Odata citite, in liniste, cu rabdare si atentie, aceste pilde iti vor mangaia inima, iti vor hrani mintea si iti vor inalta sufletul, omule. Fiecare pilda este o adevarata oaza de intelepciune ornata cu lumina. Sa dea Dumnezeu ca fiecare sa te ajute sa evoluezi spiritual. Doamne, ajuta. Fii binecuvantat!
Ma supar doar cand vreau eu – Pilda numarul 1
Un calugar era irascibil. Se supara foarte repede, aproape din orice. Desi se ruga neincetat lui Dumnezeu sa il scape de suparare, de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe unul dintre frati. La un moment a indraznit sa-I spuna lui Dumnezeu: “Doamne, nu Te-am rugat eu sa ma scapi de suparare? De ce ma lasi sa ma cert cu fratii asa des?”. Dumnezeu i-a raspuns: “Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu Mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva, ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr-un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul Meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”. Calugarul s-a luminat si de atunci isi spunea mereu: “Ma supar doar cand vreau eu”. Şi asa a scapat calugarul de suparare.
Rugaciunea neincetata a unei taranci – Pilda numarul 2
La parintele Paisie Olaru venise o femeie sa se spovedeasca. Ea l-a intrebat: “Parinte, cum o fi cu mantuirea mea? Eu nu stiu multe rugaciuni pe de rost, pentru ca nu am fost data la scoala si nu stiu sa citesc”. Parintele a intrebat-o: “Şi nu te rogi?”, la care ea a grait: “Ma rog, cum sa nu ma rog”. “Şi cum te rogi?”. “Uite cum ma rog. Atunci cand matur prin casa zic in mintea mea: “Doamne, curateste sufletul meu, cum curat eu gunoiul din casa”. Atunci cand spal rufe spun din nou: “Spala, Doamne, negreala pacatelor din inima mea, ca sa fie frumoasa, asa cum e o rufa curata si spalata”. Cand fac orice alt lucru spun aceleasi cuvinte”. Femeia l-a intrebat in final: “Parinte, o fi buna rugaciunea asta?”, iar parintele Paisie i-a spus asa: “Numai asa sa te rogi toata viata de acum inainte!”.
Nevoia de Dumnezeu – Pilda numarul 3
Un elev s-a plans intr-o zi profesorului sau ca nu-L intalneste pe Dumnezeu. Profesorul i-a raspuns: “Daca iti vei spune ca ai nevoie de El, atunci Il vei intalni pe Dumnezeu”. Elevul nu a inteles mesajul, motiv pentru care, intr-o zi, pe cand se aflau in fata unui rau, profesorul i-a cerut copilului sa stea cu capul sub apa. Cand acesta a iesit, profesorul l-a intrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a raspuns: “Pentru ca simteam nevoia sa respir”. Profesorul i-a raspuns: “Cand vei simti nevoia dupa Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiratie, atunci Il vei intalni pe Dumnezeu”.
Te caut, nu Te simt, dar Te intalnesc mereu – Pilda numarul 4
In miezul unei nopti de primavara, un tanar crestin-ortodox, care se ruga in fata unui altar, in genunchi, langa cateva icoane si carti sfinte, intr-o camaruta mica foarte saracacioasa, atat de umila, incat avea o gaura mare in tavan si era neincalzita si neelectrificata, printre lacrimi, aprinzand 7 lumanari, deznadajduit din cauza faptului ca niciodata nu L-a putut simti pe Dumnezeu, desi dintotdeauna L-a cautat, a inceput sa se roage timid: „Doamne, daca intr-adevar existi, permite-mi sa Te simt, sa Te intalnesc, sa Te gasesc; Doamne, vorbeste-mi!” Afara a inceput sa ploua; picaturile de ploaie acompaniau suav o pasare, care s-a oprit din zbor in dreptul ferestrei camerei baiatului, cantand, insa baiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tanarul s-a rugat iar: „Doamne, vorbeste-mi!” Și pasarea a ciocanit de trei ori geamul, atat de puternic, incat sunetul a rasunat in toata camaruta lui, dar baiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat sa auda doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oara.
Cu durere in suflet tanarul a murmurat in tihna: „Doamne, Te implor, vorbeste-mi!”. Vantul a inceput sa bata lin, afara, parand a fi o adevarata simfonie, la patrunderea lui printre crapaturile ferestrei macinate de trecerea timpului, dar baiatul nu i-a dat importanta cuvenita, ci l-a tratat cu ignoranta. Se astepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oara!
Stingand 3 lumanari, trist, tanarul a spus cu voce parca lipsita de viata: „Doamne, arata-mi-Te, vreau sa Te vad!”. Pasarea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brazdat toata bolta cereasca, dar tanarul nu a observat maretia lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „aratat”!
Nedumerit, tanarul a inceput sa strige fierbinte, printr-o ruga launtrica: „Doamne, Dumnezeul meu, lasa-ma sa Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a cazut langa genunchii baiatului, iar nectarul ei s-a imprastiat pe hainele lui. El, insa, nu i-a perceput mirosul imbietor. Astepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „mirosit”.
Stingand inca 2 lumanari, tanarul continua sa converseze cu Dumnezeu: „Pana cand ma vei lasa zadarnic, sa Te chem, oare vrei putina credinta-n Tine sa mi-o pierd? Doamne, vreau sa Te intalnesc, sa Te gasesc, sa pun mana pe Tine, sa Te ating!”. Prin gaura din tavanul camarutei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albina si se puse pe umarul drept al baiatului, dar el a lovit-o cu mana stanga; a gonit fragila insecta. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „atins”!
Apasat de o profunda povara, pe baiat l-a cuprins somnul, dar in ultimul moment a apucat sa stinga inca o lumanare si sa mai spuna cateva cuvinte, inainte sa adoarma: „Doamne, Doamne, Doamne, lasa-ma sa Te gust!”. Adormi, gemuit fiind langa altar, cu capul sub candela care ardea palpaind. O picatura de untdelemn din candela s-a scurs usor si a cazut pe obrazul lui. S-a prelins si a ajuns in gura baiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tanarul s-a trezit avand in gura un gust dulce parfumat, dar nu l-a simtit, pentru ca s-a grabit sa se puna in pat, pentru a-si continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „gustat”!
Ajuns in pat si continuandu-si somnul, baiatul a avut un vis: S-a visat pe el insusi, in fata altarului, in genunchi, vorbind cu Dumnezeu, si spunandu-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te intalnesc, nu Te gasesc, cred ca nu existi, sau daca existi m-ai parasit, nu ma mai iubesti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic.
Dintr-o data un inger frumos foarte, a aparut stand langa singura lumanare, care inca mai ardea, si i-a spus, privindu-l: „Baiatule, eu sunt Rafael, unul din cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile oamenilor dreptcredinciosi si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Am fost trimis la tine de Cel Preainalt. Nu te teme! Eu iti voi spune ce-mi este ingaduit, iar tu vei pastra toate cuvintele mele in inima ta. Binecuvanteaza-l pe Dumnezeu, slaveste-L si cunoaste slava Lui; marturiseste inaintea tuturor celor vii ce a facut El pentru tine. Dar ce a facut El pentru tine, in aceasta noapte? La toate rugaciunile ti-a raspuns, dar tu nu ti-ai dat seama. De ce? Nu ti-ai lasat inima si trupul sa-L simta pe Dumnezeu, doar pentru ca mintea ta nu a inteles felul in care El ti s-a facut cunoscut. L-ai fi simtit daca ai fi avut iubire si credinta puternice, in inima si suflet, pentru ca cel care iubeste si crede in El, cu adevarat, nu are cum sa nu-L simta, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut indoieli si, mai mult decat atat, ai indraznit chiar sa ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, baiatule, dar, chiar si asa, tu nu le-ai inteles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, insa, este mare. Priveste catre icoana Sfintei Treimi”.
Tanarul, vizibil uimit de cuvintele Sfantului Inger, se uita catre icoana. O voce blanda si-a facut simtita prezenta, rezonand din spatele icoanei, care era total invaluita intr-un nor de lumina alba-aurie: „Fiule, ii zise vocea, nu te teme, Eu stiu demult ca inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, Cel dintai si Cel de pe urma; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am parasit. Sa nu crezi ca as putea sa te uit vreodata, ca as putea sa te parasesc.
Langa tine sta mereu unul dintre ingerii Mei, la fiecare pas al tau. Sa nu te simti singur niciodata, ai toata dragostea Mea”. Pe baiat il bufni plansul. Dumnezeu continua sa-i vorbeasca: „ Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fii placut Mie, caci cine se apropie de Mine trebuie sa creada ca Eu exist si ca Ma fac rasplatitor celui care Ma cauta „. Dar ce este credinta, Doamne, intreba baiatul, caci eu am trait tot timpul cu senzatia ca am credinta in Tine?! „ Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Altfel spus este increderea sau crezarea in ceva nevazut ca si cum ar fi vazut, si dorirea si sperarea celor asteptate ca si cum ar fi de fata, ca si cum ar fi primite.
Oh, fiule, credinta ta in Mine a fost prea mica si nestatornica. Te-ai indoit de existenta Mea. Sa stii ca daca as fi dorit, Eu as fi putut pur si simplu sa apar in fata ta, in trecut, pentru a demonstra ca exist, insa daca as fi facut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinta. Fericiti sunt cei ce nu au primit nicio dovada a existentei Mele, dar au crezut in Mine!
Fiule, exista o multime de dovezi cu privire la existenta Mea. Biblia, Cuvantul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant, si noaptea noptii vesteste stiinta „ (Psalmul 19:1, 2). Asadar, minunatiile naturii demonstreaza existenta Mea, tocmai de aceea Eu ti-am trimis pasarea, albina, fulgerul…; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat tie, dar tu nu te-ai asteptat la o altfel de revelatie, tocmai de aceea nici nu le-ai luat in seama. Nu Ma poti vedea, intelege, fiule, pentru ca Eu locuiesc in lumina neapropiata. Pe Mine nu M-a vazut niciun om, niciodata, nici nu M-a inteles. A incerca sa Ma vezi, sa Ma intelegi, sa Ma atingi, iti este si iti va fi intotdeauna cu neputinta. Acum stii ca Eu exist, insa. Credinta ta prea mica in Mine s-a transformat in convingere. Cunoaste-Ma si vorbeste despre Mine prin antinomie, pe cale apofatica si pe cale catafatica. Calea apofatica inseamna sa Ma cunosti prin negatie, evitand sa gandesti si sa spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gandite si spuse. Eu sunt necuprins, nemarginit, necunoscut pe calea ratiunii, caile Mele sunt necercetate si nepatrunse. Calea catafatica inseamna sa recunosti si sa sustii existenta Mea prin afirmatii: Dumnezeu este bun, atotputernic, intelept, milostiv si asa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica Cel viu, Singurul, dar in trei ipostasuri: Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Care lucrez in creatia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, in rugul aprins, Ma fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce exista si am creat numai de natura pozitiva, caci nu Eu am creat raul, dar sunt de necunoscut in fiinta Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinta Mea nu am nume grait, pentru ca sunt de negrait. Apropie-te intotdeauna de Mine, in mister divin, fiind multumit sa Ma intalnesti si sa realizezi, in acelasi timp, neputinta mintii umane de a Ma intelege. Te iubesc!”.
Vocea si norul de lumina aurie disparura. Ingerul Rafael a zambit, a stins ultima lumanare aprinsa, cea de-a saptea, si, indata, visul baiatului a luat sfarsit.
Era dimineata! Trezit din somn, tanarul si-a adus aminte de visul pe care l-a avut si se simtea pe deplin fericit ca Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spalat pe fata, s-a imbracat si a inceput sa faca metanii in fata altarului, in semn de recunostinta. Era convins de existenta Celui pe Care l-a cautat mult timp si pe Care l-a intalnit tot de atatea ori, insa fara sa realizeze. In timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisa, desi tot timpul era inchisa, pentru ca asa obisnuia sa o lase. S-a oprit, si a inceput sa citeasca: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este.
Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emotiile l-au invadat. O lacrima i s-a scurs din ochiul drept, gadilandu-i si umezindu-i pielea uscata. A inchis gentil Biblia, a pus-o pe altar, si a deschis fereastra, ca sa admire frumusetea diminetii. O adiere de vant l-a mangaiat. A inchis fereastra si, din nou, a observat Biblia deschisa. A luat-o in brate si a inceput sa citeasca: „”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta”.
Aceasta este cea dintai porunca. Iar a doua e aceasta: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Mai mare decat acestea nu este alta porunca” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a inchis Biblia, a pus-o pe altar si a plecat afara, contempland la cele citite. Ajuns afara un gand ii tot reverbera insistent in minte: „intoarce-te in camera ta, degraba, intoarce-te”. S-a intors si a observat pentru a treia oara consecutiv Biblia deschisa. S-a pus in genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se intampla, si a inceput sa citeasca: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Sai: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla. Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap pana in picioare. Atunci a inteles ca Dumnezeu a facut in asa fel, incat Biblia sa se deschida in numele Sfintei Treimi, ca el sa citeasca unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-si da seama ce sa faca mai departe cu viata lui.
Emotionat fiind, negasindu-si cuvinte de slava, ca sa-L laude pe Dumnezeu, a inchis Biblia si a deschis-o la intamplare, pe la sfarsit, sperand ca va gasi acolo cuvintele prin care sa-si poata arata recunostinta fata de nemasurata bunatate a lui Dumnezeu; si le-a gasit, cu ingaduita Lui: „Vrednic esti, Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava si cinstea si puterea, caci Tu ai zidit toate lucrurile si prin vointa Ta ele erau si s-au facut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment baiatul si-a predat inima in mainile lui Dumnezeu si, ducand o viata bineplacuta Lui, s-a mantuit ajungand in Raiul in care ceata sfintilor ingeri si a arhanghelilor, cu toate cerestile puteri, Il lauda pe Dumnezeu, zicand: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta “.
Pasii lui Dumnezeu – Pilda numarul 5
Un om, ajuns in rai, i-a cerut lui Dumnezeu sa-i descopere viata pe care a trait-o. Dumnezeu i-a infatisat-o ca si cand ea s-a desfasurat pe nisipul unei plaje. Omul a vazut ca in momentele de bucurie erau patru urme de pasi pe nisip, ale lui si ale lui Dumnezeu. Dar in clipele de suferinta, erau numai doua urme. Mahnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: ” De ce in momentele grele m-ai lasat singur? “. Acesta i-a raspuns: ” In clipele de suferinta erau doar urmele Mele, pentru ca atunci te purtam pe brate “.
Timpul schimbarii – Pilda numarul 6
La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa?
- Nu, i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar, cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu, insa, vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
“Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou”.
Greseala – Pilda numarul 7
In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!
Dar cum sa faca? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invartit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: “Fie ce-o fi!” si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal.
Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus:
- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari…
Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis? Daca ai fi batut la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!
Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit.
In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gadindu-se mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se inseala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!
“In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul. In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul”.
Harnicul, lenesul si…ispitele – Pilda numarul 8
Intr-o dimineata, un baiat s-a dus la bunicul sau si l-a intrebat:
- Bunicule, mereu spui ca trebuie sa fugim de pacate, dar cum sa ma feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, daca un om ar vrea sa vaneze o pasare si ar vedea chiar deasupra sa una zburand, iar ceva mai incolo, o alta stand pe creanga unui pom, in care din ele crezi ca ar trage cu pusca?
- Bineinteles, bunicule, ca vanatorul si-ar indrepta arma spre pasarea ce sta pe creanga. Sunt mai multe sanse sa o nimereasca pe cea care sta, decat pe cea care trece ca sageata prin aer.
- Pai, vezi, baiatul meu…! Tot asa sunt si oamenii, asemenea pasarilor. Cand esti muncitor si harnic, cand esti mereu preocupat sa faci cat mai mult si mai bine, atunci diavolul nu poate sa te atinga cu ispitele sale. Dar pe omul lenes si delasator, diavolul cu usurinta il ispiteste, iar el cade imediat in pacat.
Omul nu a fost facut de Dumnezeu ca sa stea si sa piarda timpul, la voia intamplarii, ci sa caute mereu sa munceasca cu spor si cu tragere de inima, fiindca doar asa va afla liniste si bucurie in viata.
“Mainile la munca, mintea si inima la Dumnezeu!”
Ajutor dezinteresat – Pilda numarul 9
Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul drumului si cum de nu l-a vazut la timp? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.
Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti.
Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine.
“Dragostea neconditionata – radacina si izvorul binelui”.
Incredere – Pilda numarul 10
Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita.
- Ei, lasa, femeie, a incercat sa o linisteasca omul, lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine cand, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui.
Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Ţii minte ce ti-am spus aseara? “Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine”.
“Fara nicio indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine”.
Lumina soarelui, Lumina Lui – Pilda numarul 11
Intr-o seara, un copil l-a intrebat pe parintele sau:
- Tata, spune-mi, te rog, cum se face ca unii oameni sunt buni si altii rai. De ce nu-s toti la fel?
- E, baiatul meu, vezi tu, toti oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi asa cum Dumnezeu ne iubeste pe toti, la fel trebuie si noi sa ne iubim unii pe altii, fiindca dragostea Domnului este ca si lumina soarelui. Nu ne lumineaza si ne incalzeste soarele pe noi toti, buni si rai laolalta? Nu?
Sufletele noastre ar trebui sa fie pline de bunatate si iubire. Dar, vezi tu, pacatele fiecaruia sunt asemenea norilor ce nu lasa razele binefacatoare ale soarelui sa treaca. Pacatele sunt norii ce ne intuneca sufletul. Cu cat ai mai multe pacate, cu atat sufletul tau este mai intunecat si lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ti poate patrunde in inima.
Sufletul omului este bucatica de cer pe care fiecare o poarta in el. Pe acest cer trebuie sa straluceasca Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, sa te feresti de pacate, caci acestea se aduna si iti intuneca viata, te fac rau si egoist. Cel ce-si pastreaza, insa, sufletul curat, se bucura mereu de dragostea Domnului, de liniste si fericire.
“Nimic nu este atat de firesc pentru noi ca a fi in comuniune cu altii, a avea nevoie unii de altii si a ne iubi unii pe altii”.
Cel ce inseala – Pilda numarul 12
Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:
- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule, a raspuns omul bucuros, ce trebuie sa fac?
- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.
Ţaranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus? “E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel?!”
Şi, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.
Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.
Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic. In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.
“Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi.”
A doua sansa – Pilda numarul 13
Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:
- Iarta-ma, Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma, Doamne, ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!
In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:
- Bucura-te, omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat?
- Sigur ca da, zise omul cu nerabdare, sigur ca m-am schimbat!
- Bine! A mai spus ingerul. Vezi firul care coboara acum spre tine? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.
- Ce faceti ?! Striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! Ţipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele. In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!
- Nu se poate! I-a raspuns ingerul.
- Cum asa? Doar n-am nicio vina, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in Cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.
In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege? Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.
“Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”
Cei doi vecini – Pilda numarul 14
Un taran cam rau la suflet a gasit, intr-o zi, pe pasunea sa, vaca vecinului. Manios, omul a luat animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus inapoi, spunandu-i vecinului sau:
- Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit?
A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a dus stapanului lor, celui crud, spunandu-i:
- Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale. Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc nevatamate.
- Iti multumesc, i-a raspuns taranul. Puteai sa faci la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai intampla!
Şi, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant.
Cand vrei sa-i arati cuiva ca a gresit, nu trebuie sa o faci cu rautate, ci cu blandete si rabdare si, atunci, cu siguranta, vei reusi.
“Invatatura din constrangere nu este facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna”.
Poarta Raiului – Pilda numarul 15
Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus:
- Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo. Şi au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos.
- A, a strigat tanarul print, aici voi sta?
- Nu, in niciun caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el asa ceva?
- E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui.
- Bine, si atunci eu unde o sa stau? A mai intrebat nemultumit printul.
- Uite acolo, in cocioaba aceea!
- Cum, in sandramaua aia?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada… cum sa locuiesc in mizeria aia? E drept asa ceva?
- Sigur ca este drept, i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa… Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale… In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut sa i-o fure!
Intelept ar fi ca si noi, toti, sa procedam ca printul din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca: “Nu ramanem decat cu ceea ce daruim”.
“Pe calea binelui mai repede obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te”.
Cele doua graunte – Pilda numarul 16
Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa. Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul.
Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinsa noastra si ne va rasplati negresit, la momentul oportun. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii intunericului – in ghearele vrajmasului din iad.
“Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har”.
Eu stiu unde este apa adanca… – Pilda numarul 17
Pe o corabie ce strabatea oceanul, calatorea candva un om cam nervos de felul lui.
Intr-o zi, il tortura urmatoarea idee: Ce ar fi daca la un moment dat corabia ar suferi un naufragiu? Se sui pe bord unde, plimbandu-se ingandurat in sus si in jos, il intalni pe capitan:
-Sunt in apele acestea stanci? Il intreba.
-Da, domnule! Raspunse capitanul.
-Știi dumneata unde sunt stancile? Intreba iarasi.
-Nu, aceasta nu o stiu…
Frica omului deveni si mai mare:
-Ce, nu stii aceasta si totusi este asa de linistit?
In orice moment ne putem izbi de una din aceste stanci si suntem pierduti!
Vorbele acestea nu-l scoasera din sarite pe capitan, care cunostea drumul, si care riposta zambind:
-Știu unde este apa adanca…
Asemenea si noi! Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Calea, Adevarul si Viata; El este Cel care ne calauzeste, pe drumul cel mai drept, curat si frumos, spre Rai.
Cei care in viata lor se calauzesc dupa invataturi gresite si au ca avatar pe intemeietorii de religii proprii, nu vor ajunge la limanul cel ceresc printre prietenii lui Dumnezeu.
Puterea rugaciunii – Pilda numarul 18
O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie.
S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei este foarte bolnav, ca nu poate munci, si ca au si sapte copii, care trebuie hraniti.
Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi.
Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila:
Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Femeia a raspuns: Da, domnule.
Bine, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba.
Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia.
Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust.
In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
“Iubite, Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale”.
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut si inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin.
Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
“Scorpionul” din mine – Pilda numarul 19
Un calugar batran se ruga pe malul unei ape curgatoare. Se ruga in mijlocul naturii, privea cristalinul apei, cand remarca un scorpion cazut in apa; si lupta cu disperare sa-si salveze viata. Induiosat si plin de mila, pustnicul baga mana in apa si scoase scorpionul la mal. Acesta insa, drept rasplata, il intepa indata pe chiar salvatorul lui.
Dupa o vreme, cand isi deschise ochii din nou din rugaciune, batranul vazu ca scorpionul era din nou in apa si pe punctul sa se inece. Din nou il salva batranul calugar, iar scorpionul il intepa pentru a doua oara, la fel de tare incat acesta suspina.
Cand aceasta scena se repeta pentru a treia oara, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, il intreba pe batran: “Dar de ce il ajuti mereu pe acest scorpion nemernic, care in loc sa-ti multumeasca el te raneste mereu?”
Fiule, amandoi ne urmam firile noastre, spuse batranul intelept. Ţine de firea scorpionului sa intepe si de a mea sa fac binele neconditionat, in iubire si compasiune !”
In viata noastra de zi cu zi intalnim la fiecare pas cate un scorpion, dar nu intalnim in noi pe batranul pustnic, care obsesiv de frumos iubeste pe cel ce-i face rau. Uneori deznadajduim cand vedem ca scorpionii din viata noastra ne arata nerecunostinta.
Intodeauna ne dorim sa primim calde multumiri, sa fim laudati pentru faptele noastre si nicidecum inselati in asteptari. Din pacate insa nu realizam cat de scorpioni suntem noi insine cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe care-L palmuim la fiecare pas pentru binele facut, prin fapte rele, prin judecare si osandire, prin nelucrarea sinelui. Traim in „zodia scorpionului” si intepam mana intinsa a lui Dumnezeu si nici macar nu ne intristam pentru asta!
Doamne Dumnezeul meu, ajuta-ma in lucrarea mea sincera sa scap de scorpionul din mine si sa devin candid/a si intele(a)pt/a precum batranul din poveste !!!
Unde te uiti? – Pilda numarul 20
Bunicul unei fetite avea un obicei prost; seara se ducea pe camp si fura tot ceea ce gasea, punea in caruta si venea acasa.
O data a luat-o si pe nepoata sa pentru a tine calul. Pe camp, bunicul lua ce gasi, apoi veni catre caruta uitandu-se in dreapta si in stanga sa nu il vada cineva, dar nepoata sa, din caruta, il intreba:
- In sus te-ai uitat? Atunci bunicul s-a gandit indelung la cuvintele nepoatei sale si, de atunci, nu a mai furat niciodata.
Uitam sa privim in sus de nenumarate ori in viata noastra, facand orbeste fel de fel de rautati. Cautam sa nu fim descoperiti de oameni – in fata carora ne rusinam – dar de Dumnezeu, Cel ce vede toate, nicidecum. Cate masuri de precautie ne luam pentru a nu ne rusina pe lumea aceasta de tot ceea ce facem si cum omitem sa privim in sus; si sa ne intrebam de fiecare data: „Doamne, Ție iti place ceea ce fac eu acum, binecuvantezi Tu faptele mele?
Baietelul intelept si catelusul lui – Pilda numarul 21
In vitrina unui magazin de animale era un afis: “Catelusi de vanzare”. Un baietel de 9 ani intra si intreaba care-i pretul unui catelus. Vanzatorul ii raspunde ca pretul este intre 15 si 30 dolari. Baietelul baga mana in buzunar, scoate cateva monezi. Numara 3 dolari … si apoi intreaba: “-As putea vedea catelusii?” Vanzatorul zambeste. Fluiera, iar din magazin iese afara cateaua si in urma ei 6 catelusi frumosi. Al saptelea catelus… ramase in urma si nu se apropia! Baietelul intreaba: “
- De ce catelusul asta schioapata ?” Omul ii raspunse ca acesta s-a nascut cu o problema la picior si asa va schiopata toata viata! “
- Acesta-i catelusul pe care-l doresc”, a spus baietelul cu bucurie in glas. “
- Daca asta e dorinta ta, ti-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat si a raspuns: “
- Nu-l vreau gratis, pretul lui e la fel ca si a celorlalti catei, iti voi da tot ce am la mine acum, si in fiecare luna iti voi plati 1 dolar, pana voi achita pretul lui intreg!” “
- Esti sigur ca vrei acest catelus? Doar niciodata nu va putea fugi sau juca sau sari precum ceilalti!”
Baietelul s-a aplecat, si-a ridicat putin pantalonul si i-a aratat vanzatorului aparatul de fier ce-i sustinea piciorul stramb. “
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest catelus are nevoie de cineva care sa-l inteleaga!
”Ochii vanzatorului s-au umplut de lacrimi cand i-a spus copilului: “
- Ma rog si sper ca fiecare catelus sa aibe pe cineva care sa-l iubeasca, asa precum tu il vei iubi pe acest catelus!”
De cele mai multe ori oamenii judeca dupa aparente, dupa lucruri slabe fara sa patrunda in profunzime. In viata nu conteaza cine esti, conteaza ca cineva sa te pretuiasca si sa te iubeasca neconditionat! Un prieten adevarat, este acela care soseste in timp ce ceilalti… dispar! Țineti minte ca Dumnezeu este Cel mai bun Prieten, cand toti oamenii va vor parasi, din slabiciunea lor, El intotdeauna va fi alaturi de dv.!
Lumina cu biruinta si intunericul cu oglinda– Pilda numarul 22
Intr-o buna zi, satana descoperi un nou mod de a se distra. Inventa astfel o oglinda magica a carei caracteristica era aceea de a face sa se vada meschin si zbarcit tot ceea ce era bun si frumos, in vreme ce facea sa se vada mai mare si mai clar tot ceea ce era rau si urat.
Diavolul isi ducea ingrozitoarea oglinda peste tot unde mergea. Și toti cei care se uitau in ea se cutremurau: orice lucru aparea deformat si monstruos. Cel viclean se distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cat erau lucrurile mai respingatoare, cu atat ii placeau lui mai tare.
Intr-o zi, oglinda ii arata niste lucruri atat de placute vederii sale, incat el izbucni intr-un ras dezlantuit; oglinda ii scapa din maini si se sparse in mii si mii de cioburi. Un vant puternic si rau facu sa zboare cioburile acelei oglinzi in lumea larga. Unele dintre acestea, cele care erau mai marunte inca decat firele de nisip, intrara in ochii multor oameni. Acestia incepura sa le vada toate pe dos: nu bagau de seama decat ceea ce era urat si vedeau peste tot numai si numai rautati. Din alte cioburi se facura lentile pentru ochelari. Aceia care purtau acesti ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, si nu mai puteau judeca lucrurile cu masura.
Cine oare dintre noi poate spune ca nu a intalnit niciodata astfel de persoane?
Unele cioburi ale oglinzii erau asa de mari, incat fura folosite pe post de geamuri. Amaratii care ajunsera sa aiba astfel de ferestre, uitandu-se prin ele, nu vedeau decat vecini antipatici, care isi petreceau timpul punand la cale rautati.
Atunci, cand Dumnezeu isi dadu seama de cele intamplate, se intrista. Se hotara sa le vina oamenilor in ajutor. El zise:
-Il voi trimite in lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. In El se reflecta bunatatea, dreptatea si iubirea Mea. In El se reflecta chipul omului, asa cum l-am proiectat si l-am vrut Eu. Și Iisus veni sa fie o oglinda pentru oameni. Aceia care priveau la El redescopereau bunatatea si frumusetea si invatau sa le deosebeasca de egoism si minciuna, de nedreptate si dispret.
Cei bolnavi regaseau in El curajul de a trai, cei disperati redescopereau nadejdea. El ii mangaia pe cei intristati si ii ajuta pe oameni sa invinga frica mortii. Multi oameni iubeau aceasta oglinda a lui Dumnezeu si il urmara pe Iisus. Se simteau inflacarati de El. Altii fierbeau de manie: hotarara sa sparga aceasta oglinda a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis. Dar, in curand, se isca un alt vant puternic, al Duhului Sfant de asta data. El ridica de la pamant milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu si le imprastie in lumea intreaga.
Aceia in ai caror ochi intra, fie si cea mai micuta aschie din aceasta oglinda, incep sa vada lumea si oamenii asa cum ii vedea Iisus: in ochii lor se reflecta, inainte de toate, lucrurile bune si frumoase, dreptatea si generozitatea, bucuria si speranta.
Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe – Pilda numarul 23
Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi.
Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise:
- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare “Tatal nostru” si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde. Ceilalti doi au fost imediat de acord.
Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa, in sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea.
Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors, in timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand “Amin!”, intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa:
- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: “Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe”.
Milostenia – Pilda numarul 24
Intr-o scoala de la tara, la ora de religie, un copil l-a intrebat pe preot, care le vorbea despre mila ca despre prima virtute pe care trebuie sa o avem neaparat ca sa ne mantuim:
- Parinte, dar eu, care sunt sarac si nu am ce darui, cum sa… fac eu milostenie? Daca as avea si eu mai multi bani, as da cu draga inima, dar asa…
- Fiule, nu asta inseamna mila. Uite, de exemplu, ieri dimineata, plecand cu treburi, am vazut-o peste drum pe mama ta, iesind din curte si ajutand pana acasa o batrana, ce se ostenea cu o legatura de lemne. Mai tarziu, am zarit-o iarasi indrumand un calator ce se ratacise si, chiar daca nu l-a putut ospata, un sfat bun si o cana cu apa rece s-au gasit si pentru el. Cand vecina de alaturi a plecat in targ cu treburi, i-a lasat in grija copilul cel mic. Spre seara, cand doi sateni se certau in drum, a iesit si, cu vorbe frumoase, i-a impacat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar daca nu ai bani sa dai si celorlalti, nimic nu te impiedica sa-i ajuti cu atat cat poti.
Nu trebuie sa dai din buzunar, ci din suflet.
“Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!” (Sfantul Ioan Gura de Aur).
Trupul si sufletul – Pilda numarul 25
Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale.
Dupa aceea, prietenul sau l-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?
- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.
- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Şi atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta?
- Cum? – se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt. Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt, ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul, in timp ce sufletul ii este mort.
“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu” (Sfantul Tihon).
Casa Domnului – Pilda numarul 26
Intr-o seara de iarna, o tanara familie statea in jurul mesei. Tatal era trist si apasat de griji, iar mama plangea, tinandu-si fata in palme. Fetita lor cea mica, mirata de aceasta situatie, se apropie incet si intreba:.
- Mama, de ce plangi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani si pentru a putea trai am vandut si casa aceasta frumoasa. Maine va trebui sa ne mutam intr-o casa mult mai mica. De aceea plang, fiindca ne este greu sa plecam din acest loc minunat, unde am trait in liniste atatia ani, si sa ne mutam intr-o casa saracacioasa si ca vai de ea…
- Dar, mama, nu locuieste Dumnezeu si in casa aceea saraca in care ne vom muta?
Mirati de credinta copilei si de adevarul spus de aceasta, parintii au inteles ca, in viata, greutatile si necazurile de orice fel incoltesc sufletului omului, dar credinta si speranta nu trebuie niciodata uitate, fiindca doar cu ele in suflet drumul spinos al vietii e strabatut mai usor.
“Precum mesterul arunca aurul in topitorie si-l lasa a se cerne si a se curata prin foc pana ce straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti sa fie cercetate de necazuri, pana ce se curata si se lamuresc”.
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet” (Sfantul Ioan Gura de Aur).
Cele 4 piersici – Pilda numarul 27
O data, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta?
- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta?
- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda…
- Şi apoi?
- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca `lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga`. Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? – l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.
- Nu stiu.
- Cum nu stii, da’ ce-ai facut cu ea?
- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.
In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.
- Dar tie ti-a placut piersica?
- Nici eu nu stiu, tatuca.
- Cum, si tu ai vandut-o?
- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si I-a spus:
- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.
Iisus Hristos: „Lasati copiii sa vina la Mine!” (Sfanta Scriptura)
Cerul, pamantul si lumea – Pilda numarul 28
Intr-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viata sa curata, a fost intrebat de un vecin:
- Cum faci tu de esti totdeauna atat de multumit ? Niciodata nu te-am vazut suparat.
- Foarte simplu – a raspuns celalalt. In fiecare dimineata, cand ma trezesc, privesc intai cerul. Asa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de mila si de bunatate. Apoi privesc pamantul. Astfel imi amintesc de moarte si de Judecata de Apoi. In cele din urma, privesc in jurul meu, lumea intreaga ce se trezeste in fiecare dimineata la viata. Asa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care sufera de boli sau neputinte, de cei ce au o viata mai grea decat a mea si pe care i-as putea ajuta. In felul acesta ma bucur pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce pot face.
Bunatatea izvorata din dragoste aduce totdeauna liniste si multumire, atat in sufletul celui care primeste cu recunostinta, cat si in sufletul celui care daruieste cu drag.
“Cine este bun mai bun sa se faca si cine a biruit ispita sa se roage pentru cel care e inca in ispite” (Parintele Paisie Olaru).
Al patrulea mag – Pilda numarul 29
Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:
- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.
Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.
Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:
- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri…
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu ? – a intrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.
Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.
Comorile fiecaruia – Pilda numarul 30
Plimbandu-se prin sat, un boier s-a intalnit cu un taran sarac si a inceput a se lauda cu averile lui:
- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Padurile care inconjura satul sunt si ele ale mele. Pana si pamantul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-imprejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
- Dar acela ? – l-a intrebat taranul, aratand cu degetul spre cer. Nu cred ca si cerul este al tau. Acela este al meu – a mai spus taranul si, cu zambetul pe buze, a plecat linistit, lasandu-l pe boier mirat si cu ciuda in suflet.
“Cel ce s-a nascut intelept poarta bogatia cu el” (Sfanta Scriptura).
Tatal – Pilda numarul 31
In timp ce mancau, un taran i-a intrebat pe cei trei fii ai sai:
- Ştiti voi, baieti, de unde vine malaiul din care este facuta aceasta mamaliga ?
- Da, sigur ca da! – a raspuns cel mai mic. Din sacul din camara.
Razand de el, cel mijlociu ii spuse:
- Nu-i adevarat! Malaiul e macinat din porumbul cules de pe camp; porumbul a crescut din pamantul udat de apa ploilor. Deci, pamantul si ploaia l-au facut.
- Nu stiti nimic! – zise si cel mai mare dintre baieti. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevarat ca a crescut din pamant si ca ploaia l-a udat, dar, daca Dumnezeu nu ar fi dat vreme buna si ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi facut, iar noi n-am fi mancat acum mamaliga. Iata cine L-a facut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii ? Nu, nici unul!
Tatal lor a arat si a semanat pamantul, a cules porumbul, l-a macinat la moara si a adus malaiul acasa. Tatal lor a muncit un an intreg pentru ca fiii lui sa aiba ce manca. A muncit, dar s-a si rugat. Şase zile pe saptamana a fost pe camp, dar a saptea a fost la biserica sa se roage pentru sanatate si spor in casa. S-a rugat mereu ca Domnul sa aiba grija si de familia lui, iar Dumnezeu, vazand harnicia omului, i-a ascultat ruga si l-a blagoslovit cu o recolta bogata si, pe drept cuvant, meritata. Pacat ca fiii lui nu vedeau efortul pe care parintele lor il facea pentru ei…
Cu banii castigati atat de greu, parintii ar putea sa cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunta la tot ce isi doresc, pentru ca fiii si fiicele lor sa aiba de toate.
Daca toti copiii ar avea grija de lucrurile lor, atunci parintii ar fi multumiti. Dar, daca toti copiii ar avea grija, in primul rand, de bunul cel mai de pret pe care l-au primit de la parinti, adica de viata lor, pe care s-o traiasca frumos si fara pacat – atunci toti parintii ar fi, cu siguranta, fericiti.
“Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si ani multi sa traiesti pe pamant!” – Sfanta Scriptura – una dintre cele zece porunci.
Nemurirea sufletului – Pilda numarul 32
Intr-o scoala, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Vazand chipurile nedumerite ale micutilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masa si il arata tuturor:
- Vedeti cum merge acest ceas ? Ca si un om care traieste, tot astfel ceasul ticaie si rotitele lui se invart.
Dupa aceea, a pus ceasul pe catedra, i-a demontat cu grija carcasa de metal si a scos mecanismul plin de rotite mici, ce continuau sa se invarta.
- Vedeti, chiar daca am scos motorasul din carcasa, el continua sa mearga. Tot asa si sufletul, cand paraseste trupul, dupa moarte, continua sa traiasca. Sufletul este nemuritor si, de aceea, trebuie sa ne ingrijim nu doar de trupul nostru, ci si de suflet. Asa cum aveti grija sa nu va murdariti hainele sau sa nu va raniti lovindu-va, tot asa trebuie sa fiti mereu atenti ca nici sufletul vostru sa nu se “murdareasca” de pacate sau sa fie doborat de ispite si neputinta. Sufletul trebuie sa fie mereu curat, fara rautate si fara pacat, fiindca doar asa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar asa sufletele noastre pot iubi si pot fi iubite.
“Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul” – Sfantul Ioan Gura de Aur.
Pacatul indiferentei – Pilda numarul 33
S-au intalnit intr-o dupa-amiaza, pe ulita unui sat, preotul din partea locului si un taran din parohia sa. Cum l-a vazut, parintele l-a intrebat:
- Ieri dimineata am intalnit doi sateni ce se certau dintr-o pricina oarecare si am reusit in cele din urma sa ii impac. Am vazut ca tu ai trecut pe langa ei fara sa-ti pese si ti-ai continuat linistit drumul. Cum este posibil asa ceva ? Crezi ca ai facut bine ?
- Parinte, i-a raspuns omul, eu nu prea cred ca este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic si daca vrea sa ma mantuiasca ma va mantui, iar daca nu vrea sa ma mantuiasca, atunci asa va fi, indiferent de ce-as face eu.
- Vai, fiule, cum poti sa vorbesti asa ?! – i-a raspuns cu blandete preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa in spinare ?
- Pai, cum de unde, parinte ? De la camp. Muncesc acolo de azi de dimineata. La cat m-am straduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu sa-mi dea o recolta buna.
- Nu crezi ca este la fel, fiule, si cu viata si cu pacatele tale ? De ce te duci sa muncesti la camp ? Daca Dumnezeu vrea sa ai o recolta buna, o sa le gasesti de-a gata pe toate, daca nu vrea, de ce te mai ostenesti ? Ţi se pare firesc ?
- Nu, parinte! Daca nu muncesc, cum as putea sa am de-ale gurii ?
- Asa este, fiule, daca muncesti cu drag, Dumnezeu iti ajuta si obtii o recolta buna. E, tot asa, daca traiesti fara pacat, purtandu-ti si tie de grija, dar si celor din jurul tau, atunci Dumnezeu se indura si, chiar daca ai mai gresit in viata, iti iarta pacatul, iar la Judecata vei fi mantuit.
Asa cum buruienile napadesc o gradina neingrijita, tot astfel pacatele pun stapanire pe sufletul omului rau. Dupa cum vei cauta tu ca aceia din jurul tau sa aiba liniste si bucurie, sa aiba credinta si speranta in mantuire, tot astfel va cauta si Dumnezeu ca si tu sa ai parte de toate acestea.
Sa nu mai faci niciodata ca ieri! Daca poti sa ajuti pe cineva, chiar si cu un sfat sau cu o vorba buna, fa-o numaidecat, fiindca trebuie sa fim atenti la tot ce intalnim in viata, caci lumea toata este gradina de care noi toti trebuie sa avem grija.
“Numai cine isi iubeste aproapele, Il iubeste pe Dumnezeu” – Sfanta Scriptura.
sursa: http://www.esoterism.ro/
http://caleaspretine.wordpress.com/2012/04/14/povestiri-initiatice/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu