Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu Miluieste-ma pe mine Pacatosul !

"Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. Deci voi aşa să vă rugaţi:
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!"

(Mântuitorul Iisus Hristos - Evanghelia după Matei (6, 7-13)

vineri, 6 aprilie 2012

CREIERUL ENTERIC


 În toate culturile, în expresii sau în sensul comun, burta este în mod tradițional sediul principal al sentimentelor și emoțiilor. Până astăzi era pentru oamenii de știință un simplu tub guvernat de reflexe, iar pentru oamenii obișnuiți doar partea cea mai banală, lipicioasă și zgomotoasă a corpului uman Lucrurile s-au schimbat însă atunci când au început să fie numărate fibrele nervoase din abdomen. S-a descoperit în abdomen, astfel, un adevărat al doilea creier, aproape o copie a celui pe care îl avem în cap Ce nevoie era de două creiere? „Nu putea sta totul în cutia craniană” explică Michael Schemann, docent în fiziologie la facultatea veterinară din Hanovra (Germania). „Pentru a permite trecerea legăturilor cu restul corpului, gâtul ar trebui să aibă un diametru enorm”. „Apoi, imediat după naștere, nou-născutul trebuie să mănânce, să bea și să digere: aceste funcții fundamentale ar fi mai bine autonome”. În timpul formării embrionului, o parte a celulelor nervoase este înglobată în cap, iar o alta se duce în abdomen: legăturile dintre cele două sunt ținute de către măduva spinării și de către nervul vag Pentru a studia acest al doilea creier s-a născut o nouă știință: neurogastroenterologia. Bazele ei au fost puse la mijlocul secolului 18 de către un neurolog german, Leopold Auerbach, care, studiind la microscop intestinul, observă două straturi foarte subțiri de celule nervoase între două straturi de mușchi. Aceste celule  formau un fel de plasă care acoperea tot tractul digestiv, până la rect. Aceleași celule, aceleași principii active și receptori: sunt aproape identice. La ce folosesc? se întrebă Auerbach Pe măsură ce cercetările au avansat, s-au descoperit numeroase roluri ale acestui al doilea creier: în imunitate, în secreția de substanțe psihoactive, în comunicare etc. Astfel, pe lângă digestie, creierul abdominal este capabil de o mulțime de alte lucruri: -   la fel ca creierul din cap, cel abdominal produce substanțe psihoactive care influențează stările psihice,  cum ar fi serotonina, dopamina, dar și opiacee antidureroase și chiar benzodiazepine, substanțe calmante, cum ar fi valiumul -   lucrează în mod autonom și trimite mai multe semnale creierului „din cap” decât primește de la el -   ajută la fixarea amintirilor legate de emoții -   poate să se îmbolnăvească de stres sau să dezvolte nevroze proprii -   dovedește senzații, gândește și își amintește -   este sediul „deciziilor viscerale”, adică al deciziilor spontane și involuntare •   Creierul enteric are rol în digestie Despre intestin nu se cunoșteau multe, doar că extrăgea energia din alimente. Prin urmare, în cursul unei vieți trec mai mult de 30 de tone de alimente și 50 de mii de litri de lichide. Ca și comparație, inima este o pompă primitivă. O dată mestecat în gură și înmuiat cu sucurile gastrice în stomac, îmbucătura devenită chim (adică pastă moale) este împinsă în duoden, care este prima porțiune a intestinului, lungă de 30 de centimetri. Aici ajung secrețiile pancreasului și vezicii biliare ale căror enzime descompun chimul în molecule foarte mici. Apoi chimul trece în intestinul subțire, lung până la 5 metri, unde are loc digestia. Alimentele mărunțite, grăsimile, carbohidrații și proteinele sunt absorbite în vasele sanguine și limfatice ale miliardelor de vilozități care tapetează pereții. După intestinul subțire urmează cel gros, lung de 1,5 metri: servește pentru reabsorbirea a 9 litri de lichide necesare digestiei. Pompele moleculare ale intestinul gros absorb această apă și o restituie organismului. La sfârșitul călătoriei reziduurile alimentare, celulele moarte și microorganismele sunt împinse spre ieșire, anusul, datorită unui pachet muscular robust. Rețeaua de celule nervoase observată de Auerbach este centrala de gestiune și control: nu se limitează doar la să analizeze compoziția alimentelor și să coordoneze mecanismele de absorbție și de excreție. Comandă chiar și viteza tranzitului intestinal, dar și alte funcții, datorită echilibrului între neurotransmițătorii inhibitori și cei excitatori,hormoni stimulatori și secreții protectoare. Ceea ce pentru noi este doar un biftec, pentru creierul abdominal este o realitate făcută din milioane de substanțe chimice care trebuiesc analizate, pentru a decide dacă este vorba de elemente care trebuiesc absorbite, de un venin sau de un microorganism care trebuie ținut la distanță •   Creierul enteric participă la realizarea imunității Creierul abdomenului este și organizatorul de frunte împotriva invadatorilor.  Sarcina sa principală este de a supraveghea cea mai întinsă suprafață a corpului uman care vine în contact cu exteriorul. Este cea mai întinsă parte aflată în contact cu exteriorul: suntem goi pe dinăuntru. „Suntem goi pe dinăuntru” afirmă Michael D. Gershon, neurolog la Universitatea Columbia din New York, „corpul vine în contact cu exteriorul nu doar prin intermediul pielii ci și prin intermediul peretelui intestinului. Un tunel special construit pentru a permite mediului înconjurător să îl străbată fără să îi aducă nici o daună”. De fapt, în intestin locuiesc aproximativ 500 de specii de ființe în mod potențial letale. Jumătate din cantitatea de materii fecale este făcută din bacterii moarte. Din această cauză pereții intestinului trebuie să constituie apărarea cea mai eficientă a organismului. Așa se explică de ce aici se găsesc 70% din celulele sistemului imunitar. Și dacă în abdomen pătrund  substanțe toxice, creierul abdominal avertizează creierul capului care reacționează printr-o strategie prestabilită: vomă, crampe și diaree. Dacă toxina este identificată din timp ea este eliminată prin partea de sus, pe calea cea mai scurtă. În schimb, dacă este deja trecută de mijlocul căii, intră în joc reflexul peristaltic. Acest reflex este făcut din contracții ondulatorii ale peretelui muscular al intestinului, care împinge conținutul gurii spre anus. Aceste contracții sunt sincronizate de către creierul abdominal, stimulat fiind de către presiunea asupra pereților. Este de ajuns ca o bucățică de aliment să dilate un segment al intestinului, ca celulele nervoase să înceapă să secrete neuromediatori, adică proteine care sunt limbajul chimic al celulelor nervoase, care inhibă sau excită celulele musculare responsabile de producerea reflexului. Dacă predomină inhibiția, intestinul se închide: și constipația cronică și materiile fecale devin dure, deoarece, stând atât timp în intestinul gros, se deshidratează. În schimb, dacă predomină excitația, transportul accelerează până la diaree, deoarece este destul de rapid ca să nu permită intestinului gros să reabsoarbă lichidele. În general, cu cât se înaintează în aparatul digestiv, cu atât mai redus devine controlul creierului din cap. Gura, părți din esofag și stomacul lasă încă ceva de spus acolo sus. După ce se trece de orificiul pilor al stomacului, controlul trece la creierul din burtă •   Creierul enteric servește la producerea de substanțe psihoactive Gershon se îndrăgosti de creierul abdominal de când era încă student, învățând că serotonina, un neuromediator, influența stările sufletului. Descoperi apoi că 95% din serotonina din corp este produsă de celulele nervoase ale intestinului, fiind responsabilă și de reflexul peristaltic. Când burta „se irită” apar o mulțime de probleme. Nimeni nu îl luă în serios pe Gershon până în 1981, când unul dintre oponenții săi, australianul Marcello Costa, demonstră că celulele nervoase ale intestinului produc serotonină, care între timp era recunoscută ca fiind unul dintre numeroșii neuromediatori ai sistemului nervos. Dar nu este unica substanță secretată de creierul abdominal, care este o fabrică chimică enormă, deoarece produce un număr mare de neuromediatori prin care comunică cu creierul din cap. Celulele din ambele creiere vorbesc, de fapt, aceeași limbă. Acest lucru explică de ce mai ales la bolnavii cu Alzheimer și Parkinson se găsesc aceleași tipuri de leziuni în ambele creiere. Și de ce medicamentele psihiatrice acționează și asupra intestinului, iar cele gastroenterice și asupra creierului. Un hormon gastric, secretina, este experimentat în terapia autismului, o boală psihiatrică. Un medicament împotriva migrenelor sedează și intestinele hiperactive. Antalgicele calmează unele anumite inflamații ale tractului digestiv. Unele antidepresive acționează asupra umorii cerebrale, dar și asupra creierului abdominal, provocând diaree sau constipație. Ultima terapie aflată în stadiul de experiment asupra colonului iritabil este rodul studiilor asupra creierului abdominal. De colon iritabil suferă 20% din populație: provoacă dureri abdominale, evacuări neregulate, acumulare în aria intestinului. Nu se știe de ce colonul acestor pacienți funcționează rău. După Schemann, vinovatul este creierul abdominal. În cazul a cincizeci de boli, creierul de sus nu este totuna cu creierul de jos. Gershon susține că și creierul abdominal este subiectul nevrozelor •   Creierul enteric este transmițător de mesaje Oricum, comunicarea între cele două creiere este dominată de creierul din burtă. De aici pleacă direct către cap 90% dintre mesaje. Majoritatea dintre aceste mesaje sunt inconștiente, adică au loc fără ca noi să fim conștienți de ele. Le percepem doar când sunt semnale de alarmă, care declanșează reacții de stare generală proastă a organismului. Depresivii simt toate mișcările intestinului lor. Emeran Mayer, docent la universitatea din California, a descoperit că o parte dintre mesajele creierului abdominal sosesc la sistemul limbic, situat în centrul creierului din cap. Această arie are rolul de a elabora semnale negative și de a reprima senzațiile neplăcute.   „Este la fel ca la puloverul care înțeapă” explică Mayer „după un pic nu se mai simte”. Stimulii proveniți din intestin sunt percepuți doar dacă trec un prag mai înalt; în timp ce suferă de colon iritabil, după Mayer, ar avea un prag mai jos și ar avertiza fiecare mișcare intestinală”. „Depresivii și anxioșii au alterări similare” spune Mayer. De ce scade nivelul pragului ? Poate din cauza stresului. Dacă creierul din cap percepe tensiunea și frica, apelează la celulele intestinului care produc substanțe iritante precum histamina. La rândul său, această proteină activează celulele nervoase ale tubului digestiv, care fac să se contracte celulele musculare: iată cum se explică crampele sau diareea. Semnalul de alarmă se duce apoi la creierul din cap care îl retransmite spre în jos, și tot așa. Dacă anxietatea nu cedează, cercul se închide și simptomele se cronicizează. Stresurile din trecut rămân impregnate și în abdomen •   Creierul enteric are capacitate de memorare Creierul abdominal ar fi îndreptățit să fie dotat cu memorie, deoarece pentru a fixa amintirile folosește aceleași molecule ca și creierul din cap: stresurile din trecut se impregnează în acest mod în creier și în abdomen, afirmă Schemann, făcând ca axul cerebro-spinal să fie sensibil pentru toată viața. Acest lucru explică de ce copiii care suferă de colici pe perioada copilăriei prezintă, în general, un risc major de a deveni adulți care suferă de colon iritabil. 40% dintre pacienții cu colon iritabil suferă în general și de anxietate și de depresie •   Creierul enteric este capabil să producă stări psihice Așadar, ce melancolie și frică se nasc în intestin? Rezultatele noastre spun că, la fel cum foamea și sațietatea influențează asupra umorii, în creierul abdominal se poate ascunde originea altor stări sufletești, între acestea numărându-se clasica depresie” susține Mayer. Aceste cercetări sunt totuși abia la început. De fiecare dată când intestinul se contractă și emite serotonină sau alți neuromediatori informațiile călătoresc de-a lungul nervului vag până la creierul din cap. Aici sunt traduse în stări de indispoziție sau bucurie, oboseală sau vitalitate, dispoziție bună sau rea.  Burta visează și ea în timpul fazei rem a somnului. „Putem spune că creierul abdominal gândește” spune Schemann. „Este organizat în modul funcțional, lucrează cu o serie de circuite, este în măsură de a înregistra stări diverse și de a reacționa în mod automat: pe scurt, posedă tot ceea ce servește unui sistem nervos integrativ”. Cert este că abdomenul crează atmosfera pentru cap: capul este „banca emoțiilor”, care adună toate reacțiile și datele, mai ales în cortexul anterior, în spatele frunții, legată în mod particular de abdomen. Creierul din abdomen raportează pe scurt versiunea sa creierului din cap, creează propriul „profil emotiv”, și pregătește un „pat din senzații” pentru noapte. Într-adevăr, în timpul fazei rem a somnului, când produce unde dulci și se populează cu vise, viscerele încep să se unduiască datorită serotoninei.  „Și după o masă grea nu apar oare vise urâte?” se întreabă Mayer. Cu aceste unde creierul din cap fixează amintirile împreună cu încărcătura lor emoțională. Cu cât vor fi fixate mai bine deciziile anterioare, cu atât vor fi fixate mai bine emoțiile actuale •   Creierul enteric este sediul inconștientului „În viitorii ani am putea descoperi că creierul din abdomen este matricea biologică a inconștientului. O descoperire la fel de importantă ca cea a lui Copernic asupra sistemului solar” susține Gershon Așadar, suntem îndreptățiți să considerăm că în burtă avem un al doilea creier, care are nu este cu nimic mai prejos decât „colegul” său din cap 
Sursa: 
 http://www.formare.it/Presi%20nella%20rete/Il%20cervello%20nella%20pancia.htm

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu