Nu există
alimente interzise sau cu efect rău asupra organismului.
Există numai momente potrivite şi nepotrivite de a le adăuga în
alimentaţie.
Strămoşii noştri cunoşteau influenţa
fazelor lunii asupra organismului şi-şi coordonau diferitele activităţi funcţie
de aceasta. Oricine a observat că în anumite
zile are mai mult poftă de dulce, iar în altele de sărat ori acru.
Oricine a simţit că anumite părţi ale organismului funcţionează mai
bine şi altele mai puţin bine. Există un întreg
“CALENDAR” al momentelor oportune sau mai puţin oportune pentru diferite
activităţi.De exemplu,
spălarea părului şi tunderea lui în anumite zile determină o îndesire şi
întărire a lui, iar în alte zile, o slăbire şi cădere.Nu vă
cerem să ne credeţi, încercaţi numai funcţie de micul calendar pe care
l-am
creionat mai jos. Încercaţi câteva luni. Şi observaţi rezultatele.
Teoria este mult mai lungă şi mai elaborată. Hippocrate, părintele
medicinei
spunea:“Nu putem crea fenomene
şi pentru că nu le putem crea, nu depinde de
fenomene, ci depinde de noi”.
Multe dintre activităţile zilnice ale oamenilor sunt influenţate de
ritmurile naturii, plantele au calităţi diferite, funcţie de momentul recoltării, administrarea medicamentelor şi anumite tratamente naturale se face funcţie de fazele lunii, multe evenimente petrecute în natură
: fluxul şi refluxul,
naşterile, vremea, ciclul femeilor sunt în legătură
cu mişcarea Lunii. Strămoşii noştri au descoperit
constelaţiile şi semnele zodiacale, sub forma a 12 impulsuri de forţă, fiecare
având o culoare şi proprietăţi caracteristice specifice diferite.
Constelaţiilor traversate de Soare (pe parcursul unui an) şi de Lună
(pe parcursul unei luni) în decursul unei astfel de impuls li s-au dat 12 nume
diferite,
apărând cele 12 zodii: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară,
Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător şi Peşti. Multe calendare din vechime se orientau după mersul Lunii, deoarecele forţele poziţiei Lunii în semnele zodiacale erau de o importanţă
mai mare decât cele guvernate de poziţia Soarelui. Chiar şi
azi, Paştele se sărbătoreşte în prima duminică care urmează după prima Lună
plină de la începutul primăverii.
Există următoarele “stadii” ale
Lunii:
- Luna nouă
- Luna în creştere
- Luna plină
- Luna în scădere
- Poziţia Lunii în
semnele zodiacale
Luna nouă – când Luna se situează între
Pământ şi Soare, faţa îndreptată spre noi se află în întuneric; se vede ca o
semilună subţire, iar câteva ore nu se mai vede deloc.
În calendar este reprezentată printr-un cerc negru.
Postul ţinut în această zi are puterea maximă de detoxifiere a organismului, dacă vreţi să renunţaţi la obiceiurile proaste sau să întreprindeţi ceva nou, este cel mai indicat punct de plecare.
Este ideal pentru curăţenie şi spălat. Vremea se poate schimba foarte uşor în jurul acestei
perioade.
Luna în creştere – următoarele 14 zile
după luna nouă – tot ceea ce trebuie să asimileze organismul, tot ceea ce-l formează şi-l întăreşte va avea o acţiune dublă (acum
se dau vitamine, minerale, cineva se poate îngrăşa mai uşor). Sunt propice
activităţile intelectuale,
se reţine totul mai uşor, nu este foarte eficientă curăţenia, pentru că praful se depune
mai uşor în această perioadă.
Luna plină – când Pământul se află
între Soare şi Lună şi luna se vede în întregime pe
cer.
În calendare este reprezentată printr-un cerc alb.
În ceasurile dinaintea Lunii pline, se simte efectul asupra
oamenilor, animalelor, plantelor În această perioadă, plantele medicinale culese
au acţiune terapeutică mai intensă. Este o zi ideală de post, pentru că
orice se
asimilează mult mai repede, rănile sângerează mai puternic, nu se fac
operaţii şi intervenţii chirurgicale (vindecările sunt greoaie, sângerări mari). Vremea se poate schimba foarte uşor. Zi bună de odihnă şi meditaţie.
Luna în scădere – următoarele 14 zile
după luna plină – acum operaţiile şi intervenţiile chirurgicale reuşesc cel mai bine şi sunt uşor suportate de pacienţi, toate
muncile manuale
din casă sunt mai uşor făcute, tot ce mâncăm nu se depune atât
de uşor. Măştile cosmetice acţionează mai bine, orice tratament de purificare,
de drenaj (curăţenie fiere, rinichi) este
mai eficient.
Sunt mai eficiente activităţile desfăşurate în grădină sau
natură. Ţine mai mult curăţenia din casă.
Luna în semnele
zodiacale Hippocrate spunea “cel care pratică medicina fără a lua în
considerare mişcarea stelelor, este
un prost” şi “nu operaţi părţile corpului care sunt
guvernate de semnul pe care îl străbate luna”
Fiecare stadiu
al lunii într-un semn zodiacal exercită asupra oamenilor influenţe specifice
asupra corpului şi organelor. Se vorbeşte de faptul că fiecare zonă a
corpului este “guvernată”
de un semn zodiacal.
Există o serie de corelaţii:
- tot ce se face
pentru sănătatea unei regiuni a corpului guvernată de semnul zodiacal pe care
tocmai îl parcurge Luna are o eficienţă mai mare decât în alte zile (cu excepţia
intervenţiilor chirurgicale) – adică masaje, îngrijiri etc.
- tot ceea ce încarcă
sau încordează regiunea corpului guvernată de semnul zodiacal pe care îl
străbate Luna acţionează mai dăunător decât în alte zile
- când luna este în
creştere în semnul zodiacal, toate măsurile de tonifiere sunt bune, iar pe luna
în scădere, toate măsurile de detoxifiere sunt bune
Berbec - cap, frunte, ochi, nas organe de simţ fructe foc
Taur - laringe, gură, dinţi, gât,
sistem circulator rădăcini pământ
Gemeni - umeri, braţe, plămâni sistem endocrin flori aer
Rac - piept, stomac, ficat,
VB sistem nervos frunze apă
Leu - inima, circulaţia,
diafragma organe de simţ fructe foc
Fecioară - organe digestive, pancreas, splina;
sistem circulator rădăcini pământ
Balanţă - şolduri, vezică, rinichi sistem endocrine
flori aer
Scorpion - organe sexuale, uretere sistem nervos frunze apă
Săgetător - pulpe(coapse) organe de simţ fructe foc
Capricorn - genunchi, piele, os, articulaţii; sistem
circulator
rădăcini pământ
Vărsător - gambe, vene sistem endocrin flori aer
Peşti - labă picioare, degete sistem nervos frunze apă
Sursa:
Doi autori germani, Johanna Paungger şi Thomas Poppe –
au
scris două cărţi minunate despre PUTEREA
LUNII şi RITMURILE LUNII – totul este permis….la
momentul potrivit.
Din acea carte sunt luate cele mai multe din informaţiile de
mai sus, coroborate cu fazele lunii din Astrocalendarul pe
2007, realizat de
theta soft advertising (www.mirabilys-magazin.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu