fine. Dacă încerci să o convingi spunîndu-i că "e bine pentru ea", că "toată lumea face asta", sau că "o va stimula intelectual" nu vei reuşi decît s-o faci să caşte. Ca să reacţioneze cu entuziasm sincer, ea trebuie să găsească o formă sau alta de satisfacţie senzuală în tot ce face. Nu prea vei vedea o femeie Taur îndesînd nişte flori artificiale într-o vază. Florile ei trebuie să fie adevărate, să aibă textură şi parfum cinstite. Îi plac buchetele uriaşe de flori de sezon dintre cele mai simple - de cîmp, dacă se poate. Parfumul ei e de obicei exotic şi persistent, deşi unele femei Taur înclină spre cealaltă extremă şi preferă ca părul şi pielea să le miroasă a extrem de curat... şi atît. Această fată e vizibil mişcată de cearşafurile proaspăt spălate, îmbibate de dulcele miros al soarelui sau de aroma delicioasă a pîinii coapte în cuptor. O sensibilizează puternic mirosul cernelii tipografice de pe ziarul de dimineaţă, parfumul îmbătător al ierbii proaspăt tunse după o ploaie primăvăratică sau aroma de frunze arse toamna. De aceea, dacă o scoţi în oraş, ar fi spre binele tău să-ţi cumperi un after shave de calitate, să-ţi bagi în buzunar o frunză arsă, să-ţi dai cu un strop de cerneală tipografică după urechi şi să dai drumul la aspersoare înainte să o săruţi în faţa uşii, cînd o aduci acasă. Izurile neplăcute au un efect la fel de puternic asupra ei, dar în sens invers. Mirosul de peşte proaspăt prins nu o va deranja cu nimic, căci e natural, dar cel de peşte prăjit... e cu totul altă mîncare de peşte. Şi culorile reuşesc să-i îmbete simţurile, mai ales cele intense. Fiecare nuanţă de albastru, de la fumuriu la indigo, îi va slăbi rezistenţa opusă eforturilor tale de seducţie. La fel şi trandafiriul şi rozul. Poartă o cravată albastră sau o cămaşă roz cînd te duci la ea în vizită, dar ai grijă să nu le porţi împreună. Nu uita că are un simţ înnăscut al armoniei şi nu e recomandabil să arăţi ca un tort pentru copii preşcolari. Mîncarea ei are neapărat gustul care trebuie şi de obicei pune condimente şi ierburi aromatizante din belşug (doar dacă nu are ascendent în Fecioară sau Capricorn). Ai grijă să o duci la restaurante cu bucătari excelenţi, căci cu un hamburger turtit şi o supă chioară nu ai nici o şansă la inima ei. Dacă eşti cu adevărat un tip norocos, te va invita ea la o cină preparată în casă şi cu siguranţă o vei cere de nevastă înainte să apuce să servească desertul. Fata asta nu-şi pune şorţul doar ca să facă frigănele, aşa că e întotdeauna o idee bună să nu mănînci nimic înainte de a trece pe la ea. Bucătăria ei poate fi o adevărată capcană pentru bărbaţi. Sunetele armonioase şi imaginile frumoase o atrag ca un magnet. Majoritatea femeilor tauriene au un pronunţat talent pentru arte sau o fină capacitate de apreciere a lor. Cînd vorbeşte la telefon, desenele pe care le face fără să-şi dea seama sînt schiţe în toată regula. Ca să fii sigur că va fi o întîlnire reuşită, du-o la un concert sau o expoziţie. O femeie Taur care să nu fi fost niciodată la ţară şi căreia să nu-i placă pescuitul şi călăria este un caz rar. Cu toată senzualitatea ei, în suflet ea rămîne un băieţoi. Mama Natură o atrage irezistibil cu chemarea ei, iar fata din acest semn o strînge cu voluptate la sîn. Dacă vrei să fii beneficiarul aceluiaşi tratament nu pune muzică zgomotoasă şi dizarmonică în prezenţa ei, nu mînca usturoi înainte de întîlnire şi nici nu purta culori care se bat cap în cap. În sfîrşit, simţul tactil o face pe femeia Taur să se plîngă că puloverul tău e aspru şi neplăcut la pipăit. Aproape că e în stare să-ţi spună ce culoare are o ţesătură doar atingînd-o cu ochii închişi. Materialele purtate de ea sînt moi şi delicate la atingere, niciodată iritante şi se îmbracă simplu şi cu gust. Natura ei senzuală probabil că nu include purtarea de lenjerie extrem de sexi şi complicat croită şi nici haine prea sofisticate. Preferă stilul sport şi îmbrăcămintea practică, scumpă, fără zorzoane şi ornamente, căci la ea confortul e pe primul plan. Această femeie e rareori pretenţioasă, iar starea ei emoţională e în general echilibrată, realistă şi plăcută. Oamenii sînt atraşi de atitudinea ei directă, deschisă, la fel de relaxantă ca o baie fierbinte. Ea adoră căzile cu apă fierbinte, plină de spumă parfumată, loţiuni şi uleiuri, aşa că baia ei va arăta probabil ca apartamentele Cleopatrei. Probabil că vei afla pe pielea ta că unei femei tauriene nu-i place să fie contrazisă, mai ales în public. Nu uita că îi place să facă lucrurile pe îndelete. Dacă o grăbeşti se va înfuria şi nu-ţi doreşti asta. Maternitatea i se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va adora copiii foarte mici, dar cînd progeniturile se fac mai mărişoare e posibil ca mama lor să devină prea severă şi pretenţioasă, căci îi vine greu să accepte schimbările derutante ale adolescenţei. Mama tauriană se înfurie cînd e încălcată disciplina. Nu va suporta sfidarea şi nu va tolera lenea şi neglijenţa, aşa că cei mici vor trebui să-şi ţină camerele în perfectă ordine. În afară de aceste impedimente, ea va fi un părinte bun; copiii şi-o vor aminti ca fiind în primii ani o figură caldă, protectoare, iar la maturitate o prietenă cu mult simţ al umorului. Anii intermediari, cînd nerăbdarea adolescentină se va ciocni cu încăpăţînarea Taurului, pot lăsa unele amintiri neplăcute. Femeia din acest semn nu e niciodată o miorlăită. Rareori se va plînge de ceva. E genul care va munci ca să-şi întreţină soţul în facultate sau care îşi ia o a doua slujbă cînd familia e în criză financiară, fără să facă deloc caz de asta. Ea e în stare să se urce pe o scară ca să răzuie vopseaua sau să văruiască, cu aceeaşi forţă ca un bărbat, dar are absolută nevoie de somnul ei de după amiază pentru a-şi păstra puterile. Va merge mîndră alături de bărbatul din viaţa ei, fără a-l depăşi sau a sta în umbra lui. Multe soţii din Taur îşi ajută soţii la studii sau la lucru. Nici prin cap nu le trece să fie întreţinute fără a contribui cu nimic la bunăstarea familiei şi vor fi profund nefericite alături de un bărbat al cărui aport la problemele casei e nul. Ele detestă orice formă de slăbiciune. Bărbatul care se însoară cu o femeie a acestui semn nu se va alege cu o plîngăreaţă sau o vînătoare de avere. Ea va aştepta de la el să aducă banii în casă şi să gestioneze cu cumpătare finanţele familiei. Va pretinde calitate maximă la aparatură, mobilă şi mîncare, dar va fi cu ochii în patru după chilipiruri şi e dispusă să aştepte pentru a-şi cumpăra un obiect de lux îndelung rîvnit. O impresie bună e importantă pentru ea, aşa că îşi va încuraja soţul să invite la cină oameni influenţi. Ea va fi însăşi esenţa ospitalităţii, considerînd evenimentul o investiţie pentru viitor. Femeia Taur poate insufla cu tandreţe forţă bărbatului ei cînd acesta se consideră învins şi e la fel de pricepută la repararea unei siguranţe sărite ca şi la prepararea unei plăcinte cu vişine. În inima ei e întotdeauna destul loc şi destulă dragoste pentru a primi în căminul ei străini şi rude, iar casa ei va fi un refugiu cald şi luminos în mijlocul furtunii.
Sursa:primit pe mail


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu