CAUZELE PRINCIPALE ALE BOLILOR, NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE - partea a doua –

  

4. TOT CEEA CE PUNEM MAI PRESUS DE DUMNEZEU

          VOM PIERDE

Dragostea îndreptată mai întâi spre pământ şi apoi către Dumnezeu ucide, ea ne lipeşte sufletul de pământ şi-l schilodeşte.

Când sufletul se lipeşte de cele pământeşti, el trebuie ca prin intermediul bolilor, traumatismelor şi  nenorocirilor să fie dezlipit de cele pămînteşti, pentru ca să poată aspira către Dumnezeu. Caută în permanenţă Divinul, pentru că până ce nu îl descoperi nu poţi fi eliberat de suferinţele fizice. Suferinţa face parte din evoluţia noastră spirituală.

Dacă ne facem ţel din omul iubit, atunci forţa şi iubirea le răpim de la acesta, iar asta înseamnă deja jaf. În acest fel mamele, iubindu-şi nebuneşte copiii în mod inconştient, le fură sănătatea şi fericirea. Dacă ne facem ţel din Dumnezeu, atunci puterea şi dragostea o luăm de la El.

Dacă iubiţi un lucru mai mult decât pe Dumnezeu, mai târziu acest lucru o să începeţi să-l urâţi.

Învăţaţi să păstraţi iubirea faţă de Dumnezeu în cazul orcăror neplăceri şi îmbolnăviri, învăţaţi să-i mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru supărarea care vă vine din partea oamenilor.

Noi, în fiecare secundă, trebuie să manifestăm iubirea şi să năzuim spre Dumnezeu. Cu cât emanăm mai multă iubire cu atât vom primi mai multă iubire. Cu cât femeia vede mai puţin divinul din lumea înconjurătoare şi din omul îndrăgit cu atât mai mult îl leagă pe acesta de ce este omenesc, cu iubirea ei. Atunci fie el moare, fie se îmbolnăveşte, fie i se deformează caracterul şi pierde ceea ce femeia venerează la el.

Din orice veţi face ţel, în afară de Dumnerzeu, se transformă în opusul său. De aceea, tot ceea ce absolutizăm şi se transformă în ţel, în afară de Dumnezeu, trebuie să pierdem. Dacă femeia şi-a făcut un ţel şi o raţiune a vieţii ei din dorinţa de a avea copii, ea va deveni foarte geloasă şi se va umple de agresivitate, iar copii nu va avea. Absolutizarea procreierii poate duce la sterilitate.

Dacă un om îşi iubeşte părinţii mai mult ca pe Dumnezeu, în viaţa următoare părinţii se vor purta urât cu el pentru ca sufletul să nu se ataşeze de ei, pentru ca el să-şi orienteze întreaga iubire către Dumnezeu. Periodic relaţiile dintre oameni trebuiesc întrerupte pentru ca ei să se orienteze spre ce este mai important legătura cu Dumnezeu. Iubirea pentru oameni nu poate fi un ţel ci doar un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu.

Dacă în viaţa aceasta vă divinizaţi tatăl, în viaţa următoare veţi avea parte de un tată golan, şnapan sau beţiv.

Dacă începem să iubim un lucru sau o fiinţă mai mult decât pe Dumnezeu sufletul începe să depindă de acel lucru sau fiinţă. Sentimentul de iubire se stinge şi apar pretenţiile. Dacă cantitatea de iubire începe să se micşoreze apare agresivitatea şi, odată cu ea, bolile şi nenorocirile.

Omul care se gândeşte numai la sine încearcă să ucidă Divinitatea şi universul. Consecinţa este apariţia bolilor, a traumatismelor şi a nenorocirilor. Dacă dragostea omenească este mai mare decât cea divină şi disproporţia se măreşte dependenţa faţă de ceea ce iubim se intensifică brusc. Astfel apare şi creşte agresivitatea, după care încep bolile.

Agresivitatea apare atunci când sufletul se ataşează de valorile umane. Simţirea, voinţa şi dorinţele să fie orientate, în primul rând, spre Dumnezeu şi doar apoi spre toate cele  lumeşti..

Agresivitatea mutilează sufletul, iar sufletul bolnav dă naştere unui corp bolnav. De aceea trebuie mai întâi vindecat sufletul. El se poate vindeca prin rugăciune şi pocăinţă. Rugaţi-vă în permanenţă ca ura, supărarea şi gelozia să părăsească sufletul dvs. Dacă veţi condamna cee ce este pământesc vă veţi ataşa de pământ, vă va creşte agresivitatea şi, de aceea, vă puteţi îmbolnăvi.

Dependenţa de valorile omeneşti apare când iubim în omul drag mai mult omenescul decât divinul. La exterior acest lucru se manifestă sub forma supărărilor şi pretenţiilor faţă de omul iubit. În această  situaţie să-i cereţi iertare lui Dumnezeu că aţi iubit omenescul mai mult decât divinul, să acceptaţi umilinţele din partea omului iubit ca un prilej de purificare.

Dacă dependenţa dvs. faţă de iubirea pentru soţ este foarte mare intervine mecanismul de protecţie şi anume: ivirea atracţiei faţă de un  alt bărbat. Deci cu cât vă veţi iubi mai puternic soţul cu atât mai repede se va ivi o atracţie sexuală pentru alt bărbat. Dacă veţi reprima acest sentiment, se poate intensifica agresivitatea subconştientă faţă de  propriul soţ, fiindcă dependenţa va creşte, cea ce poate duce la îmbolnăvirea şi declanşarea  unor probleme grave la soţ. Prin urmare, nu se admite înfânarea interesului  pentru alţi bărbaţi.

În măsura în care veţi învăţa să vă iubiţi soţul cu toate  neajunsurile lui, să-l iertaţi, să nu-i purtaţi resentimente şi vă veţi strădui ca sentimentul iubirii din sufletul dvs. să nu depindă de nimic, orientarea către alţi bărbaţi va fi mai mică şi relaţia cu propriul soţ mai armonioasă.

Dacă femeia iubită şi familia sunt pentru dvs. mai presus de Dumnezeu, atunci femeile vor rupe relaţiile cu dvs., vă vor trăda şi vă vor înjosi. Dacă nu le luaţi toate acestea drept motiv de purificare dvs. începeţi să dispreţuiţi femeile, după un program distructiv. Dispreţul este mai periculos decât  ura sau umilinţa.

Cănd o femeie se îndrăgosteşte de un bărbat şi-l pune mai presus de Dumnezeu, atunci omul iubit moare în scurt timp. Dacă vă iubiţi soţul înainte de Dumnezeu îl îndepărtaţi de Dumnezeu, îi afundaţi sufletul în pământ cu iubirea dvs. şi îl faceţi trufaş. De aceea el poate pieri.

Iubirea îndepărtată spre teluric ucide mai repede decât ura. Dacă vreţi ca omul iubit să fie sănătos dimineaţa, când vă sculaţi, să spuneţi: Doamne Te iubesc pe Tine mai presus decât omul iubit.

La baza geloziei stă dorinţa de a-l pune pe omul iubit şi relaţiile cu el mai presus de iubirea pentru Dumnezeu. De aceea oamenii apropiaţi trebuie să vă jignească, să vă certe şi să rupă relaţiile cu Dvs. Neacceptând toate acestea acumulaţi agresivitate, care mai devreme sau mai târziu trebuie să genereze boală. Antidotul este să acceptaţi totul ca pe ceva trimis de Dumnezeu.

5. ÎNTOTDEAUNA NOI VOM PIERDE LUCRUL SAU FIINŢA

                DE CARE NE ATAŞEM FOARTE MULT

Ataşament înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne ataşem, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.

Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul. Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt.

Ataşamentul faţă de lume aduce durere. Ne bucurăm de plăcerile lumeşti, dar de la un anumit punct ele ne provoacă durere. Plăcerile au viaţă scurtă şi ne pot îmbolnăvi sau distruge, atunci când suntem prea ataşaţi de ele.

Ataşamentul creează întotdeauna circumstanţe care duc la desprinderea de omul, fiinţa, lucrul de care suntem ataşaţi. Noi trebuie doar să iubim, fără ca viaţa noastră să depindă de cei pe care îi iubim. Incapacitatea de a iubi transformă iubirea în ataşament, iar ataşamentul ne obligă să uităm de Dumnezeu.

Toate lucrurile în numele cărora noi distrugem iubirea urmează să ne fie luate. Ataşamentul exagerat faţă de tot ce-i lumesc deformează structurile câmpului energetic şi duce la îmbolnăvire.

Când vă ataşaţi de cineva îi anulaţi din structurile biocâmpului sistemul de apărare şi îii influenţaţi soarta. Ataşamentul faţă de persoanele iubite este atât de puternic încât, după pierderea fiinţelor dragi, se produce o durere profundă în inimă şi dă naştere la tot felul de gânduri rebele.

Orice fel de ataşament şi negativism generează agresivitate. La fel, când încălcăm libertatea cuiva, când încercăm să ne impunem punctul de vedere, devenim agresivi.

Cu cât mai mult vă ataşaţi de o femeie cu atât mai puternică devine agresivitatea dvs. Prin agresivitatea interioară noi provocăm alţi oameni să ne jignească şi să ne înjosească. Ataşamentul de persoana iubită generează gelozia. Dacă veţi începe să vă ataşaţi de cineva, să-l adoraţi, acel om poate să moară.

Dacă stăpânul se ataşează foarte mult de animalul preferat, atunci acesta se poate îmbolnăvi şi pieri ca şi omul iubit. Ataşamentul animalelor faţă de stăpân le provoacă acestora multă suferinţă. De aceea este foarte indicat ca în casele unde unul din stăpâni este bolnav animalele să fie despărţite de stăpânul lor.

Când sufletul omului care are daruri Dumnezeeşti se leagă prea puternic de ceva pe pământ, apare agresivitatea şi acest lucru generează boli. Omul devine semeţ, iar semeţia este blocată prin suferinţe  grave şi prin moarte. Întotdeauna sufletul devine trufaş şi agresiv dacă se ataşează de ceva pământesc. Agresivitatea crescută în suflet este rezultatul unei puternice ancorări în teluric.

De îndată ce omul se ataşează de ceva, el începe să depindă de asta. O asemenea dependenţă generează o agresivitate din ce în ce mai mare, iar după aceea vine boala. Ataşamentul generează aroganţă şi dispreţ faţă de cei mai puţin dotaţi şi mai puţin inteligenţi.

Dacă fiul dvs. este ataşat de talentul de a cânta la vioară, el va manifesta dispreţ faţă de oameni din cauza talentului. Deci îi va trata de sus pe ceilalţi. În acest caz înseamnă că ori îşi va pierde talentul, ori mâna, ori viaţa.Dispreţul se transformă rapid într-un program de autodistrugere.

Ataşamentul faţă de înţelepciune se blochează la copii prin schizofrenie, oligofrenie, epilepsie, cancer. Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi. Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara familiei.

Cu cât ne concentrăm mai mult asupra dorinţelor şi facem  din ele un ţel, cu atât începem mai mult să depindem de ele. Ataşamentul faţă de această lume, care este rezultatul dorinţelor noastre, constituie o sursă de dureri, chinuri şi suferinţe.

Dacă soţiei îi creşte ataşamentul subconştient faţă de plăcerile sexuale, acesta se blochează în felul următor: ori soţul îi aduce o boală venerică, ori o înşeală în permanenţă. Femeilor pofticioase li se dau soţi impotenţi sau destinul le transformă în prostituate, pentru a le atenua ataşamentul pentru plăcerile trupeşti. Atât timp cât suntem ataşaţi de o persoană, aliment, medicament sau orice alt lucru devenim sclavii acelui lucru.

Atunci când posezi pe cineva şi tu eşti posedat, atunci când constrângi pe cineva la sclavie şi tu, la rândul tău, devii sclav. Deci, dacă posezi ceva şi lucrul acela te va poseda. Ataşează-te de ceva şi te vei simţi întemniţat.

Dacă dependenţa bărbatului de cele umane este mică, cea care se poate îmbolnăvi şi muri  este femeia, care se agaţă de el. Dacă devenim prea ataşaţi de lucrurile materiale, la un moment dat va trebui să suferim durere, durerea pierderii.

O femeie îşi iubeşte bărbatul că este bogat, alta pentru că este corect. Cu cât  dependenţa este mai mare cu atât mai repede vor trebui să piardă soţii lor valorile sau sănătatea. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile umane ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

Dacă invidiaţi în permanenţă pe cineva, din cauza banilor sufletul vostru se va ataşa de ei şi bani nu veţi avea niciodată. La fel se întâmplă atunci când dispreţuiţi un om care a pierdut bani sau n-a fost în  stare să-i câştige. Dacă aveţi mai mulţi bani decât alţii nu aveţi dreptul să-i dispreţuiţi pentru acest motiv.

Dacă îl condamnaţi pe omul sgârcit sau pe acela care are mâna spartă, sufletul dvs. se va ataşa de bani atunci nu-i veţi avea niciodată. Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Sgârcenia şi risipa acţionează ca răzbunări groasnice. Sgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

Dacă o femeie se ataşează de un bărbat bogat, drept rezultat el poate fie să moară, fie să se îmbolnăvească, fie să piardă banii. De obicei bărbatul iubit de o femeie pierde ceea ce aceasta adoră la el.

6. BOLI, NECAZURI ŞI SUFERINŢE PROVOCATE

                DE RELAŢIA ÎN CUPLU

Este important ca cei doi parteneri de viaţă să înveţe să-şi împărtăşească orice supărare din viaţa lor, ca doi prieteni. Aceasta presupune să-ţi asumi răspunderea pentru tot ce ţi se întâmplă. Dacă-ţi asumi răspunderea de a culege ce ai semănat, vei privi situaţia dintr-un punct de vedere complect diferit. Dacă e o situaţie care apare în mod curent în viaţa ta întrebă-te ce anume din atitudinea ta provoacă acea reacţie la soţul tău. E mai bine să-ţi asumi răspunderea decât să te înfurie felul lui de a reacţiona. Asumându-ţi responsabilitatea, emoţiile tale se vor risipi încetul cu încetul. Furia pe care o simţi faţă de soţul tău va dispărea. Astfel îl vei vedea pe soţul tău în cu totul altă lumină. Legea responsabilităţii ne învaţă să acceptăm că tot ce ni se întâmplă, e rodul faptelor şi gândurilor noastre.

De regulă, purtarea soţului dvs. este o reflectare a stării dvs. interioare. Învăţaţi-vă să vă iubiţi soţul cu toate neajunsurile lui. Când veţi simţi schimbarea în interiorul dvs. atunci ele vor fi urmate şi de schimbări în sufletul soţului tău.

Dacă o femeie te urăşte, această ură te va străpunge doar în cazul în care eşti purtătorul unui program similar îndreptat împotriva ei. Dar dacă femeia te adoră la nebunie ea te distruge cu forţă şi mai mare şi iarăşi eşti ameninţat de nenoriociri şi boli. Însă şi într-un caz şi în celălalt vei fi protejat dacă nu vei avea supărări lăuntrice la adresa femeilor. Dacă o femeie este nebună după tine, primul lucru pe care trebuie să-l faci este  să te îndrepţi către Dumnezeu. Este unica modalitate de a te salva.

Dacă femeia îşi iubeşte soţul fiindcă acesta este bogat ea se agaţă prin această iubire de banii lui de zece ori mai puternic. În această situaţie soţul îşi pierde banii sau sănătatea şi viaţa. Dacă ea îl iubeşte că e bun familist, atuci el se poate îmbolnăvi şi muri. Dacă ea îl iubeşte că el este capabil şi inteligent el ar trebui să aibă parte de înşelăciune şi insuccese sau va trebui să-şi piardă aptitudinile. Dacă femeia iubeşte un bărbat pentru că acesta este spiritual, nobil, el începe să se poarte josnic.

Femeii ancorate în relaţii şi trufie i se dă drept iubit un om căsătorit, pentru că însăşi această situaţie distruge trufia şi idolatria familiei, acţionând pozitiv asupra sufletului ei. Cu cât o femeia aşteaptă mai mult de la un bărbat, cu atât mai dureros va fi eşecul dorinţelor sale.

O femeie frumoasă, sensibilă, pătimaşe, alături de un bărbat slab degenerează. Dorinţele vor depăşi iubirea şi rapid vor începe să dea naştere la agresivitate.

Cu cât bărbatul iubeşte mai mult o femeie, cu atât mai mult se va teme de înşelare sau impotenţă. În acest caz fericirea se transformă în suferinţă şi, apoi, începe degradarea. Cu cât un sentiment este mai puternic cu atât mai multe suferinţe se ascund în spatele său.

Iubirea de Dumnezeu este singura posibilitate de a fi întotdeauna fericit.

Cu cât iubim mai mult femeia, cu atât îi suntem mai puţin pe plac, deoarece ţelul dvs. fiind posedarea femeii, a frumuseţii trupului ei, primind toate acestea, fie sentimentele se vor răci brusc, fie posedând-o veţi fi tot mai gelos şi o veţi urî, fie vă veţi îmbolnăvi şi veţi muri.

Când în cei doi soţi se adună resentimente, neîncrederea, suspiciunea şi mânia, acestea slăbesc şi epuizează unitatea cuplului. Ura dezbină ceea ce uneşte iubirea. Rugându-se împreună doi iubiţi se vor armoniza la toate nivelurile fiinţei lor şi vor rămâne mereu împreună.

Să nu vă mustraţi soţul pentru faptele din trecut, căci dacă nu v-aţi schimbat dvs. nu puteţi schimba nici trecutul. Dacă vă veţi educa soţul amplificându-i complexul de vinovăţie şi regrete îl veţi ucide cu o astfel de pedagogie. În procesul educaţiei esenţialul nu este pedeapsa pentru cele înfăptuite deja ci prevenirea repetării aceleiaş fapte.

Dacă ne vom supăra în permanenţă pe persoana iubită, pe sine şi pe soartă ne vom îmbolnăvi de cancer la piept. Dacă jignim prin cuvinte persoana iubită putem să ne alegem cu cancer la buze, la limbă sau gingii. Iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de hepatită sau cancer hepatic.

Dacă femeia are o agresivitate subconştientă faţă de un bărbat, bărbatul respectiv va fi atras de băutură, pentru a se apăra. Până când nu-l veţi accepta lăuntric şi nu-l veţi ierta pe omul iubit care bea va fi greu să contaţi pe o viaţă de cuplu.

Dacă pentru femeie principala fericire este plăcerea sexuală, bărbatul respectiv fie moare, fie suferă o boală grea, fie devine impotent.

Când căsătoria este bazată numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi îndelungată. Când sentimentele slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă. Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult.

Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.

Dacă un bărbat consideră că este superior femeii înseamnă că el este deja bolnav. Şi cu cât va încerca mai tare să susţină această orientare cu atât mai repede bolile îl vor răpune.

Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.

Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.

Dacă blocaţi libertatea partenerului / partenerei dvs. de cuplu vă blocaţi practic propria libertate, căci sunteţi implicat direct. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.

Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă te părăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit.

Iertarea este cheia succesului în fiecare relaţie. Dacă tu şi cealaltă persoană vă iertaţi reciproc puteţi trăi împreună cu succes, chira dacă nu aveţi prea multe în comun.

Cei care divorţează de soţiile lor atunci când sunt sătui de ele , dar şi din oricare motiv diferit de infidelitate comit adulter. Oricine se căsătoreşte cu o femeie divorţată din orce alt motiv diferit de adulter comite un adulter. Două fiinţe care se căsătoresc trebuie să-şi fie fidele una celeilalte.

 Căsătoria trebuie studiată întâi cu ochiul, apoi cu microscopul şi în sfârşit cu telescopul.

7. NECAZURI ŞI SUFERINŢE GENERATE DE GELOZIE

Gelozia  nu e nimic altceva decât ataşamentul faţă de relaţii, de dorinţe şi, în cele din urmă, faţă de viaţa însăşi. Cu cât ne concentrăm lăuntric asupra vieţii îmbătrânim şi ne despărţim repede de viaţă.

Atunci când soţia este geloasă îşi critică în permanenţă soţul şi e nemulţumită de acesta, atunci ea amplifică brusc în propria persoană şi în copiii săi posibilitatea apariţiei unor afecţiuni. Gelozia şi supărarea unei femei generează tocmai acele afecţiuni care ne scurtează viaţa, apropiind bătrâneţea.

Uneori la femeie gelozia,  supărările şi pretenţiile pot fi atât de profunde încât soţul poate muri sau se poate îmbolnăvi grav.

Bărbaţii geloşi şi femeile geloase nici nu bănuiesc că ei mutilează în primul rând sufletele copiilor lor şi că omoară copiii care încă nu au apărut pe lume. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.

Gelozia este o ancorare în relaţii şi, cănd acestea se rup, omul resimte o teribilă groază de ură sau lipsa dorinţei de a trăi.

Femeia geloasă şi supărăcioasă atacă în plan subtil pe soţul său. În această situaţie soţul fie se va îmbolnăvi în permanenţă, fie va deveni alcoolic, fie va divorţa.

Pretenţiile faţă de cei apropiaţi, gelozia şi blamarea grăbesc procesul de îmbătrânire. Un om mândru, fiind gelos, îi doreţte cu sinceritate moartea celui pe  care e gelos, dar moare el însuşi.

Dacă sunteţi gelos şi vă amplificaţi sentimentele agresive de profunzime, atunci puteţi avea probleme cu orce animal, veţi putea avea şi alergie şi boli contactate de la ele. De asemenea, veţi putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Cu cât este mai mare amploarea dorinţelor, cu atât mai puternică va fi gelozia, durerea sufletească, agresivitatea şi, cu atât mai repede, vor apărea bolile. De îndată ce dependenţa de dorinţele profunde se transformă în dependenţă de alcool începe distrugerea. Dacă boala a pătruns mai adânc, atunci în acest caz, nu ajută nici alcoolul, nici drogurile.

Cu cât aşteptăm mai multe de la o persoană cu atât mai puternică va fi depresia şi supărarea mea dacă nu primesc ce doresc. A aştepta înseamnă dependenţă. Cu cât depindem mai mult de fericirea umană cu atât mai puţină iubire va exista în noi şi va exista mai multă supărare şi boală.

Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifică sufletul omului şi îi fortifică sistemul imunitar. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.

Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.   

8. FONDUL DE URĂ ŞI DE SUPĂRARE SE DEZVOLTĂ ŞI SE

 TRANSFORMĂ ÎNTR-UN PROGRAM DE AUTODISTRUGERE

Oamenii trebuie să înceteze să se urască unul pe altul. Acest lucru slăbeşte organismul şi aduce boala. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Supărarea pe aproapele tău este una dintre cele mai răspândite încălcări ale legilor universului care pot determina diferite neplăceri în viaţă, atât celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Nimeni nu poate să facă ceva contra aproapelui său fără să plătească scump această dovadă de lipsă de iubire. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Omul care comite o faptă reprobabilă îşi va înregistra fapta în propria cauză, cu timpul, ea se va întoarce ca efect. Cel care face binele va găsi binele. Să nu scuipăm în fântână căci s-ar putea să bem apă din ea. Nu puteţi opri ura, folosind răzbunarea în lupta împotriva ei. Fiecare violenţă dă naştere la un contraatac. Nu puteţi lupta contra răului cu rău. Este ca şi cum ai lupta contra focului cu foc.

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plîngeţi agresiunea apărută se distruge.

Dacă cineva te calcă fără să vrea pe un picior înseamnă că el nu are nici o vină. Deci vina celor întâmplate se află în tine. Prin urmare, trebuie să-i ceri iertare în gând pentru asta. Astfel veţi constata că supărarea va dispare imediat. O supărare grea care nu trece este deja o boală destul de gravă.

În situaţii critice, în nici un caz să nu te laşi cuprins de frică sau de mânie, că vei rata.

Suferinţele de care ne plângem deseori, acuzând pe nedrept destinul, sunt opera noastră şi ne aparţin în totalitate. Totul se plăteşte, şi fapta bună ca şi cea rea. Legea care reglează diversele fapte ale oamenilor, pozitive sau negative, este cunoscută din vechime şi poartă numele de legea talionului, ce ţie nu-ţi place altuia nu face.

Dacă în fiecare secundă sufletul urăşte şi blamează lumea înconjurătoare atunci în fiecare fracţiune de secundă omul se autodistrugere. Dacă există ură faţă de adversar, atunci este imposibil de învins. Pentru a învinge adversarul trebuie să-l iubeşti. Omul care învinge prin ură şi consideră că el a cîştigat, în realitate a piedut. Numai că el nu vede acest lucru. Chiar dacă a nimicit adversarul el va pieri apoi sigur. Astfel pentru a învinge adversarul el trebuie iubit. Ura faţă de o altă persoană înseamnă întotdeauna sinucidere. Dragostea are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emoţională şi spirituală.

Plăcerea de a bârfi, minţii şi răni alţi oameni provoacă efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critică. El se condamnă singur să trăiască în închisoarea neliniştii interioare. Toţi cei care seamănă răutate vor culege suferinţă şi amăgire. Să nu te aperi emoţional când te supără cineva, adică niciodată să nu răspunzi cu un reproş  sau cu supărare la supărare. Când vecinul tău este mânios pe tine trimete-i iubire în loc de ură şi mânie. .

Pentru anihilarea agresivităţii cel în cauză trebuie să se roage cu bucurie în fiecare seară pentru sănătatea persoanei pe care o urăşte. Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la rugăciune evocă-i faţa senină şi dăruieşte-i mental pace, sănătate şi iubire, restabilind legea iubirii prin iertare îţi recapeţi sănătatea.. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă.

Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug. Cum dăruieşti aşa primeşti.

Răzbunându-te te faci egal cu adversalul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile voastre. (Marcu 11.26).

Iertarea este sigură doar atunci când nu gândeşti negativ despre cel iertat. Când îl poţi avea în faţa ta fără să apară vre-un resentiment, vre-o judecată, când îl accepţi aşa cum este. Numai astfel iertarea devine reală. Dacă încercăm să ne apărăm cu atât mai mult atragem atacul asupra noastră. Apărarea noastră trebuie să se axeze numai pe iubire, transmiţând agresorului un dar de iubire şi nu de ură.

Adevărata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustări, a reprimării dragostei faţă de oameni. Omul trebuie să înceteze să mai poarte supărare pe lumea din jur, să intre în armonie cu ea.

Omenirea trebuie să înveţe din nou să iubească: pe Dumnezeu, Universul, oamenii, lumea înconjurătoare, trecutul, prezentul şi viitorul.

Dacă vreţi să-l transformaţi pe criminal, trebuie să încetaţi de a-l mai pedepsi şi să începeţi să-l iubiţi. În acest fel cel mai cumplit criminal se va înmuia atunci când este pus în faţa iubirii şi grijei adevărate.

Dacă noi ajutăm un om să se ridice când a căzut se cheamă sprijin. Dacă însă noi continuăm să-l susţinem după ce s-a ridicat şi a început să meargă se cheamă umilire şi pervertire. Fără compasiune şi ajutorarea aproapelui omul n-ar fi om. Dar dacă această compasiune pătrunde adânc în interior, ea începe să dăuneze sufletului celui pe care îl compătimim, opacizând parcă răspunderea personală a omului în faţa Lui Dumnezeu.

Dacă ajutăm o familie oropsită cu alimente, îmbrăcăminte etc. în viaţa viitoare acea familie se va achita la rândul ei faţă de noi, pentru ca în acest mod karma să fie satisfăcută.

Când oferiţi cuiva un sfat acordaţi persoanei respective şi dreptul de a alege. În cazul în care sfatul a fost nepotrivit ea singură va trebui să decidă dacă să-l urmeze sau nu astfel responsabilitatea va cădea pe umerii ei nu ai dvs. Dacă sfatul a fost dat pe un ton categoric cel care va suporta consecinţele unei acţiuni greşite veţi fi chiar dvs.

9. GÂNDUL ESTE CEL CARE ATRAGE BINELE SAU RĂUL

             ÎN EXISTENŢA NOASTRĂ

Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Dacă deslănţuiţi în voi ceea ce aveţi mai rău, este normal să vină asupra voastră numai ce-i rău. Dacă veţi dărui iubire şi lumină, atunci asta se va întoarce însutit. Întotdeauna primeşti înapoi ceea ce emiţi. Toate se întorc la noi aşa cum le-am împrăştiat în mediul nostru înconjurător.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, semntimente  etc. se întorc la noi producănd efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.

Tu eşti unica fiinţă ce-ţi cauzezi (produci) întâmplările şi nimeni sau nimic nu pot fi răspunzători de producerea lor. Gândurile noastre creează realitatea noastră.

Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.

Cănd vă gândiţi că vi se poate întâmpla ceva rău, dvs. atrageţi nenorocirile. Şi cu cât vi le reprezentaţi într-un mod mai real, cu atât este mai mare răul pe care îl provocaţi. Dacă veţi gândi că vă veţi îmbolnăvi, aveţi toate şansele să vă îmbolnăviţi. Dacă vă gândiţi că va veni cineva şi vă va jigni acest lucru se va petrece în realitate. Imaginaţia are puterea de a crea realitatea.

Cea mai mică supărare pe cineva, aduce prejudicii sănătăţii şi destinului persoanei pe care ne supărăm. Agresivitatea faţă de un om reprezintă un program de distrugere a tuturor rudelor şi a copiilor săi. Această influenţă negativă se reîntoarce împotriva agresorului şi a rudelor acestuia. La nivelul biocâmpurilor omul este într-o conexiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi,, astfel încât lovitura traversează întregul lanţ al rudeniei, şi ca recul vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.

Dacă omul atacă individual, el plăteşte individual, iar dacă atacă în calitate de reprezentant al societăţii plăteşte întreaga societate. De aceea să fim atenţi să nu facem rău nici măcar cu gândul.  

Bârfa şi calomnia produc un rău nemăsurat. Deci prin puterea gândurilor noastre îi afectăm pe ceilalţi. Depinde de noi dacă influenţa este malefică sau benefică. Bârfa ne scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, ne influenţează longevitatea. Murim devreme fiindcă în permanenţă ne autodistrugem. Ne ruinăm în permanenţă trupul şi sufletul.

Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să-i blameze pe aceea care ne guvernează. Atunci aceştia, fiind torturaţi de aceste gânduri negative şi râufăcătoare, sunt nevoiţi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor.

Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând: mutra acestui om cere palme, i-ai introdus un program agresiv în subconştient. În el se cripsează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie cauza.

Nu emiteţi nicioidată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orce reproş al dvs. reprezintă un program de distrugere al aceluia căruia î-l adresaţi.

La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului totul se va împlini. Vorba noastră este ca o piatră aruncată în apă, de la care pornesc în toate direcţiile zeci şi sute de cercuri. Săvârşind o faptă oarecare, noi continuăm să o săvârşim de sute şi de mii de ori în subcoştient. Această rezonanţă atrage acţiuni similare. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a  întors spatele, inclusiv propriilor dvs. copii. De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.

Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce perturbări în câmpul său energetic. Să nu salutaţi niciodată pe cineva dimineaţa cu un vas gol, deoarece îi aduceţi vid pentru toată ziua.

Într-o noapte nişte jefuitori au pătruns într-o locuinţă şi sub ameninţarea pistoalelor au cerut toate lucrurile de preţ din locuinţă. Unul dintre soţi a început să se roage astfel: Doamne, dacă ei ne vor ucide acum, îşi vor pierde sufletele. Doamne salvează-le sufletele, nu lăsa să se verse sânge. Şi ceva s-a întâmplat. Ei au plecat imediat fără să mai ceară nimic. Dacă cei doi soţi se rugau pentru salvarea vieţilor lor erau jefuiţi şi poate omorâţi de atacatorii respectivi. Rugăciunea făcută în gând i-a salvat de la moarte. Aceasta este puterea gândului.

10. COMPORTAMENTUL PĂRINŢILOR ÎN TIMPUL SARCINII INFLUENŢEAZĂ CARACTERUL ŞI DESTINUL VIITORULUI COPIL

Cele mai mici greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii faţă de viitorul copil creiază acestuia un program distructiv. Acest program este de lungă durată pentru că este conceput de părinţi. Câmpul părinţilor începe să distrugă câmpul copilului şi acesta se va naşte bolnăvicios, fricos, obsedat.

Faptele mamei şi comportamentul în timpul sarcinii determină soarta şi sănătatea viitorului copil. Părinţii le transmit copiilor o informaţie complectă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor. Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi spiritului acestuia.

Principala informaţie ereditară se transmite nu numai genetic, dar şi prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul său şi, de aceea,  trăirile emoţionale ale mamei îl influenţează activ pe acesta. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru copil. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii  acţionează asupra copilului care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului.

Agresiunea subconştientă ridicată la femeile gravide este foarte periculoasă deoarece spiritul mamei devine trupul copilului şi cu cât mai adâncă este pătrunderea agresivităţii în subconştient cu atât este mai periculoasă. De aceea, astfel de femei vor da naştere la copii cu deformaţii psihice pentru faptul că acesta se zămisleşte în gândurile mamei.

O femeie trufaşe şi cu o voinţă puternică are puţine şanse de a naşte copii sănătoşi. Femeile bărbătoare înseamnă nu numai sterilitate ci şi copii bolnavi şi agresivi faţă de lumea înconjurătoare. Copiii născuţi de o mamă agresivă vor fi în esenţă atei.

Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că atunci când ucideţi iubirea înfăptuiţi o crimă.

Dacă femeia îl blamează pe soţ, copiii vor avea o imensă trufie şi vor avea o vitalitate scăzută. Dacă bărbatul o va dispreţui pe soţie sau o va blama efectul este mult mai puternic pentru că ea naşte copii. Dacă un om se căsătoreşte a doua oară şi poartă în el supărarea pe prima soţie el îşi ucide viitorii copii. Întrucât cea de a doua soţie va deveni sterilă.

Orice supărări şi reproşuri ale părinţilor, unul faţă de celălalt, cât şi faţă de lumea din jur, afectează grav sufletul viitorului copil, care va moştenii numai boli şi necazuri.

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe părinţii săi, a părinţilor pe copii creiază ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave.

Atunci când supărarea este ţinută un timp îndelungat ea devine de câteva ori mai periculoasă şi loveşte nu numai pe cel care o ţine, dar şi în copiii lui. Ieratarea este cheia rezolvării unei astfel de situaţii. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.

În timpul sarcinii femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască sentimente negative. Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea, aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.

Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de agresiune subconştientă este negativ.

Majoritatea mamelor cred că pot avea ori ce fel de gânduri în timpul sarcinii, că acest lucru nu are nici o influenţă asupra copilului pe care îl poartă în pântece. Vor începe să se ocupe de el imediat după naştere, atunci îl vor educa, îi vor angaja profesori etc. Nu când copilul s-a născut, este prea târziu, el este deja determinat. Nici un pedagog, nici un profesor nu mai poate transforma copilul dacă elementele din care a fost format în pântecul mamei sunt de o calitate inferioară. Materia acestor elemente rămâne aşa cum este. Copilul va recădea neîncetat în slăbiciunile sale în ciuda educaţiei pe care o primeşte.

Trebuie să înţelegeţi cât este de important faptul ca o femeie însărcinată să îşi pună în minte numai gânduri înalte, luminoase. Datorită acestor gânduri germenele creşte în ea, absorbind zinic aceste materii pure şi preţioase şi, în loc şă dea naştere unei fiinţe proaste, bolnave sau criminale, ea va aduce pe lume un savant, un sfânt sau un mesager al Lui Dumnezeu.

Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mamei copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi, iar aceasta înseamnă aceaşi blocare a mândriei.

Când părinţii aleg numele copilului acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului. Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui. Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele şi o parte din karmă, adică copilul.  

O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fica şi nepoata, adică urmaşii ei.

În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur – vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice întrucât omul este la nivelul biocâmpurilor, într-o conecsiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.

O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă exprimată în cuvinte sau în gând de a nimici viitorul copil este o încălcare a legilor pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa.

O femeia ş-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absorbi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi de aceea orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, ne mai vorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit şi nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai grave.

O fată la cinsprezece ani a declarat: eu n-am să fac copii. Ea consolidează acest  program emoţional, iar peste câţiva ani aduce pe lume un copil grav bolnav şi vinovată este numai ea pentru cele câteva vorbe prosteşti  pronunţate cândva.

11. EGOISMUL, URA, INVIDIA, MINCIUNA ŞI LENEA

                 NU AU CE CĂUTA ÎN ŢARCUL COPILĂRIEI

Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta crează în el cusurul ce-i se reproşează.

Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.

Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.

Dacă mama este inteligentă, severă şi cu voinţă şi încearcă în permanenţă să controleze şi să supună situaţia, atunci copiii şi nepoţii pot avea schizofrenie.

Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţi lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.

Dacă actualii părinţi au fost dominaţi în copilărie de părinţii lor, acum ei trebuie să domine, pentru că în trecut au fost dominaţi. Aşa se transmite violenţa psihologică de la o generaţie la alta.

Cum vă purtaţi cu oamenii în această viaţă aşa se vor purta copiii cu dvs. în vieţile viitoare. Atitudinea incorectă faţă de lume transmisă de către părinţi copiilor, conştient sau inconştient, este cauza unor boli grave incurabile.

Dacă îi blamaţi pe ticăloşi se transformă în ticăloşi copiii şi nepoţii noştri.

Ura, chiar dacă ar părea întemeiată, împotriva unui individ sau a unui  grup începe să crească şi să acţioneze asupra tuturor, ne schilodeşte sufletul şi-i transformă pe copiii  noştri în ucigaşi.

Copiii abia născuţi care nu sunt iubiţi se îmbolnăvesc şi pot chiar să moară. În acelaşi fel toţi simţim nevoia să fim iubiţi de cineva, apreciaţi de altcineva şi recunoscuţi ca persoană, ca individ de sine stătător de către cei cu care intrăm în contact. De aceea, persoanelor care suferă de depresie li se spune să se alăture unui grup. Dacă sunt văzuţi ca nimeni ei nu primesc porţia de recunoaştere în sensul apreciativ al cuvântului care este foarte necesară pentru supravieţuire.

Orice greşeală a unui om se poate răsfrânge asupra a şapte sau nouă generaţii de urmaşi. La fel şi crima săvărşită împotriva unui om, se transmite ca program executabil multor generaţii.

Dacă omul îşi face un ţel din bani, copiii lui se vor naşte cerşetori, spre a-şi purifica sufletele. Dumnezeu nu le va da bani sau chiar ei îi vor respinge pentru a supravieţui.

Dacă omul îşi face un ţel din iubirea pentru oameni şi-i dispreţuieşte şi-i judecă pe cei care i-au înşelat încrederea Dumnezeu îi va priva pe copiii săi de iubirea faţă de oameni. Astfel, ei vor respinge iubirea pentru oameni şi vor deveni nişte netrebnici şi violatori.

Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. Copii încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme.

Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.

Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.

A întreţine însă un copil major este nu numai dăunător pentru el, dar e nedrept şi crud. În acest mod se împiedică dezvoltarea aptitudinilor care conduc această creatură în vâltoarea vieţii, purtându-l pe aripi solide. Instinctul le impune şi păsărilor să-şi cheme din cuibuşor puii crescuţi de îndată ce sunt în stare să zboare. S-ar face un serviciu greşit puişorilor dacă ar fi lăsaţi să rămână mai departe în cuibul lor, aripile li s-ar atrofia din lipsă de  exerciţiu.

De fapt, la fel păţesc şi ficele care sunt în plin măritiş şi care, datorită avuţiei părinţilor, nu îndrăznesc să intre în lupta independentă pentru existenţă. Toate aceste fiinţe sunt ca păsările rămase în cuiburi atâta timp, până când aripile n-au mai fost apte să zboare independent şi pe care părinţii sunt obligaţi să le întreţină mereu.

Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine.

12. EGOISMUL ÎI FACE PE OAMENI INSENSIBILI

           LA NEVOILE ALTORA

Până la un anumit punct egoismul este normal, însă omul care nu se gândeşte decât la sine încearcă să ucidă divinitatea şi universul. Sigur acest lucru nu poate continua multă vreme. Mai devreme sau mai târziu programul de nimicire a universului trebuie să fie blocat prin intermediul bolilor, al traumatismelor şi al nenorocirilor.

Egiosmul, lăcomia nemărginită pentru bunurile materiale ucid sentimentul cel mai important iubirea. Simţul proprietăţii naşte egoismul, iar egoismul suferinţa. Fiecare act şi gând egoist ne leagă de ceva sau cineva şi ne subjugă imediat de câte ori spunem eu  şi al meu, ne punem cătuşe pe neobservate, făcându-ne robi. Îndată ce vom spune al meu suferinţa se va ivi imediat.  

Să nu spuneţi nici măcar în gând copilul meu, casa mea, soţia mea sau trupul meu. Trupul nu vă aparţine nici vouă nici  altcuiva. Trupurile noastre vin şi pleacă, supunându-se legilor naturii. Noi trebuie să asistăm numai ca martori (observatori).

Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora.  

Dacă omul este egoist, se distruge singur. Egoismul este cea mai mare violare a legii naturale a fiinţei sale şi produce cele mai dezastroase rezultate. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.

13. DISPREŢUL ESTE MAI PERICULOS DECÂT URA

Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu.

Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el. Sentimentul iubirii este sfânt, intangibil şi nu este permisă atentarea la acesta.

Dacă dispreţuiţi femeile şi le priviţi de sus nu veţi avea niciodată relaţii cu ele. Dispreţul şi blamarea ne ataşează de ceea ce blamăm. De aceea, bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual, începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele.

Dispreţul se întoarce foarte repede înapoi şi se  transformă în program de autodistrugere. De multe ori omul încetează de a mai urâ, însă continuă să dispreţuiască şi să blameze şi, din această cauză, se îmbolnăveşte şi moare. Dacă îl dipreţuim pe omul de lângă noi şi îl blamăm riscăm să-i preluăm boala. Este imposibil să intri în noroi şi să nu te murdăreşti.

Dacă bărbatul va dispreţui femeia el se va îmbolnăvi. Dacă femeia va dispreţui bărbatul ea va deveni sterilă. Dacă vă dispreţuiţi soţia vă ucideţi viitorul fiu, şansele lui de a veni pe lume sunt aproape zero. De aceea, ori trebuie să suferiţi de o boală gravă sau să muriţi ca el să se nască în viaţa următoare.

Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa voinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.

Suicidul este dispreţul faţă de oameni, loveşte mai întâi capul, iar după aceea sistemul  uro-genital. Dispreţul faţă de sine se transformă într-un program de autodistrugere.

Pierderea sensului vieţii, a dorinţei de a trăi şi activarea programului de autodistrugere sunt generate în primul rând de dispreţul faţă de oameni.

Când dispreţuieşti pe cineva, deja stabileşti o legătură cu el. Dacă doreşti să fii eliberat de cineva să nu-l mai revezi niciodată, nu-l detestaţi, fiţi indiferenţi. Dacă îl deteşti vei fi legat de el cu lanţuri pe care nimeni nu le va putea deslega, vei fi mereu cu el şi vei avea de a face cu el ani şi ani la rând. Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o  urăşti.

Pentru a vă apăra de duşmanii voştri iubiţi-i. Dacă îi detestaţi, îl dispreţuiţi sau îl urâţi aura voastră se destramă şi prin acele porţiuni destrămate se stabileşte o comunicare cu tot ceea ce este negativ, distrugător în ei şi, astfel, veţi primi toate răutăţile lor, ura lor, care odată declanşată în voi va începe să vă distrugă.

Atunci când deteşti pe cineva devi vulnerabil. Pentru a te apăra trebuie să intri în cetatea de netăgăduit a iubirii. A-ţi iubi duşmanii este un lucru  mai greu de realizat, dar este singurul  mod în care te poţi apăra de ei.

Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului. Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre. 

Sursa: http://anatolbasarab.me/2011/07/14/cauzele-spirituale-ale-bolilor-necazurilor-si-suferintelor-noastre/